Medeea este mărturia suferințelor feminine într-o lume în care ele sunt conduse, nu lăsate să conducă, este ca un prospect la care urmașii să se întoarcă pentru a învăța despre condiția femeii, aceea de a oferi permanent fără a primi ceva în schimb. Se pune corect în spectacol întrebarea evoluției în cazul condiției feminine. 

S-au produs schimbări în acești 2500 de ani…

… sau vorbim despre aceeași furie incontrolabilă a Medeei care răzbună frustrarea nespusă a femeilor? Irisz Kovacs, regizoarea abia licențiată în regie de teatru din clasa profesorului Radu Nica, pune aceste probleme nu doar reflexiv, prin descoperirea relevanței textului în lumea de azi, ci lansează aceste întrebări publicului printr-o montare a ipotezei feminine din tragedia Medeea, de Euripide. Spectacolul a fost inclus în cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, la categoria Școli de Teatru, într-o distribuție diferită de cea prezentată în fața comisiei de licență.

Sunt cinci personaje pe scenă ce au și partitură de cor antic, ce stabilesc relația cu publicul și judecă fiecare acțiune a protagonistei, dar joacă și personajele episodice ale tragediei. Toate cele cinci personaje sunt femei, fapt ce prezintă problema dintr-un alt punct de vedere, o imagine în culori negative, dar nu lipsite de sensuri pozitive. O rezolvare a conflictului fără un bărbat pe scenă se dovedește a fi mai pașnică, fără niciun copil mort de mâna Medeei. Coregrafia suferinței există, însă ea se consumă în mișcările neliniștite ale protagonistei. Centrul de interes al spectacolului este conflictul interior al individului în relație cu societatea, reprezentată scenic încă din Antichitate prin corul tragic. În acest caz corul este alcătuit din femei tinere, care împărtășesc aceleași valori cu Medeea. 

foto: Nicolae Gligor

Pantofii roșii sunt semne de bogăție, de aristocrație, dar pot semnifica și întreg șirul de sacrificii umane pe care Medeea și-a clădit status quo-ul. Acesta este simbolul papalității încă de la începuturile sale, culoarea roșie fiind o mărturie a puterii financiare, fiind o culoare extrem de scump de găsit în trecut, dar simbolizează și sângele martirilor credinței. Spectacolul începe cu Cabiria Morgenstern în rolul Medeei care încearcă, pe rând, patru perechi de pantofi roșii, șchiopătând. Fragilitatea și ușurința cu care a putut omorî în numele iubirii o fac acum instabilă, conștientizându-și poziția în raport cu sinele. Chiar dacă spațiul este unul cât se poate de abstract, fără niciun element de decor, Andrada Balea, Alexandra Bob, Antonia Moldovan și Timeea Pădurean construiesc un spațiu al solidarității feminine, un loc al acceptării. În acest spectacol Medeea, care se confesează societății, este umanizată și justificată, iar elementul feminin înclină balanța în favoarea acceptării și rezolvării conflictelor pe plan pașnic.

Cabiria Morgenstern duce pe umeri toată povara existențială a vrăjitoarei Medeea, însă aceasta construiește mai degrabă un personaj resemnat decât dedat răzbunării, care imploră iertare și nu impune teroare, care se justifică discursiv, nu acționează impulsiv. Din această schimbare de paradigmă încă din mentalitatea protagonistului reiese și relevanța textului în cotidian.

foto: Nicolae Gligor

Minimul de efort scenografic se traduce într-o muncă mai amănunțită cu actorul și cu asumarea rolului. Coregrafia și permanenta mișcare a grupului corului construiesc o zonă liberă de condamnare feminină. Prin chestionarea însăși esenței personajului tragic, Irisz Kovacs, de la Facultatea de Teatru și Film a Universității ”Babeș-Bolyai”, reușește să livreze un text antic actualizat pe nevoile societății contemporane fără prea multe intervenții în textul clasic.

Jurnal de TIFF

Tiff-ul de anul acesta m-a ajutat să văd că românii sunt civilizați, că pasiunea pentru film e acolo, îmbibată adânc, că arta în general își va face loc în orice Citește mai mult

Sava Cebotari: „Mulţi dintre artiștii din Moldova nici nu consideră companiile teatrale independente drept teatru.”

„De la bun început, Sava mi s-a părut genul de om care face lucruri, chiar și atunci când circumstanțele nu îl încurajează neapărat. Așa că, profitând cumva de contextul pandemic Citește mai mult

Bog sau a-ți diseca viața cu minuțiozitate

Când vezi Bog, metaforic vorbind, îți iei existența în propriile mâini și o așezi pe masa din bucătărie. Te uiți la ea ca un detectiv, o întorci pe toate părțile, Citește mai mult

 „Trebuie să ne facem propriile spații de joacă”-Alin Neguțoiu, despre teatrul românesc

Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult

Teatrul de cartier

Teatrul din Cartier este un proiect inițiat acum 6 ani de către BIS Teatru, un proiect care își propune să aducă mai aproape cultura și teatrul de periferiile mai slab Citește mai mult

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois sau despre hăul amintirilor noastre

Cineva spunea odată că singurul lucru care rămâne în urma teatrului este ceea ce se scrie despre. Astăzi aparatura ne oferă posibilitatea de a putea vedea și peste o sută Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *