Mai aveți o sută de kilometri.

– Ce ești așa bă, ai zis că iei o sticlă de vodcă cu mine!

– Aia era înainte să știu că am două de vin.

– Păi și eu am doi litri de țuică. Da’-mi trebe încălzire.

– Hai după Lorena.

.

.

.

În trei sute de metri virează la dreapta pe bulevardul douăzeci și unu Decembrie o mie nouă sute optzeci și nouă.

– Bunăăăă, scuze da’ mi-am luat Prosecco.

– Bă, ce alcool ai văzut aici?

– Hai că ne luăm de pe drum.

Bine că noi avem. Și oricum beau doar mai târziu.

.

.

.

Continuați să mergeți pe DN1 încă aproximativ optzeci și opt de kilometri.

– Și voi la ce fest-uri, party-uri ați mai fost?

– Nu multe. Pe la Electric. Tu?

– Pfoai. La ce n-am fost!

.

.

.

Vă apropiați de o trecere la nivel cu calea ferată.

– Știi cum mai iau ăștia pill-urile ca să le dea mai tare?

– Cum?

Îmi zice în șoaptă.

– Pe cur.

Cât de disperat să fii? Bine că nu mai bag pill-uri.

.

.

.

Într-un kilometru și trei sute de metri virați la stânga pe Drumul Județean o sută opt K.

– Facem unu’ acuma?

– Poți să faci, că imediat ajungem.

Eu n-o să fumez.

.

.

– Băăă! Oprește la ăștia, că sigur vin și ei.

Frână.

– Bă, noi vă luăm dacă vreți în portbagaj.

– Mersi, bă!

– Vreți vin?

.

.

.

– Sigur putem intra pe drumul ăsta?

Ce fain rulează.

– Da bă, îi chill.

Oare ne dă și nouă?

– Voi fumați? Vreți și voi?

N-ar trebui, dar vreau.

– Da, fumăm. Mersi. Noi n-am avut timp să ne luăm.

– Mai am încă unu’ de dat dacă vrei.

.

.

– Bă, da’ noi ce dracu facem? Ieșiți din mașină să fie mai ușoară!

Ne dăm jos pe panta abruptă și plină de bolovani instabili. Deja-s spartă. Trebuia să trag mai puțin. Tre’ să mă piș. Sper să nu pic. Vreau să dansez.

.

.

.

Ajungem pe un platou mare înconjurat de pădure și de Criș. Mașini parcate aiurea răsar din beznă. Câteva corturi. Siluete care se mișcă nesigur pe terenul semi-accidentat.

– Scuze, știți cumva o toaletă pe aici?

– Nu există. Doar în pădure.

– Minunat! Dana, hai să ne pișăm.

.

– Ține blițu’ încă puțin să văd unde fac. 

Măcar aici e iarba mai bătătorită. Oare de la ce-or fi căcărâzele astea? Sper să nu iau o căpușă. Sigur nu e nimeni pe aici? 

– Stai. Vezi chestia aia? Ce îi?

Doi ochi roșii reflectă lumina blițului din întuneric.

– Un câine?

Un urs?

– Cuțu-cuțu. Cscscscs. Cuțuu. 

– Face ceva?

– Dana, nu se mișcă. Hai să mergem mai încolo.

Poate-i un lup. Ce faci în situații de genu’? Amintește-ți ce-ai văzut la Bear Grills. Te miști încet? Sau fugi? Nu, clar nu fugi. Stăm calme.

– Da’ ce îi?

Dana nu vede bine.

– Nu știu, da’ se uită la noi și nu se mișcă.

– Bag pula. Sigur nu te tripezi?

– Nu știu, hai să mergem.

