Filme dacă… (III)
Pentru această iarnă atipică, vă las aici o scurtă listă cu recomandări de filme dacă…
Undeva între cuvânt și imagine, oscilând de la una la alta sau combinându-le. Aproximativ în fiecare dimineață îmi fac cafea la ibric. Iau arta personal. Îmi respect boema și mă lupt pentru echilibrul meu. Am mai menționat că sunt pe jumătate albaneză?
Pentru această iarnă atipică, vă las aici o scurtă listă cu recomandări de filme dacă…
Există oameni care inspiră prin cât și mai ales prin ceea ce știu. Și există oameni a căror știință pare un raft prăfuit de cărți cumva rămase nemâncate de șoareci. Cred că a fi intelectual înseamnă a ști să te lași exprimat prin creația altora, a avea o bază solidă prin care să te poți explica și prin care să poți explica lumea din jur.
Poemele lui Louise Glück, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret…
O poveste spusă cu omenie și frumusețe, o meditație surprinzătoare asupra destinului și a ceea ce nu cunoaștem decât intuitiv, La double vie de Véronique este un film emoționant care te provoacă la autoanaliză și visare.
În final, nu spun decât atât: nostalgici ai vechiului Hollywood, care știa să fie în același timp genial și comercial, uniți-vă și vedeți Ninotchka!
Unde se termină exprimarea și unde începe epatarea? De multe ori, presiunea socială se simte cel mai bine în mediul online. Trebuie să pui un story, neapărat un story, pentru că o postare are mai multe șanse să fie ratată. Trebuie să pierzi clipa în timp ce încerci s-o imortalizezi la story (s-o imortalizezi pentru următoarele 24 de ore, mai precis).
Opening night este lupta unei femei care nu se regăsește, simțind nevoia să controleze singura (și cea mai de preț) realitate pe care o deține sau care i-a mai rămas: cea de pe scenă.
Ce înseamnă viața sau personalitatea unui artist, atunci când nouă, practic, ni se oferă creația lui? Ce valoare au personalitatea și viața și de ce am avea o opinie despre ele?
Cred că Meshes of the Afternoon e un film în care trebuie să-ți găsești singur drumul, nu un film care îți arată calea rațională pe care să mergi…
Proza lui Munro este o proză discretă și puternică, despre existențele unor oameni la care probabil nu ne-am fi gândit în această lumină, în spații care ne devin din ce în ce mai puțin străine cu fiecare pagină.