Poezia este zona noastră sigură. O singurătate confortabilă, revărsată în foi sau în documente word. Fie că scrii cu pixul pe spatele caietului de geografie sau că tastezi o poezie în notițele telefonului, cuvintele alea sunt o reflecție a sentimentelor tale de la momentul respectiv – nu e un lucruContinuare
Sunt Laura. Am 23 de ani. Sunt actriță. Cânt de când mă știu. Dansez de vreo 5 ani. Iar de scris… scriu. Toate lucrurile pe care le trăiesc și care nu încap nicăieri altundeva, încap în poeziile mele. Ele sunt jurnalele mele de călătorie și rămân dovezi ale maturizării șiContinuare
Sunt Sabina, sunt actriță și învăț să am răbdare cu mine și cu ceilalți. În accelași timp sunt fiică, sunt nepoată, sunt iubită, sunt prietenă, sunt melancolică, sunt iritată, sunt solară, sunt obosită, sunt punctuală, sunt speriată, sunt sau încerc să fiu cât de mult într-un aici și acum. MăContinuare
Poemele lui Louise Glück, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret…
Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Chiar dacă nu e ca tăiatul lemnelor, ea implică o anumită ordine. Implică și foarte multă singurătate – capacitatea exersată a fiecăruia de a face niște pași înapoi și de a observa lumea din jurul său. Depinde dacă există disponibilitate sau dacă ritmul din ce în ce mai accelerat al vieții noastre nu suprimă aceasta nevoie de a scrie.