Imagine vie a anilor ‘90, muzicalul Rent spune povestea unei generaţii care s-a luptat cu pandemia de SIDA, homofobia şi gentrificarea, o poveste plină de iubire, nedreptate şi song-uri pe care nu ţi le poţi scoate din cap.
Când vezi Bog, metaforic vorbind, îți iei existența în propriile mâini și o așezi pe masa din bucătărie. Te uiți la ea ca un detectiv, o întorci pe toate părțile, faci o listă cu toate etapele importante prin care ai trecut pâna acum.
Ada Milea reușește prin acest spectacol să iasă din tiparele cu care ne obișnuise în alte reprezentanții, cum ar fi „Insula” sau „Chirița în concert”. Chiar dacă a integrat și cântece care deja au consacrat-o, cum ar fi „Manea cu lanțuri”, ele s-au potrivit de minune în contextul dat. Muzica este veselă, haioasă, ritmată, realizată astfel încât în subconștientul spectatorului să rămână esențialul: problemele cu care ne confrutăm ca cetățeni ai acestei țări, în viața de zi cu zi.
Îmi amintesc că, în studenție, unul dintre primele lucruri pe care le-am scris a fost despre spectacolul Letei Popescu, Poker, montat la Reactor. Atunci văzusem un spectacol-jurnal despre un băiat a cărui viață nu se întâlnea deloc cu a mea, dar care m-a prins instant. Stăteam în primul rând și,Continuare
Experimentul s-a desfășurat între anii 1949 și 1952. Legionarii, membrii partidului liberal sau țărănesc, membrii comunității evreiești și mulți alții au fost victimele acestui îndelung proces de dezumanizare, cum e numit și în cadrul spectacolului. Procesul a constat în tortura permanentă a deținuților, cu scopul așa-zis de reeducare și propriu-zis de transfigurare a unui individ din om în călău, din persoană în monstru, din uman în inuman.