N-am mai fost la un party de un an jumate. De la un party drum and bass cred că au trecut mai bine de doi ani. M-am schimbat. În perioada aia trebuia musai ceva pe lângă party. Eram și în gașca potrivită, voiam să ne distrăm. Acum iau foarte rar, spre deloc. Nici atunci nu mă omoram, dar era cam o dată la două luni, uneori mai des, alteori mai rar. Iarbă sigur mai des. Acum am mers doar cu alcool, că de iarbă nu mai aveam bani. Toată noaptea mi-am zis că trebuie să rămân cu mintea limpede. Și, până la urmă, a fost mai limpede decât oricând.

Bine că am întârziat așa mult, era super să ajungem pe lumină, să vedem și noi ceva. Nu-i băga blițu’ în ochi, să nu-l enervezi. A plecat? Oare era un urs? Părea urs. Da’ n-are cum. Un lup? Nici ăla n-are cum. Da’ nu era câine. Sau oare chiar mă tripez? Tre’ să mă piș, bag pula. O duc pe Dana la un foc. În jurul lui numai băieți. Super.

– Hai să-ți arăt, ne-am făcut veceu privat.

.

Liniștește-te. Ești aproape de foc, nu e nimic aici. Când mă ridic, mă înțeapă ceva în picior. Mă uit mai atent în jur. Tocmai m-am pișat spartă între spini. Care erau șansele să nu mă înțepe niciunu’? 

.

Băieții sunt mai mult copii.

– Cu ce-ați venit aici?

– Cu focu’.

Cât de amuzant, mor.

– Am trimis doi prieteni înapoi în Oradea să ne ia iarbă, că nu puteam fără.

De ce câcat râde? De ce stăm aici? A, trebuie să mă calmez. Îmi aprind o țigară. Tre’ să ai mintea limpede. E ok, nu ești chiar așa rău. Te liniștești și mergi la dans. 

– Și, voi nu luați nimic?

– Avem gin.

– Dacă vreți iarbă, în vreo juma’ de oră avem și noi, puteți să veniți oricând.

– Mersi.

Oare îs doar drăguți sau vor să ne combine?

– Serios. Puteți să veniți oricând să fumați, sau dacă nu aveți unde să dormiți avem noi corturile și o mașină mai sus. Orice aveți nevoie, noi o să fim la foc.

– Mersi.

Taci odată. 

– Sper să ne vedem mai târziu la un pai.

Îți dai seama.

.

11 jumate sau 12

Activează-ți vederea nocturnă pe cât posibil. Nu ai neapărată nevoie de bliț. Da’ mi-e frică, la dracu! Ai încredere în picioarele tale. Ai mai făcut asta. Ce fain se aude Crișu’. Poiuri! Mamă, ce vreau să învârt și eu. Ce se știu oamenii ăștia, fac pe ritm. Hai că nu-i așa rău fără lumină. Avem puțină și de la poiuri. Vrei să dansăm aici? Dana dă din cap și zice ceva. Nu mai aud de muzică. Mai iau o gură de gin. Văd doar siluete și două reflectoare ieftine care dau lumina pe un copac. Nici nu știu unde e baru’. Oricum am gin, nu-mi trebuie. Departe, în spatele meu, vreo 3 focuri și 2 lumini albe. În rest beznă. Ce setup de party de rahat, nici măcar n-au băi. Mă tot uit la poiuri. Chiar o să fiu tipa aia care cere poiurile? Da’ de ce n-aș fi? Vine o tipă, cere unul și în vreo 30 de secunde se lovește cu el în cap. Ok, n-o să le cer. De ce am fumat?

.

12 jumate

Ce dor mi-o fost să dansez! Uneori mă pierd pe muzică. Mă uit la poiuri hipnotizată și după vine un drop din ăla jegos și parcă mă ia cu el înainte să-mi dau seama. Jegos. Îmi amintesc când dansam și în pauză, la țigară, pe drujbe jegoase. Astea-s alea la care trebe musai să dai shuffle, nu te lasă sufletu’ să dansezi altcumva. Mi-o lipsit vibeul ăsta. Vreau să dau shuffle. Oare nu e ciudat, nici nu sunt așa de în față. Nu știu. Doar fă-o! La primul pas aproape fac entorsă. Bag pula în dâmburile mă-tii! Mă sperii, dar continui să dansez, nu mă doare așa tare. Dacă m-aș opri brusc ar fi dubios.

