Intri pe Netflix și-ți apare la recomandări chipul Shirei Haas în rolul lui Esty, plângând, în timp ce e tunsă la zero de către femeile din familia ei. Sigur, tu nu știi asta încă. Vezi titlul, Unorthodox. Poate, pe muțește, începi să te uiți la trailer. Poate dai sonorul, săContinuare

Observ că dialogul ne sperie pe noi toți. Etichetăm o mulțime de subiecte drept tabu pentru că ne e frică să ni le asumăm în totalitate. Ne e rușine să vorbim despre ele.

Vocea, care se sparge uneori printre cuvinte, nu încearcă nici o clipă să te cucerească, să intre în liga vocilor frumoase și muzicale, ci, dimpotrivă, își dorește să comunice, să-ți spună ceva și să se asigure că acel ceva ajunge la tine și rămâne acolo

Mă gândesc că timpul nostru, al spațiului teatral românesc, este mult diferit de timpul european. Ceva din noi visează să rupă barierele unor tradiții pe cât de valoroase, pe atât de greșit înțelese, în timp ce o altă parte – rațiunea, frica sau pur și simplu complacerea – se ține strâns de exact aceleași tradiții și continuă să le propage.

Apariția COVID-19 în viața noastră socio-culturală a lăsat urme majore, dincolo de rafturile goale din supermarketuri. Iar mediul care a încasat-o cel mai tare este, probabil, mediul cultural independent.

Îmi amintesc că, în studenție, unul dintre primele lucruri pe care le-am scris a fost despre spectacolul Letei Popescu, Poker, montat la Reactor. Atunci văzusem un spectacol-jurnal despre un băiat a cărui viață nu se întâlnea deloc cu a mea, dar care m-a prins instant. Stăteam în primul rând și,Continuare

Mi-aș dori să vorbim despre artă fără teama de a fi judecați, de a le vorbi unor oameni ale căror păreri nu s-au întâlnit niciodată cu ale noastre. Mi-ar plăcea să ieșim din monologul aceluiași cerc de prieteni și beri și să pornim un dialog despre cum ne influențează diferite spectacole,Continuare