Lista problemelor cu care ne confruntăm în 2020 este una lungă, care mai mult ca sigur a părut cel puțin o dată în decursul acestui an fără sfârșit și fără rezolvare. Pandemia ne-a făcut și ne face în continuare mai anxioși, mai pierduți și mai puțin încrezători, dar a adus și beneficii nebănuite când vine vorba de atenția la igiena noastră sau diminuarea poluării. Totuși, aceste beneficii sunt resimțite mult mai puțin și par neglijabile comparate cu multele dureri de cap avute anul acesta. Iată cum am reușit să găsesc o fărâmă de speranță și relaxare într-un context ce înclină mai mult spre sfârșitul lumii.

La începutul pandemiei încercam aceleași sentimente ca noi toți, eram panicată, debusolată, mă îngrijoram de impactul pe care îl va avea asupra vieții mele. Am căutat distrageri pentru că, oricum, nu aveam ceva mai bun de făcut. Am început să abuzez de filme și seriale, la fel ca toată lumea, și în momentul în care lista lor se tot scurta am descoperit o distragere mult mai eficientă: documentarele.

Concurează documentarele cu filmele?

În ultimii ani, așa cum mi-a fost dat și mie să descopăr, documentarele au căpătat o nouă dimensiune, îndrăznesc să spun cinematografică; au început să-și îngrijească încadrările, să se axeze și pe cromatică, montaj, coloană sonoră. Acest tip de producții începe din ce în ce mai mult să includă până și efecte vizuale, la fel ca și orice alt film apărut la Hollywood. Și asta nu dintr-o încercare de înfrumusețare a subiectelor prezentate, nu este nevoie de asta, ci mai mult din dorința adăugării unei dimensiuni spectaculoase. Se caută din ce în ce mai avid o latură a naturii care ne trimite, îndrăznesc să spun, cu gândul spre un soi de fantastic.

Întreaga producție devine atât de sublimă încât uneori nu mă puteam abține să nu mă întreb dacă asemenea scene chiar se regăsesc pe aceeași planetă pe care mi-e dat și mie să fiu. E limpede că nu se mai vrea prezentarea unor simple informații pe fondul unor cadre oarecare, se dorește o legătură emoțională între spectator și producție, o conexiune cu natura care face apel la rădăcinile umanității noastre.

 Căutarea mea de relaxare și speranță a început să mă hrănească cu mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Filmele și serialele științifice m-au făcut deopotrivă încrezătoare și recunoscătoare pentru viața mea, dar mi-au trezit și sentimente noi de anxietate și panică. M-au făcut să înteleg cu adevărat criza ecologică mondială în care ne aflăm, mult mai mult decât au reușit discursurile Gretei sau clipurile de pe Internet în care sunt salvate animale. Nu mi-au prezentat o problemă care nu pare rezolvabilă, mi-au arătat ce pierd dacă nu o rezolv. Însă cel mai profund efect pe care l-au avut asupra mea trebuie să fie cel terapeutic. Totul, de la simple imagini cu pui de focă, la simbioza perfectă dintr-un stol de păsări, a reușit să mă calmeze și să mă reîncadreze în propria-mi viață.

Poveștile fiecărui habitat mi-au dezlușit echilibrul și mi-au întărit răbdarea, reușind să mă convingă că vom găsi puterea, treptat, de a ne vindeca colectiv, unii cu alții dar mai ales unii pe alții.

David Attenborough: A Life On Our Planet

Este primul film care m-a mișcat cu adevărat după mult timp, fiind copleșită de frumusețea vieții și cu atât mai mult indignată și tristă pentru starea în care am adus-o. Este o călătorie, nu a unui personaj prezentat, ci a tuturor personajelor existente vreodată. Este călătoria noastră, ca specie, în care nu ai cum să nu te regăsești. Îți doboară toate scuturile prezentându-ți, pe rând, splendoarea, măreția, dar și degradarea planetei. Nu poți să le înțelegi separat. Spre final, după ce și acesta pare să îți prezinte o problemă care ne depășește, schimbă total registrul și oferă soluții reale de luat aminte. Am descoperit, prin acest film, o nouă dimensiune a speranței. Nu mai este vorba despre cea latentă, cea care îți dă doar confort. Acest nou tip de speranță te motivează dincolo de liniștea personală, te face să vrei cu adevărat să schimbi ceva, orice.

Poți merge la zoo sau la grădina botanică prin câteva click-uri pe Netflix. Documentarele te fac să te reîntoci în copilărie. Îți revigorază simțul aventurier, curiozitatea, te pot duce inclusiv spre a crea, așa cum a fost și în cazul meu, adevărate personaje dintr-o broscuță sau niște viespi. Personaje pe care le simpatizezi, pentru care te temi, care te înfricoșează sau te fac să surâzi. Sau pot să te ducă departe în timp, să îți prezinte detaliile micro și macro ale Universului, să fie lecțiile tale relaxante de fizică, biologie, chimie și istorie.

Our Planet rămâne preferatul meu când vine vorba de refugiu. Mai ales în pandemie, când totul pare pierdut, când totul pare că stă pe loc, departe, foarte departe de noi, acest documentar ar putea însemna o mică salvare a sufletului nostru. În 2020, din păcate, suntem deja obișnuiți cu angoasele societății răsfrângându-se în noi și pare că întâlnim pe zi ce trece și mai multă ignoranță, răutate, dezbinare. De aceea avem nevoie să vedem echilibru și să ne reamintim adevăratele valori după care ar trebui să ne ghidăm. Iar acest proces nu poate decât să fie terapeutic, regăsit de mine cel mai răsunător în documentare.

Cosmos: A Spacetime Odyssey

În varianta sa modernă, ne aduce în fața ochilor idei pe care, dacă nu te învârți în cercurile științifice, ai puține șanse să le cunoști. Realizam, urmărind acest serial, că deja se întămplă multe dintre lucrurile pe care le credeam doar la stadiul de idei sau întrebări. Într-adevăr o odisee în spațiu și timp, Cosmos folosește efecte speciale și animații pentru a-ți putea descrie cât mai bine cum am ajuns să fim oameni, din punct de vedere celular, sau cum am ajuns să putem să trăim aici, din punct de vedere cosmic. Văzând întreaga noastră evoluție în Univers, care nu este nici pe departe una ușoară și sigură, nu are cum să nu te cuprindă speranța că putem să trecem și peste această nouă provocare. Și, dacă încă sunt îndoieli, pot confirma că totul se simte la fel cum sună, ca un fel de serial SF însă mult mai bun, deoarece totul e real.

Venind vorba de realitate, o poveste autentică prezentată artistic e de preferat uneia extrem de ficționalizată și puțin probabilă. Bineînțeles, ambele tipuri își au importanța proprie, care nu poate fi comparată. Însă dacă vrei să rămâi totuși ancorat în realitate în timp ce te relaxezi în fața unui ecran, documentarele pot să fie opțiunea perfectă pentru tine. Nici nu trebuie să fie neapărat despre natură, deși sunt cele mai terapeutice și potrivite vremurilor pandemice din punctul meu de vedere. Există documentare pe teme la fel de diverse precum filmele și serialele artistice. Despre crime și furturi spectaculoase, celebrități, droguri, artă, gastronomie, viața politică, juridică și socială, despre toată umanitatea și tot ce înseamnă ea. Dintre acestea, cel mai mult m-au atins The Social Dilemma, un must see, mai ales dacă simți că nu te poți dezlipi de telefon, și Inside Job, de văzut dacă vrei să înțelegi mai multe despre criza economică mondială din 2008 și cum ne-a schimbat viața tuturor.

Lista e lungă, poate și mai lungă decât lista problemelor de anul acesta și mai mult ca sigur mai interactivă, educativă și motivațională decât ea. Te invit să cauți mai departe subiecte care te interesează, te invit să descoperi lumea prin documentare, nu doar prin social media, canale de știri și manifestări artistice. În acest mod, când o să revii la ele, o să le vezi diferit, o să filtrezi altfel informațiile, dar mai ales o să revii mai încrezător, mai bogat, mai pregătit pentru viață și multele ei provocări.

RBG: creativitatea justiției în filmul documentar

Proiectul documentar relatează ascensiunea unei tinere timide din Brooklyn spre ce astăzi numim vocea puternică a justiției și simbolul egalității de gen.

Barza, albinele, florile şi Sex Education

Revigorant, haios, onest, Sex Education, serialul britanic marca Netflix creat de Laurie Nunn, pune punctul pe i în ceea ce priveşte sexul şi adolescenţa.

Nu totul are nevoie de happy end

Netflix, fără chill După un sfert de oră de vizionat Marriage story (mult mediatizatul film al lui Noah Baumbach, din 2019, nominalizat la Premiile Oscar de anul acesta), îți spui: Citește mai mult

Zlotowski și femeia ușuratică

Une fille facile - o plajă pustie în miezul verii, valuri, un accent dulce provensal, petreceri pe faleză și o femeie superbă care dansează...

Unorthodox. Lumea din afara cutiei

Intri pe Netflix și-ți apare la recomandări chipul Shirei Haas în rolul lui Esty, plângând, în timp ce e tunsă la zero de către femeile din familia ei. Sigur, tu Citește mai mult

„The Hater” sau dovada că aparențele înșală

The Hater: Așteaptă-te să te simți incomod de multe ori pe parcursul celor două ore. Așteaptă-te să-ți fie satisfăcută dorința de a întrece limitele (nu cred că o vei mai Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *