Trupa Ska-nk este o trupă de ska-punk din Baia Mare, care tocmai a împlinit 10 ani de la primul lor concert. Ca orice trupă cu vechime, membrii s-au tot schimbat. Acum, formula lor este: Ghiț Răzvan– chitara și voce, Nemeș Tudor-bass, Raul Marița-chitară, Lucas Butaș-tobe. Băieții au o energie foarte bună, așa că am stat de vorbă cu ei despre munca lor de până acum și despre planurile de viitor.
Pentru început, spuneți-ne câteva lucruri despre voi!
Răzvan Ghiț: Noi suntem una dintre cele mai vechi trupe din Baia Mare. Din 2010, menținem același stil de muzică și promovăm good vibes, până când mai îmbătrânim un pic sau până ne supără viața. Până în 2018, am fost aceiași membri. De doi ani încoace, avem doi membri noi: pe Lucas și Raul.
Am văzut că ați scos recent o piesă nouă. Să ne așteptăm și la un nou album?
Răzvan Ghiț: Nu știm dacă merită să scoatem un album. Cel mai probabil vom scoate single după single, pentru că așa e trendul. Albumele sunt demodate deja. Dacă scoți unul, e foarte probabil să nu se asculte complet, iar în două luni ești întrebat când scoți ceva nou. Când scoți piesă cu piesă, sunt șanse mai mari să se asculte toate și ai un ritm constant. Constanță, nu cantitate! Vom mai scoate un single cât de curând, dar nu vorbim de album, chiar dacă avem două până acum.
Faceți asta pentru voi sau pentru public?
Răzvan Ghiț: Ambele în final. Adică nu doar pentru public; ne adaptăm la cererea de pe piață. Ai Spotify, ai YouTube, ai tot ce vrei. Prin urmare, ai și șansa să faci un pachet pentru fiecare piesă: lyric video, videoclip oficial, live version; să lucrezi mai mult pe fiecare piesă individual. Dacă lansezi un album în ianuarie, în iunie, probabil, nu vei avea material nou. Dacă ai un album de 12 piese pe care le lansezi ca single-uri, poți lansa ceva regulat și atunci ai content. Ca ideea de vlogging. Acolo se posteaza săptămânal. În muzică, ideal, ar fi o dată la 1-2 luni.

Ce planuri de viitor aveți?
Răzvan Ghiț: Am început să repetăm cu membrul nou până prin martie, însă ne-am lovit de pandemie. Lucrăm la piese noi și la cum să le promovăm. Din păcate, nu putem să repetăm, nu avem acces la locul respectiv și nu avem un plan concret. Nu ne-am adaptat, nu facem concerte online.
V-am văzut lista de concerte pe Facebook. Care a fost cel mai epic moment dintr-un concert?
Acolo nu sunt puse nunțile și botezurile. Da, am cântat și la astfel de evenimente, ale prietenilor. Concerte am avut cam 200. Nu e mult în 9 ani (pe ăsta nu-l calculăm), dar ne bucurăm că am reușit să colindăm țara.
Răzvan: Aveam anumite la concerte în care puneam barca gonflabilă și mergeam pe public. La Buzău, am căzut cu tot cu chitară. Mă mir că nu am rupt-o.
Tudor: Am făcut multe prostii. La un concert în Baia Mare, cineva din public s-a urcat pe scenă de 6 ori și a căzut peste mine de fiecare dată. La un moment dat, am căzut și eu cu el. L-am luat de gât, l-am scos afară din bar și apoi am devenit prieteni.
Raul: N-am prins niciun concert, dar cele mai epice momente de la repetiții sunt acelea în care îmi amintesc în totalitate părțile de chitară.
Lucas: Acum doi ani, am intrat în Ska-nk, și-mi amintesc ceva super nice care mi-a ridicat stima de sine și respectul pentru băieți. În cadrul unui concert din București, la Fabrica, noi aveam un set-list făcut, dar publicul ne-a cerut să cântăm alte piese. Eu eram nou-venit, iar ceilalți membri nu erau siguri dacă știu ce să cânt. În mijlocul concertului, Tudor chiar s-a întors la mine și m-a întrebat ”bă, știi piesa asta?” La final, pentru că m-am descurcat, au venit toți și m-au pupat.
Ce le transmiteți fanilor?
Răzvan Ghiț: Prietenilor, adică. Să mai aibă un pic de răbdare. Ne e super dor să cântăm și abia așteptăm să treacă perioada asta, să ne întânim cu toată lumea prin țară, pe unde am mai fost și pe unde vom mai merge. Să ne susțină în continuare măcar prin a asculta single-urile de acum. E singurul lucru pe care l-am putea cere.

Pe cei de la Ska-nk îi puteți urmări pe:
Facebook: https://www.facebook.com/skaaaa.nk
Instagram: https://www.instagram.com/ska_nk/
Youtube: SkankTv RO – YouTube
Spotify: https://open.spotify.com/artist/5Du6epzSA1P9MAdQTIzHwO