Cum se face că fondurile alocate după 18 ani devin din ce în ce mai mici? V-ați prins voi deja, nu mă refer la bani, ci la încrederea pe care ne-o acordăm nouă înșine când vine vorba de trăit.

Am văzut câtă bucurie poate emana capacitatea de a-ți mișca liber corpul. De a spune o poveste pe o temă aleasă de tine. De a te distra în timp ce înveți ceva. Învățarea nu înseamnă stres, încrâncenare și suferință. Și totuși, asociem 12 ani de educație într-un sistem de învățământ defect cu panica îngrozitoare a BAC-ului.

Nu ne mirăm de ce fizica, chimia și biologia devin înfricoșătoare și anoste, iar copiii se refugiază discret în ecranele calculatoarelor, devenind victimele entertainmentului pasiv. Dacă nici una din sfere nu le este prezentată așa cum ar trebui, soluția ultimă va naște roboți care vor continua să ducă vieți nefericite și trase la indigo. (Sună extrem, dar nu ne mai putem ascunde după deget spunând că educația pentru mase e soluția pentru viitoarele generații.)

Mulți dintre noi ne dorim să ne simțim un pic mai protejați de fenomene precum manipularea în masă. Iar asta se întâmplă în momentul în care adoptăm poziția de sceptici informați, care, înainte de a respinge posibilitatea unui anumit adevăr, ascultă mai multe variante ale problemei, ajungând la o concluzie proprie, bazată nu pe propria subiectivitate, ci pe date reale, testate și verificate.

Uneori e greu, uneori simți că e în zadar, uneori pleci capul și îți pare rău după și te gândești ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi vorbit. Alteori vorbești și e rău. Se mai întâmplă, însă, să vorbești iar alții să ți se alăture.

De câte ore dispune Dumnezeu într-o zi și cum reușește el să aranjeze atât de milimetric viețile fiecăruia dintre noi astfel încât să ne păstrăm iluzia unicității și a unei vieți deloc monotone? Un calcul logic ne-ar spune să înmulțim numărul actual de locuitori al planetei cu douăzeci și patru.

Perpetuăm o cultură a fricii în timp ce pe alocuri se trâmbițează corectitudinea politică și anumite mișcări încearcă să ne îndrume spre o practică mai sănătoasă care ar trebui, de fapt, să existe ca urmare a respectului reciproc față de om.