La momentul respectiv (cel al primirii premiului), Malala avea 17 ani, iar în 2015 trecuse printr-un atac al talibanilor în urma căruia a fost împușcată în cap. Ne întrebăm de ce o fetiță paștună de 15 ani atunci, dintr-un orășel mic și modest al Pakistanului, a fost atât de brutal pedepsită? Răspunsul vine imediat, ca o puternică rafală de vânt – Malala nu este o fată deloc obișnuită.

Ne gândim frecvent la fapte concrete care diferențiau până acum cele două genuri principale. Chimamanda aduce în discuție întrebări firești, cu grad diferit de importanță. Cine plătește consumația?  Cine întreține familia? Cine răspunde în fața rudelor, prietenilor și…. chelnerilor la restaurant? Fie că verbalizăm sau nu aceste întrebări, ele există și ne vizează pe toți. 

Knausgaard pare în largul său pe tărâmul copilăriei sale, în viața rurală, plantând tufișuri de coacăze, îngrijind bărci, pictând garduri, găsind inspirație în lumea naturală.

Te ofilești, cazi, prinzi rădăcini, te ridici și înflorești. Iată procesul prin care trece un om și un artist, proces pe care Rupi Kaur îl readuce în discuție în cel de-al doilea volum de poezii, „The sun and her flowers’’.

Să descoperi experienţa strămutării forţate prin ochii scriitoarei Dina Nayeri, aşa cum o dezvăluie în ultima sa carte, The Ungrateful Refugee: What immigrants never tell you, înseamnă să te înhami la un drum lung, abrupt şi plin de serpentine. Îmbinând autobiografia cu eseul şi reportajul, autoarea ne poartă prin cinciContinuare

O operă neterminată a lui Sade a fost adaptată de Pasolini, rezultând filmul Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975). La premieră, J.M. Frodon a remarcat o lumină sublimă şi surdă în „violenţa civilizată a acestor scenografii scatologice şi macabre, în insuportabila materialitate, visceralitate, animalitate”. Interpreţii filmului suntContinuare