Este ca o discuție cu trei prieteni vechi într-o seară caldă de vară, după un lung timp în care nu v-ați mai văzut. Este momentul în care acești prieteni îți povestesc pățaniile lor din ultima perioadă, iubirile, problemele și planurile de viitor, ca și cum nici măcar nu ai lipsit din viața lor, te fac să fii acolo cu ei, în poveste.
Spectacolul Hoții de Conor McPherson în regia lui Cristi Juncu a fost selectat în acest an în cadrul ediției online a Festivalului Național de Teatru, la secțiunea Re-creația. Pentru că este, într-adevăr, un spectacol ca o gură de aer. După zile întregi de pendulat printre filele deschise în browser după spectacole, timpi de vizionare și conexiuni mai bune sau mai puțin bune la internet, Hoții este momentul de repaus. O oră și 40 de minute se simt ca o pauză de zece minute dintre cursurile de la facultate.
Regizorul Cristi Juncu a mai montat acest spectacol, cu o distribuție diferită, în urmă cu mai bine de zece ani, în 2009, tot la Târgu Mureș, de data aceea la Teatrul Independent 74. Spectacolul a fost un succes din punctul de vedere al publicului, fapt pentru care s-a jucat mulți ani la rând. La final de 2020 regizorul a ales să aducă o provocare publicului de teatru cu un deceniu mai tânăr: un spectacol static, centrat pe actorie și text, într-o lume în care durata atenției a scăzut la mai puțin de un minut, după spusele unor cercetători britanici. A vrut să afle dacă stilul său de teatru mai funcționează într-o lume arhidigitalizată. Și funcționează. Tocmai pentru că formatul spectacolului s-a pliat perfect pe nevoile filmării pentru live streaming online, publicul de acasă a reușit să creeze o relație extrem de puternică și de intimă cu actorul, planul general activ camerei reușind să creeze o apropiere cu greu posibilă în sala propriu-zisă de spectacol.
Trei scaune îndreptate înspre public și trei actori ce doar stau jos. Fără mișcare scenică, fără efecte de lumină sau de sunet, publicul este imersat complet în atmosfera confesivă și degajată a spectacolului. Actorie. Marius Turdeanu, în rolul lui Frank, ne reamintește și cu ocazia asta de ce a fost nominalizat la UNITER de trei ori. Monologul său este explicat atât de vizual, din pauzele și inflexiunile personale, dar e și încărcat de sensuri noi. Entuziasmul său de a fi pe scenă este permanent transmis către public, sub forma unei comunicări meta-textuale. Talentul de a te face parte din povestea lui este vizibil mai ales în momentele în care personajul său e mut, atunci când încasează întâmplările din perspectiva celorlalți, aceasta fiind una dintre provocările majore actoricești ale montării lui Cristi Juncu. Momentele de tăcere sunt cele în care actoria se vede cu adevărat. Și în cazul lui Theo Marton, Ray, se simte o prezență permanentă, acordată la tipologia personajului său: naiv, timid, puțin stângaci, novice în ale vieții și cu o urmă de complicitate în tot ceea ce zice. Tocmai prin caracterul atât de personal al intervențiilor lui iese la suprafață personajul său lăuntric, pe când în cazul lui Frank brutalitatea este baza eroului său. Din partea lui Cristian Iorga mi-ar fi prins bine mai multă implicare, mi-aș fi dorit să fie parte din poveste și în momentele în care nu el o spune. Monologurile sale atent construite, însă distant spuse, nu m-au convins de simpatia pentru acest profesor de filosofie imoral, iar privirea îmi aluneca permanent către partea stângă a ecranului de unde simțeam mai multă asumare. A lipsit gândul pozitiv al personajului despre sine, fiind înlocuit de o indiferență usturătoare.
Se pot numi hoți cei care fură identitate, simpatii false sau ani din viață? O poveste despre diferite etape ale maturizării bărbătești este spusă prin piesa cu numele original The Lime Tree Bower a lui McPherson. Un adolescent ce abia acum se descoperă pe sine, sexualitatea și cum funcționează oamenii. Fratele său forțat la o maturizare prematură după moartea mamei, care se confruntă cu probleme etice și financiare. Filosoful afemeiat și indisciplinat moral, care trece printr-o negare a propriei vârste și ocupații. Viețile lor se intersectează într-un singur moment decisiv pentru prietenia lor, dar care le va influența și parcursul viitor. Relevanța textului în ziua de azi este foarte clară, cu siguranță fiecare spectator a retrăit momentele povestite de cei trei.
Textul este o oglindă a greutăților cu care societatea irlandeză se confruntă: educație precară, sărăcie și vicii care guvernează vieți fără speranță. Conor McPherson pune întrebarea justă într-o societate capitalistă: De câți bani este nevoie pentru a fi fericit?
Distribuția:
Joe: Cristian Iorga
Ray: Theo Marton
Frank: Marius Turdeanu
Regia, traducerea textului și scenografia: Cristi Juncu
Festivalul Național de Teatru din 2021 s-a desfășurat online, spre bucuria iubitorilor de teatru din toată țara, oferind un program amplu de reprezentații, discuții, instalații performative și vizuale, conferințe, teatru Citește mai mult
Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult
„De la bun început, Sava mi s-a părut genul de om care face lucruri, chiar și atunci când circumstanțele nu îl încurajează neapărat. Așa că, profitând cumva de contextul pandemic Citește mai mult
Dicționarul multimedia al teatrului românesc este un site-arhivă creat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Însumând în Citește mai mult
Medeea este mărturia suferințelor feminine într-o lume în care ele sunt conduse, nu lăsate să conducă, este ca un prospect la care urmașii să se întoarcă pentru a învăța despre Citește mai mult
Cineva spunea odată că singurul lucru care rămâne în urma teatrului este ceea ce se scrie despre. Astăzi aparatura ne oferă posibilitatea de a putea vedea și peste o sută Citește mai mult