Salut, sunt Mara, am 20 de ani, fac mult voluntariat, studiez regie de teatru și-mi place să scriu. Scopul meu e să îmi public cartea la care lucrez acum, iar cele două fragmente de aici fac parte din ea. Am început să scriu de prin clasa a 7-a și încă de atunci am acest vis de a publica. În mare parte scriu despre și pentru oameni, cu puține influențe de la mine, iar fiecare text e dedicat cuiva anume.
Cafeaua ei
Îi place mult cafeaua, parcă e motivul principal pentru care își duce viața mai departe. Mereu când se trezește, primul lucru pe care îl face, după ce se ridică din pat: merge și își face cafea. E o plăcere, dar și o necesitate. Dacă nu bea o cană de cafea de dimineață, e mai bine pentru tine să nu încerci să vorbești cu ea.
Așa e mereu, fără cafea e foarte morocănoasă și mai ales leneșă. Cum ar spune unii “Ea fără cafea e ca nunta fără lăutari”. Pur și simplu nu ai cu cine, cel mai bine e să stai departe.
Îmi sună alarma în fiecare dimineață începând cu ora 7. Dacă nu am treabă importantă, o amân până pe la ora 9 sau 10. Sunt și zile în care la 6 sunt în picioare, dar de cele mai multe ori, ora 8 e cea mai des întâlnită oră de trezire.
Rutina e la fel în fiecare zi, indiferent de oră: mă ridic din pat și înainte de a merge la baie, îmi pun apă la fiert și îmi pregătesc cana preferată și cafeaua. Îmi termin treaba la baie și merg în bucătărie. Apa e fiartă, opresc focul și pun cafeaua în presă și apa peste. O las puțin să stea, între timp scot laptele de migdale din frigider și îl încălzesc în așa fel încât să facă spumă. Torn cafeaua în cană, pun o linguriță de zahăr, amestec, și doar după pun laptele cu spumă. Acum că am terminat asta, pot să mă pun la o țigară.
Stau și mă uit la oamenii de pe stradă și mă gândesc la ce viață duc. Dacă merg mai repede, cel mai probabil se grăbesc undeva, ceea ce înseamnă că sunt persoane agitate cu un program plin și nu au timp de ieșit și distracție, scuza lor fiind mereu cea cum că sunt prinși cu ceva proiect de făcut; nu își sună prea des familia și prietenii și își petrec majoritatea timpului dând ture dintr-o parte în alta sau în fața laptopului.
Cei care merg mai încet sunt de obicei bătrânii care ies la plimbare sau cumpărături micuțe. Nu duc grija timpului și le place să-și sune prietenii și familia. Pot fii și copii care să meargă mai încet, mai leneș, către școală. Se poate observa pe fețele lor că nu au chef.
Fac asta în fiecare dimineață; îmi beau cafeaua, fumez câte o țigară sau două și mă uit la oamenii de pe stradă. După îmi încep și eu programul. Poate merg la facultate, dar de cele mai multe ori mă pun la laptop și lucrez la ceva proiecte.
Sunt zile când îmi fac și a doua cafea. Nu mă pot sătura de spuma aia de lapte. Îmi aduce aminte de mare, de vară, de libertatea pe care o aveam când mergeam acolo. Nu aveam nicio grijă, plecam cu 50 de lei în buzunar și poate mă întorceam cu mai mult. Îmi e dor, dar știu că nu îmi pot trăi viața doar dintr-o distracție în alta. Trebuie să fac și lucruri mai serioase care să mă ducă mai departe în viață. Dar până să pot ajunge cineva, mă voi bucura de cafeaua mea combinată cu spuma mării.
Fluturi
Cred că toată lumea știe că un fluture nu trăiește mult. Durata de viață este aproximativ de o săptămână, până într-o lună. Asta dacă nu luăm în considerare o posibilă perioadă de hibernare, atunci un fluture poate trăi mai multe luni.
E frumos să vezi un fluture cum se așază pe o floare, un obiect sau chiar pe noi. Undeva în natură au și ei rolul lor, eu personal nu îl știu. Mie îmi plac. Nu vorbesc acum de fluturii de noapte, ăia sunt urâți, mă sperie.
Acestea sunt cele două tipuri de fluturi pe care le vedem, le putem atinge, dar mai există și categoria a treia, fluturi pe care doar îi simțim. Așa numiții fluturi din stomac. Ăia, de obicei, apar în momente stresante. Când avem emoții, ne este frică sau când suntem îndrăgostiți. La mine au apărut doar în momentele legate de dragoste și simt că nu vor să plece. Se înmulțesc în fiecare zi și îi simt din ce în ce mai tare. Adevărul e că și eu, într-o oarecare măsură, îi ajut să supraviețuiască. Le dau de mâncare, apă, tot ce vor.
Cu toate că spun că nu-i mai vreau, parcă nu aș putea petrece o zi fără ei. Acești fluturi au și ei perioada lor de hibernare. Asta mă frustrează puțin. De obicei, aceste creaturi mor la frig. Nu mă refer, de data asta, la frigul legat de temperaturi scăzute. Fiecare om are secvențe în viață când sunt mai reci cu alții sau chiar cu ei înșiși. După perioadele astea, parcă devin mai puternici, îi simt mai intens. Oarecum îmi place. În momentele de singurătate, ființele astea se asigură că nimeni nu e cu adevărat singur, sunt și ei acolo cu noi.
Fluturii ăștia au început să își facă mai des prezența în viața mea atunci când te-am cunoscut, în acea zi friguroasă de ianuarie. De atunci, am impresia că nu au plecat, doar au mai hibernat din când în când.
Tu îi simți? Acești mici monstruleți din stomac, îi simți vreodată când vorbești cu sau despre mine? Poate i-ai simțit în prezența altora. M-ar bucura să știu că sunt și eu pe lista aia.
Dacă aș putea, ți-aș da de la mine câțiva fluturi. Sunt de toate culorile. Nu i-am văzut, dar știu că așa e. Cred că ți-ar plăcea unul roșu. Ăia sunt cei mai răi. Așa îmi place mie să cred. Când apar ei, parcă vor să iasă din mine. Se zbat atât de tare încât îmi vine să mă tai pe jumătate doar pentru ei, să poată fi liberi, să zboare oriunde în lume. Îmi pare rău de persoanele cărora le e frică de fluturi. Oare le e frică și de ăștia? Oare apar în momentele când văd fluturi fizic? Ce ironic ar fi. Nu consider că sunt așa periculoși.
Cum spuneam, nu le cunosc rolul în natură, dar aș vrea să-l știu, așa cum îmi doresc să știu dacă mă vor părăsi vreodată. Tu ai facut-o, nu doar o dată, iar eu te-am primit înapoi. Mereu te voi primi înapoi, așa cum probabil voi primi și fluturii care vin împreună cu tine sau amintirea ta.
Sunt Sabina, sunt actriță și învăț să am răbdare cu mine și cu ceilalți. În accelași timp sunt fiică, sunt nepoată, sunt iubită, sunt prietenă, sunt melancolică, sunt iritată, sunt Citește mai mult
Poezia este zona noastră sigură. O singurătate confortabilă, revărsată în foi sau în documente word. Fie că scrii cu pixul pe spatele caietului de geografie sau că tastezi o poezie Citește mai mult
Sunt Laura. Am 23 de ani. Sunt actriță. Cânt de când mă știu. Dansez de vreo 5 ani. Iar de scris... scriu. Toate lucrurile pe care le trăiesc și care Citește mai mult