Am văzut câtă bucurie poate emana capacitatea de a-ți mișca liber corpul. De a spune o poveste pe o temă aleasă de tine. De a te distra în timp ce înveți ceva. Învățarea nu înseamnă stres, încrâncenare și suferință. Și totuși, asociem 12 ani de educație într-un sistem de învățământ defect cu panica îngrozitoare a BAC-ului.

Problema nu e asta, problema e că noi, ca societate, cu toate moștenirile traumatice acumulate de-a lungul timpului, cu toate lecțiile despre frică, limitare, singurătate și lipsă de încredere în celălalt, învățate pe pielea noastră sau preluate de la cei din jur, nu știm ce să facem cu libertatea.

Teatrul din Cartier este un proiect inițiat acum 6 ani de către BIS Teatru, un proiect care își propune să aducă mai aproape cultura și teatrul de periferiile mai slab dezvoltate ale Sibiului. Un festival care se adresează atât copiilor, cât și adulților și care își dorește să ofere produse culturale gratuite oameniilor din zone defavorizate. 

Mă gândesc că timpul nostru, al spațiului teatral românesc, este mult diferit de timpul european. Ceva din noi visează să rupă barierele unor tradiții pe cât de valoroase, pe atât de greșit înțelese, în timp ce o altă parte – rațiunea, frica sau pur și simplu complacerea – se ține strâns de exact aceleași tradiții și continuă să le propage.