Mereu sunt paranoică pe iarbă, chiar și acum, când înțeleg mai bine cum funcționează. Nu cred că a fost dată când am fumat și am avut toate gândurile curate, normale. Mereu mă gândesc la o tâmpenie. Oare arăt nașpa când fumez? Par ciudată? Bine că iarăși tremur! Ce idee mișto mi-o venit! Da’ dacă o zic poate par tripată. Doamne, mă, nu-ți mai zice asta, în pula mea! Ăia erau doar proști, de-ți tot ziceau. Da’ poate chiar par și pentru restu’, nu numai pentru ei. Îți fuți creativitatea singură, doar spune. Dar cum să schimb conversația? Oare manipulez? Oare sunt falsă? N-am prea ascultat ce s-a vorbit până acum. Ok, hai să zic. Sunt nașpa, dar aia e.

.

1

Cer poiurile, nu mă pot abține. Le învârt banal, sigur, să nu par penibil. Sunt la un party la 100 de kilometri de Cluj, nu cunosc pe nimeni, e beznă, dar nu vreau să par penibilă. Dar mă bucur de moment. Sau încerc. Dansez un minut-două cu ele și le dau înapoi. A fost frumos. Păcat că n-am mai mult tupeu. La nici doi metri de mulțime o gașcă face cerc de lumini în jurul unui tip care rulează.

– Auzi, tu ai sticla de gin în geantă?

– Nu, am lăsat-o lângă. 

– Aici e numai una.

Ce câcat? Ne punem să căutăm cealaltă sticlă. (Am venit cu 700 de ml de gin făcuți pe jumate în două sticle de tonic cu lămâie. Doar că nu știm unde e una.) Aprindem blițul aproape de mulțime și mă gândesc numai că suntem alea două tipe ce fut vibeul cu lumină inutilă oamenilor care dansează. Nu, noi nu suntem ca ăia care rulează. Noi suntem doar două tipe care-și caută în geantă. Mergem înapoi la băieții cu focul și găsim sticla acolo. Mersi, Doamne! Dana îmi spune îngrijorată că nu știe ce-am fi făcut cu o singură sticlă rămasă. Ce-i drept doar eu mi-am spus că o să fiu mai cuminte.

Nu vreau să scriu o altă demonificare a drogurilor. Până la urmă experiențele mele cu ele au fost printre cele mai faine. M-au ajutat mult să mă deschid. Poate asta sună trist pentru unii, dar cred că au ajutat la formarea mea. Până la urmă chiar mă formam atunci. Problema e la cei care s-au lăsat purtați. Nu știu ce idee transmit cu ce scriu eu aici, dar după normele mele, eu am fost cuminte cam tot liceul. Am și avut noroc. Am cunoscut și am văzut oameni dependenți de farmacie pe la 16 ani, dependenți de iarbă la 15. Și chiar dacă nu vreau să pun drogurile excesiv într-o lumină proastă, nici nu mă feresc din a o face puțin. Cred că ăsta e primul party DnB la care am fost doar pe alcool și puțină iarbă. Și, din cauză că eu așa am cunoscut și trăit primele mele experiențe la un event de genu’, prin pilluri sau prafuri, simțeam că ceva lipsește, chiar dacă nu căutam să consum. Și tot acum am realizat cât de închegate sunt substanțele în toată experiența asta. Ce băgați în seara asta e un fel de uite ce frumoasă e vremea. Două-trei întrebări de politețe, nici nu ne-am cunoscut bine, și ne oferim unul altuia tot ce avem.

– Acum ne punem să rulăm, fumați?

