Situaţia învăţământului în această perioadă induce elevilor o stare continuă de nesiguranţă, aceștia lovindu-se, pe lângă necesitatea de adaptare imediată, de confuzie şi anxietate. Cine merge la şcoală şi pentru cât timp? Şi cine va trebui să stea acasă, pierzând zile întregi în faţa unui laptop, încercând să rămână, totuşi, cu ceva de pe urma cursurilor online? Unele cadre didactite s-au conformat situaţiei atipice şi au reuşit să-şi continue munca. Altele au anunţaţ că ele nu dispun de internet după ora 14:00 şi, prin urmare, nu pot lucra online. Ce se întâmplă, însă, în sectorul de învăţămât special, unde cadrele depun eforturi uriaşe pentru a combate ambandonul şcolar şi pentru a crea un mediu propice dezvoltării oricărui elev? Scrie în fişa postului. Una dintre cerinţe e să fi ceva mai mult decât un om.
Gabriela Lupaşcu este directoarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Suceava şi de 30 de ani lucrează ca profesor psihopedagog. Mai mult decât atât, este un om complet dedicat comunităţii din care face parte şi care, alături de alţi astfel de profesori, depune constant eforturi, în tăcere, pentru elevii acestei şcoli. Munca cu ei oricum este diferită de munca cu oricare alţi elevi. Am vrut să aflu de ce şi dacă există şi aici profesori care refuză să-şi facă treaba online.
Prin ce schimbări a trebuit să treacă Centrul Şcolar? Cum s-au adaptat cadrele didactice?
Noi şcolarizăm doar copii cu dizabilităţi. Suntem o şcoală specială, avem copii cu CES din tot judeţul. Fiind în număr de 570, suntem cea mai mare şcoală specială din judeţ. Majoritatea elevilor provin din familii cu venituri reduse, care locuiesc în mediul rural, dar, din fericire, dotarea noastră este foarte bună. Cu ajutorul Consiliului Judeţean, ne putem folosi de laptopuri noi, de reţea de internet, de camere web în toate sălile de clasă. Avem table interactive, camere de stimulare senzorială şi un proiector interactiv pentru podea. Sunt 40 de săli de clasă, 4 cabinete de specialitate şi 13 cabinete de terapie, toate dotate corespunzător. Am ales să lucrăm pe platforma Google Classroom, iar profesorii au optat să vină la şcoală zilnic, după un program adaptat. Sunt copii care intră. Puţini, dar sunt. Copiii neverbali intră zilnic, iar profesorii pot lucra bine cu ei.
Problema este la cei cu dizabilităţi mai accentuate, cu care nu se poate lucra pe această platformă. Cu ei vorbim pe Whatsapp, pe grupuri de Facebook sau chiar la telefon şi le trimitem fişe de lucru. Pentru ei, este foarte greu. Nu se compară învăţământul online cu cel fizic; dar noi încercăm în continuare să ne adaptăm cât mai bine. Comunicăm mult cu părinţii şi ne bazăm în special pe consiliere. Le spunem constant că suntem alături de ei, că îi susţinem, ne interesăm în fiecare zi de cum merge lucrul cu copiii acasă, vorbim despre respectarea igienei în această perioadă şi despre importanţa unei nutriţii sănătoase.
Laptopurile au ajuns doar în clase? Nu şi la elevi?
Cabinetele de specialitate şi cele de terapie erau oricum de multă vreme dotate. Noi am primit laptopuri şi camere doar pentru sălile de clasă. Pentru elevi, există diferite programe, propuse de Ministerul Educaţiei, pentru a trimite tablete, dar până acum, ştiţi cum e… N-au primit. Am auzit că încă se discută licitaţia. Noi am cerut în fiecare săptămână. Am făcut situaţii. Am trimis la Inspectorat. Am cerut în funcţie de numărul de elevi. Ni s-a spus că vom primi după licitaţie, după ce vor fi îndeplinite anumite termene.
Ce fac elevii dependenţi de camerele senzoriale?
Avem elevi cu autism sau cu Sindrom Down care aveau mare nevoie să fie prezenţi. Însă, chiar dacă ei veneau fizic, nu mai puteam folosi Camerele ca înainte, pentru că ele dispun de obiecte care se folosesc în comun. Ne trebuiau lămpi pentru dezinfecţie; trebuia să aerisim o data la 20 de minute. Putem doar să sperăm că nu vom mai lucra pentru multă vreme aşa.
V-aţi confruntat cu abandonul şcolar în această perioadă?
N-a renunţat niciun copil. Sunt elevi care n-au posibilităţi, familii care nu au un telefon, care n-au curent electric măcar. Aşa că profesorii diriginţi s-au urcat în maşina şcolii şi au mers la fiecare acasă. Au dus portofolii, au stat de vorbă cu ei, respectând, desigur, distanţarea şi măsurile de protecţie. Se vor întoarce pentru a duce din nou alte fişe şi pentru a le verifica pe cele rezolvate. Aceasta e situaţia cu care ne confruntăm. Cu siguranţă, toţi simt puternic lipsa şcolii, dar noi am acţionat astfel încât nici măcar un copil să creadă că ne-am îndepărtat de el.
Gabriela Lupașcu mi-a arătat că dacă vrei să schimbi ceva, atunci poți începe de la a face bine comunității în care trăiești. Și poate asta e de ajuns.
Ionuț Coman ne povestește despre proiectul Laboratoare Rurale și primul laborator de informatică amenajat de la zero...
Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult
Ilinca Prisăcariu ne povesteşte despre proiectul Hei, pisi!: "Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că copiii lor participă la un astfel de Citește mai mult
Mircea Cărtărescu spunea ceva de genul: „Dacă trăiești numai în România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur..."
Viața noastră a devenit guvernată de un soi de haos familiar Nu știu dacă sunt singura, dar eu am destul de multe zile legate în care pur și simplu uit Citește mai mult
E un sentiment de reticență și nesiguranță care mie mi se pare ușor de înțeles. Te confrunți cu o situație atât de nouă și schimbări radicale în stilul de viață Citește mai mult