Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Chiar dacă nu e ca tăiatul lemnelor, ea implică o anumită ordine. Implică și foarte multă singurătate – capacitatea exersată a fiecăruia de a face niște pași înapoi și de a observa lumea din jurul său. Depinde dacă există disponibilitate sau dacă ritmul din ce în ce mai accelerat al vieții noastre nu suprimă aceasta nevoie de a scrie.

Probabil mulți dintre noi ne-am uitat la un film franțuzesc foarte bun și ne-am făcut promisiunea că ne vom uita la mai multe filme unde dialogul cel mai aprins dintre personaje are loc la o măsuță de cafea pe care stau 4 feluri de croissante cu urme de ruj. Gata cu producțiile comerciale!

Copii puși să mănânce săpun dacă vorbesc urât. Profesori alcoolici care vând acadele în timpul orei de franceză. Elevi care se culcă și se trezesc cu frică în fiecare zi. Ascultări fulger dacă te uiți la ceas, sau dacă plouă afară. Nu, nu vorbesc de un roman scris de GeorgeContinuare

Un film poate avea un impact puternic, o poveste complexă, o tematică socială și în același timp să fie un film la care să te simți bine.

În momentul de față, în timpul acestei pandemii, care a generat o situație de criză și de isterie, multă lume a uitat că medicii sunt oameni. Spun asta pentru că, vorbind cu mai multe cadre, am aflat situația adevărată, de necrezut în care se află.

Dacă îți împarți chiria cu o studentă la Facultatea de Film așa cum fac eu, atunci poți fi sigur că nu te mai vei uita la filme proaste pentru o vreme

Toată lumea cinematografiei îmi părea cumva fictivă, foarte departe, ceva în genul „Mamă, oare cum e în Hawaii?”. Prin practică, am ajuns să nu-mi mai fie așa frică.