– Nu, mersi.

Tipii ăștia tot n-au înțeles. Când e gata paiul mi-l dau mie să-l aprind. (Pentru cine nu știe, ăsta e mare semn de respect.) Mă uit la paiul întins intenționat urât. (Regula de aur: niciodată nu fumezi iarbă cu oameni care nu-ți dau un vibe fain.) Mi-l mai împinge încă o dată. Văd că nu-l duce capu’.

– Omule, mersi de încredere și respect, dar nu suntem așa apropiați să-l aprind eu dacă tu l-ai rulat.

Îi pun mâna pe umăr ca să-l liniștesc și nu-l mai las să răspundă. Plecăm.

La asta mă refer. Drogurile m-au cam învățat să citesc oamenii în contexte sociale și asta mă ajută mult. Pe cei de care nu-ți convine îi filtrezi și cu ăia mișto știi sigur că o să ai o seară faină și o să râzi. Dar ceea ce m-a uimit pur și simplu e că am avut gândurile astea care parcă nu-mi dădeau pace. Cât de trează sunt? Oare să mai beau gin sau apă? Mai am puțin până trebuie să merg la baie iar, trebuie să aleg. Mai beau gin și-mi aprind și o țigară.

.

3

Începe să plouă încet și eu iar mă piș printre spini. Trebuie să mă caut de căpușe cum ajung. Mă mănâncă pielea peste tot. Cine știe ce umblă pe mine și nu-mi dau seama? De asta nu mi-a fost dor. Mi-a trecut highul așa că plusez cu gin. Dar trebuie să ai mintea limpede. Păi o am, e doar alcool. Parcă drumul nu mai e așa rău. Revin la party, la Dana și noua gașcă cu care ne-am anturat. Clujeni și ei, veniți cu cortu’. Și ăștia cred că sunt doar pe alcool și le place ginul nostru. Partyul se întrerupe puțin. DJul pune muzică de pauză publicitară sau de lift și lumea începe să râdă, să vorbească. Nu pot să mai lase ploaia peste masa de DJ, că distruge sculele. Se chinuie lumea să pună un amărât de cort. 

.

Dansez și dansez și încep să obosesc. Asta cu ”e doar alcool” e construct social, tot te droghezi. Plouă mai tare. Dar știu cum să gândesc și dacă-s ciupită. Îmi iau pelerina. Oare ăștia chiar nu au iarbă la ei? Mă uit în spate la un tip care-și rulează țigara pe ploaie. 

Timpul pentru un random act of kindness, specific la raveri. Mereu făceam din astea la partyuri, pe lângă oameni ce aveau și ei ochelari de soare și gumă. Schimbam apă, țigări, brichete, îmbrățișări. Toți sunt frații tăi când ești pe pill.

– Omule, plouă cam tare și știu că-i nașpa să rulezi așa. Nu vrei o țigară gata rulată?

Tipul se uită la mine uimit. Mereu am adorat reacția asta. E așa ușor să faci noaptea unui raver. Îi pun țigara în gură. În două minute tot sfertu’ nostru de public știe că eu dau țigări rulate. Vin oamenii și intră în vorbă, împărțim alcoale, ne cunoaștem. Încă o chestie ce mi-o lipsit: cât de ușor e să socializezi pe aici. 

Peste vreo două ore o să vină un tip direct la mine să-mi ceară o țigară. Pupile cât casa, maxilar încordat, parcă îmi cere antidot unui venin. Știu exact în ce stare e și cât de mare poate să fie pofta de tutun acum. Nu știu de ce, dar primul instinct a fost să zic nu. Știam că nu mai am multe țigări și ploua din ce în ce mai tare. Nu aveam unde să rulez. M-am simțit așa de prost, ca și cum fi aruncat mâncare pe jos în fața unui homeless. Dar mă lovise și pe mine ginul deja. Și în momente de genu’, mergi pe instinct.

