Cineva spunea odată că singurul lucru care rămâne în urma teatrului este ceea ce se scrie despre. Astăzi aparatura ne oferă posibilitatea de a putea vedea și peste o sută de ani cum se făcea teatru în 2021. Chiar și așa, ecranul nu-ți dă posibilitatea de a asista la un spectacol în care te vezi nevoit să te confrunți cu propriile temeri în mod direct. Revenirea în sala de spectacol a Reactorului de Creație și Experiment după mai bine de un an în care spectacolele au fost ținute online a fost atât pentru mine, cât și pentru ceilalți spectatori o trezire din letargia care a încercat să ne țină captivi în ultimul an.  

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois are la bază un text scris de Cosmin Stănilă, într-o rezidență artistică din vara anului trecut. Structura inițială a piesei lasă scenele să emeargă cu ușurință una dintr-alta, replicile au naturalețea vorbirii cotidiene, fără a conține însă dialog de „umplutură’’. Metafora doctorului neamț Alois Alzheimer, formulată inițial drept o glumă devine o prezență de sine stătătoare în spațiul scenic, un personaj invizibil care își face de cap așteptând răbdător.

La nivel dramaturgic, raportul dintre text și montare este unul echilibrat, marcând etapele esențiale ale procesului prin care actrița Eszter Nagy trece din momentul în care este diagnosticată cu Alzheimer și până la clipa finală în care fiul său devine martorul disoluției iminente. Procesul este marcat inteligent cu ajutorul decorului (semnat de Adrian Balcău) care se folosește de o perdea semitransparentă ce separă publicul de spațiul scenic atunci când boala trece în următorul stadiu.

Foto: Bogdan Botaș

La nivel regizoral, Andrei Măjeri găsește o formulă pentru un spectacol intim, în care spectatorul pornește la drum alături de cei doi actori Emőke Kató, (Ezster Nagy) și Lucian Teodor Rus (Cristi). Aceștia construiesc progresiv o relație apropiată mamă-fiu, pe care neamțul Alois nu uită să o viziteze.  Actrița Emőke Kató, reușește să abordeze rolul cu mult calm, acordându-și timp pentru fiecare stadiu prin care personajul său trece. Nu este de mirare că acest rol își merită nominalizarea pentru premiile Uniter din acest an. Candoarea și sensibilitatea lui Cristi interferează uneori cu neliniștea, responsabilitatea și dorința de a fi alături de Eszter până în ultimul moment. Martor al rolurilor din cariera sa și cel mai important, al rolului de mamă, Cristi asistă la momentele în care actrița își concretizează gândurile referitoare la întregul său parcurs artistic în care „Teatrul cu T mare nu așteaptă pe nimeni.’’

Pe lângă tema bolii, un aspect cheie în spectacolul semnat de Andrei Măjeri este modul de construcție al discursului meta din jurul teatrului, simbolic pentru lupta dată de cei care aleg o meserie de vocație și sunt recompensați târziu cu un premiu pentru întreaga activitate artistică. Spațiul intim al apartamentului devine pentru personajul principal scena tuturor rolurilor, bucuriilor și dezamăgirilor; strada în care este atent observată de cunoscuți și de presa care se strecoară în viața ei fără nici un drept, spațiu de repetiție pentru discursurile de mulțumire și regretele nerostite.

Cu toate că subiectul este unul grav, tenta optimistă (mult spus, poate) este prezentă pe toate palierele spectacolului. De la cheia jovială a anumitor scene, la poantele din text și cele strecurate din regie („Domnule Cioran, vă rog, ieșiți din mama!’’), la mizanscenă și jocul actorilor care își dozează atent emoțiile, toate aceste aspecte ajută spectatorul să iasă la lumină, chiar și atunci când uitarea nu-și mai amintește nici măcar de propria sa poveste.

Foto: Bogdan Botaș

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois

de Cosmin Stănilă
Regie: Andrei Măjeri
Cu: Emőke Kató, Lucian Teodor Rus
Decor: Adrian Balcău
Sound design: Adrian Piciorea
Light design & sonorizare: Cătălin Filip
Video: Mihai Stanciu
Mulțumiri: https://clujapartments.ro/s/
Concept afiș dinamic: dutzu (dutzu.ro) & BOLD (wearebold.ro). Realizat de Bucovesan.

Vârsta recomandată: 14+
Limba: română și maghiară

Atelier de teatru. De la un click la 2 metri distanță.

Te-ai plictisit de stat în casă? Vrei să te deconectezi un pic de la starea de amorțeală și să înveți într-o atmosferă prietenoasă? Vrei să afli unde poți să te Citește mai mult

Exeunt: revoluţii artistice trăite în pijama. Jurnal experienţial.

Pandemia nu a fost menţionată nici în contractul de studii, nici în programa şcolară, drept pentru care nu ne-a învăţat nimeni la secția de teatrologie cum să scriem despre spectacole Citește mai mult

Teatrul și iubirea și ce-o mai fi pe lângă

Problema nu e asta, problema e că noi, ca societate, cu toate moștenirile traumatice acumulate de-a lungul timpului, cu toate lecțiile despre frică, limitare, singurătate și lipsă de încredere în Citește mai mult

Rent: când viaţa e de închiriat sau despre un teatru care place

Imagine vie a anilor ‘90, muzicalul Rent spune povestea unei generaţii care s-a luptat cu pandemia de SIDA, homofobia şi gentrificarea, o poveste plină de iubire, nedreptate şi song-uri pe Citește mai mult

Teatrul de cartier

Teatrul din Cartier este un proiect inițiat acum 6 ani de către BIS Teatru, un proiect care își propune să aducă mai aproape cultura și teatrul de periferiile mai slab Citește mai mult

Educația non-formală prin teatru. O alegere care (ne) costă pe termen lung

Am văzut câtă bucurie poate emana capacitatea de a-ți mișca liber corpul. De a spune o poveste pe o temă aleasă de tine. De a te distra în timp ce Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *