Nu ne mirăm de ce fizica, chimia și biologia devin înfricoșătoare și anoste, iar copiii se refugiază discret în ecranele calculatoarelor, devenind victimele entertainmentului pasiv. Dacă nici una din sfere nu le este prezentată așa cum ar trebui, soluția ultimă va naște roboți care vor continua să ducă vieți nefericite și trase la indigo. (Sună extrem, dar nu ne mai putem ascunde după deget spunând că educația pentru mase e soluția pentru viitoarele generații.)

Citind tot mai multe cărți a le lui Modiano, se declanșează în tine o foame de a te impregna din ce în ce mai mult de universul lui.

Cristina Vremeş zugrăveşte o feminitate hoinară, incapabilă să-şi găsească un loc numit acasă. Lupta principală care se dă pe fondul acestor existenţe este cea între libertate şi confort. Fiecare personaj conţine o flacără, o dorinţă de evadare şi de fiecare dată această ardoare este înăbuşită în favoarea supravieţuirii.

Proza lui Munro este o proză discretă și puternică, despre existențele unor oameni la care probabil nu ne-am fi gândit în această lumină, în spații care ne devin din ce în ce mai puțin străine cu fiecare pagină.

Mai degrabă filmul este o formă de terapie și de luare la cunoștință pentru cei care au avut persoane apropiate ca victime. Dar oare este interesată cu adevărat China de aceste atestări și de rezultatele (dezastruoase ale) comunismului ?

„Nu prelucrăm trecutul, întotdeauna ieșim pe post de victime. Oare nu de aceea el se și repetă?’’ O mamă; o soție; un soldat; tanchist; o funcționară, un medic militar. Iată câteva substantive comune, atribuite unor oameni mai puțin comuni,  afectați de Războiul din Afghanistan pe care URSS l-a purtat întreContinuare