3 jumate

Mă sună o tipă din Cluj să ne vedem, că și ea e pe aici. Ajungem una la alta. Nu poate sta pe loc, are ochelari de soare, e twitchy, știu și în cazul ei pe unde e cu mintea. După primele două replici nu mai rezistă.

– Auzi, știi de iarbă pe aici?

– Nu, dar stai puțin.

Mă întorc la gașca cu țigările și-i întreb direct. Aflu că e un tip cu dreaduri în dreapta scenei care vinde. De atât are nevoie.

– No bine, ne mai vedem, distracție faină.

Nu m-am supărat. Avantajul la a experimenta și așa, treaz, un rave e că știi cum e să fii pe cealaltă parte. Și înțelegi. Cam pe la ora asta am și realizat de ce pentru majoritatea oamenilor raveul e pretext de droguri și drogurile sunt pretext de rave. Fără ele devine destul de repede… boring! Te pierzi cât te pierzi în muzică, dansezi cât dansezi, mai ceri o țigară, mai dai un foc, dar până la urmă se întâmplă același lucru pentru cel puțin 8 ore neîntrerupte. Și pe lângă asta, chiar dacă ai fi super investit în muzică și ai avea chef de dans toată noaptea, e foarte greu să reziști fizic. Și încă ceva. De la droguri nu te piși! N-aș fi crezut vreodată că mi-ar lipsi fix efectul ăsta, dar jur că mă gândeam atunci că ar fi super să existe ceva ca să-mi inhibe puțin nevoia asta și să transpir tot afară. Groaznic.

Intră doi tipi în vorbă cu noi. Unul cică mă recunoaște de când am fost la foc la ei. Pare mai de treabă decât restu’. Nu aud bine ce zic, dar se strânge gașca de clujeni în jurul lor. Intru și eu în cerc.

– Vreți o linie?

– Da.

– Da.

– Da.

Dana se uită la mine confuză, întrebătoare. E mai puțin experimentată decât mine. Până la urmă zice și ea da.

– Ce e?

Nici nu știu ce-aș fi dispusă să iau, dar sunt curioasă.

– Mefedronă.

Ce e aia?

Merg cu restu’ să-și facă liniile. Ne punem aproape de o mașină, în rest e câmp deschis. Mi se mai oferă încă o dată. Nu vreau, habar n-am ce e și sună a downer. Cât timp se pregătesc ”sculele” (telefonul, leul, cardul, și un loc drept, cât de cât uscat și ferit) mă apropii și întreb. O tipă e studentă la biologie și începe să-mi explice. Tipul toarnă un praf alb din ceva. Vai de ce face cu el, cu leul și cardul. Cel mai probabil a mai luat în seara asta. Am flashback-uri din băi. E upper, cică bate înspre MD. Nu vreau. Mai iau o gură de gin. 

Niciodată nu mi-a plăcut partea asta, de luat, de făcut. Toți se comportă de parcă ești rege dacă scrijelești leul ăla cu cardul, de parcă fac mandale în nisip și sunt foarte siguri pe ei, că știu cum se face, că măsoară cu ochii de parcă-s cântare. Cardul și leul sunt prelungiri ale spiritului, ce știm noi. În realitate, sunt doar drogați deja. 

Din inerție, tipul mai face încă una. Crede că vreau, dacă întreb. Dar nu vreau. O trag tot ei.

.

4 jumate

Dana a plecat cu un tip la corturi, eu i-am convins pe restul să mai stăm, să fiu o prietenă bună. Deja plouă bine. Activitatea mea principală e să merg printre spini. Pe drum, văd un tip căzut între două mașini. În ambele e lumină. Când merg acolo, îl recunosc. E unul dintre ăia din mașină, de avea 2 litri de vin la el. Nu are nimic sub el, nimic peste. Doar stă pe jos, în ploaie. Portierele sunt deschise. Înăuntru sunt ceilalți de pe drum. Tipa fumează din pai, iar șoferul vine la mine.

– Dima e ok?

– Daa, e mult mai bine acum.

Trage din pai și dansează pe salteaua improvizată.

– Ce mai faci, fata meaa? O țuică, un vin, o linie, ceva?

Șoferul mă ia în brațe. Ce câcat o fi luat ăsta?

– Voiam doar să mă asigur că tipul ăsta e bine.

– Daa, urcă și el în mașină imediat.

Era inconștient. 

– Bă, Dima, futute-n gură, trezește-te că avem musafiri.

Are muci sau vomă la gură?

– Ok, eu merg să mă piș atunci.

Treaba lor, până la urmă. Ce boring a devenit. Dar mai stau până termină Dana. Mă chinui să mă piș pe ploaie. Măcar acum știu că nu se mai urcă nimic pe mine. Oare mai am gin?

– Oare pot să iau și eu două fumuri din paiu’ ăla?

– Liniștităăăă.

Fuck it. Nu știu exact cât mai stau și devine enervantă și ploaia asta.

– Sigur nu vrei nimic altceva?

Șoferul e iarăși lângă mine. Nu.

– Bine, bine. Dacă nu aveți cu ce să mergeți mâine, sună-mă.

– Ok.

Mult mai bine. Parcă aș mai și dansa acum. Vine și răsăritul, poate se oprește ploaia, mă mai usc și eu la primele raze, ca la un rave cum trebe. Nu-mi place cum pune tipul ăsta. E prea încrezut și ține buildupurile prea mult pentru dropuri așa lame. 

Deși lumea nu prea crede, DJingul, mixatul, chiar e o artă. Trebe să știi cât să ții suspansul (adică buildupul) și cât de intens să-l faci în funcție de punctul culminant, de delir (adică dropul). Să nu-ți dai singur în cap. Să curgă bine piesele una după alta. Să animezi raverii exact cât trebe. Luând-o așa, tipul ăla e un ”artist” tare imatur.

Nu te gândi la asta, dansează cu restu’. Dansează pe ploaie. Da’ uite frate cum se mișcă, parcă se crede zeu, în pula mea. Și mai sunt doar 30 de oameni rupți aici. Oprește muzica și nimeni nu țipă, ăsta n-are de gând să-și schimbe setul?

Am scris că am învățat să citesc oamenii. Iarba m-a învățat de fapt. Atunci când sunt spartă fiecare gând se duce mult mai adânc decât în mod normal. Uneori asta e bine, alteori rău, depinde cum o gestionez. Dar când vine vorba de oameni e la fel mereu. Parcă pot trasa linii imaginare între ei, cu relații, dorințe, uneori sunt sigură chiar și de gânduri. Am nevoie de 2-3 priviri și gesturi, puțină confirmare, și cam știu ce vrea persoana aia în momentul ăla. E ciudat. De asta nu mai fumez cu persoane de care nu-mi place, că le văd prea ușor rahatul din vorbe și priviri și mă enervează. Mi-am zis de multe ori, mai în glumă, mai în serios, că o să-mi iau pe cineva treaz cu mine care să țină evidența tuturor conexiunilor pe care le fac după ce fumez, să văd și eu trează ce e cu ele. Aproape mereu rămân doar în capul meu, și după un pai sănătos nu-ți aduci aminte cam 70 la sută din tot ce ai gândit. De asta e și nașpa uneori.

.

5 jumate

Plouă torențial și sunt mult prea obosită. Nu mai am gin, mi-s ude ghiozdanul și părul. A mai rămas doar o tipă din gașca de clujeni cu care să merg la corturi. Noroc cu ei, că altfel nu aveam unde să ”dormim”. Doar că ei n-au campat aproape, ci la vreo 15-20 de minute distanță. Trebe să trecem prin tunel. Am tot auzit de el, dar nu știu unde e. E ceva tunel părăsit oare? Până ajungem la el, torențiala ne bagă apă până-n chiloți. La propriu. Trecem repede prin el, aparent încă se folosește ca tunel de tren. La nici 2 minute după ce am ieșit, trece și trenul. Nu rămânea nimic din noi.

Nu știu din ce categorie de tineri sunt exemplu. Unii m-ar numi drogată, alții cuminte. Eu mă consider destul de normală. Doar că asta nu-i normalitatea pe care o știe toată lumea. O normalitate din ce în ce mai întâlnită, dar tabu. Da, tinerii se droghează, în România chiar mai mult decât am crede. Și da, e trist că am început așa de tânără, dar eu cred că-s norocoasă că n-am început dintr-a 8-a, cum am auzit că se face mai nou. Raveurile n-o să se oprească. Drogurile nici atât. Dacă vrea cineva să facă ceva în privința asta, să facă party-uri cu mai multe activități decât doar dans, să mai educe și publicul despre ce înseamnă o noapte de MD sau speed. Toată lumea bagă pentru că nimeni nu știe exact care e efectul cu ele. Până să te prinzi, ai nevoie deja de niște experiențe consistente în direcția asta. Și poate până atunci pierzi prea mulți neuroni sau sănătate mintală. Nu spun că n-o să mai bag niciodată pai în gură sau leu în nas. Dar abia acum încep să înțeleg efectul complet al substanțelor. Cât de mult te afectează. La 16 ani n-aveam idee. Acum, la 20, după doi ani de când n-am mai fost la un rave și după primul la care rămân doar pe alcool și iarbă, cred că pot spune că am destul de mult din puzzle. Iar asta merită notat.

.

6

Ajungem la corturi și tot ce am e ud. Mai plouă doar rar, și devine plăcut afară. Mai stau la o țigară, ascult Crișul, mă uit la copacii plouați. Mă simt bine. Mă simt vie. Am avut o altă noapte imprevizibilă și faină. Mulțumesc în sinea mea că i-am cunoscut pe clujenii ăștia așa de treabă și că am plecat când am văzut animalul ăla acolo. Cer măcar niște pantaloni de schimb și primesc ultima pereche de pantaloni scurți. Bine și așa, măcar nu stau udă. Mai am timp de două ore de somn și după sper să prindem trenu’. Dacă nu, 6 kilometri pe jos până la stația de bus. Da’ nu-i problemă, că facem noi cumva. Zâmbesc.

.

.

.

11 jumate

Pe tren primesc pozele astea de la Dima, tipul inconștient dintre mașini. Oare cine să fie pe jos? Lorena, tipa cu paiul. Probabil că și ea e mai bine acum.

Hai să-i facem pe migranții din România să se simtă acasă! Un proiect marca LADO

Liga Apărării Drepturilor Omului este o organizație non-guvernamentală care are misiunea de a apăra și de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile democraţiei.

Efectele campaniei de vaccinare în UK. La ce ne putem aștepta?

E un sentiment de reticență și nesiguranță care mie mi se pare ușor de înțeles. Te confrunți cu o situație atât de nouă și schimbări radicale în stilul de viață Citește mai mult

Poezia nu v-a moare

Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult

Hei, pisi! Hai la expoziţie să te-nvăţ despre hărţuirea stradală!

Ilinca Prisăcariu ne povesteşte despre proiectul Hei, pisi!: "Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că copiii lor participă la un astfel de Citește mai mult

Scrisul ca medicament

Viața noastră a devenit guvernată de un soi de haos familiar Nu știu dacă sunt singura, dar eu am destul de multe zile legate în care pur și simplu uit Citește mai mult

98% Decizia corectă: încă un spectacol care se lovește de cenzură

Când România este pe primul loc în UE la numărul de sarcini nedorite în rândul minorilor, noi ne simțim atacați de limbajul necorespunzător.

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *