Ilustrație: Alex Tos
Intelectualitate cu două tăișuri
Sunt momente de oboseală apăsătoare în care, vrând-nevrând, îți răsare un foarte existențialist la ce bun? La ce bun să citești atâtea cărți, să prinzi toate referințele, să vezi filmele care au făcut istorie, să cunoști concepte și curente? La ce bun să știi?
Acest la ce bun? apare subit atunci când te afli sub influența oamenilor care vorbesc despre artă de parcă arta ar fi ceva mort și de parcă perspectiva lor inertă ar fi singura valabilă. Sună familiar? Aș putea numi fenomenul intelectualitate nepractică – un fel de snobism mereu pornit să-ți arate cât de puțin știi și, mai ales, cât de departe ești de a ști. Acești oameni pretind mereu că ei știu. Cum snobismul nu poate să motiveze, nu face decât să-ți diminueze curiozitatea.
Există oameni care inspiră prin cât și mai ales prin ceea ce știu. Și există oameni a căror știință pare un raft prăfuit de cărți cumva rămase nemâncate de șoareci. Cred că a fi intelectual înseamnă a ști să te lași exprimat prin creația altora, a avea o bază solidă prin care să te poți explica și prin care să poți explica (niciodată în mod absolut, desigur, ci într-o continuă căutare și reînnoire) lumea din jur.
Libertate = Autocunoaștere
Cred că în artă nu e vorba despre a fi o enciclopedie impecabilă și imbatabilă într-un singur domeniu, despre a ști să citezi fără greșeală paragrafe întregi și despre a-i intimida pe cei care sunt la început și a căror sete (uneori nesigură sau dezorientată) se extinde spre diverse ramuri ale artei. Cred că e vorba despre a avea o experiență autentică atunci când intri în contact cu un text, un film, un spectacol sau o piesă muzicală. Este și despre a fi sincer. Despre a ști că, dacă The 1975 ți-ar oferi sentimentul de eliberare de care ai nevoie, n-are niciun sens să dai drumul Simfoniei 40 a lui Mozart, doar pentru că așa fac intelectualii.
Nu spun că ar însemna să te restrângi și să te limitezi la propria zonă de confort și la propriile gusturi sau să consumi artă haotic, complet nestructurat. Dar experiența autentică a consumului de artă nu poate fi dictată de ceilalți. Nici impresia pe care o operă ți-o lasă. Dacă te lași ispitit de umbra potențialelor viitoare critici ale altora, nu poți crea. Tot așa, nu poți să te bucuri de artă sub presiunea unei intelectualități obsesive și insistente care afirmă vehement că asta înseamnă cinema, ăsta e teatru, ăsta nu e teatru, nu asta e literatură, asta e muzica adevărată, asta înseamnă creativitate etc. etc. etc. Și nu faptul că ei fac aceste afirmații e problema, ci că refuză să aibă un dialog deschis. Că închid arta în cutiile propriei autosuficiențe și nu permit nimănui să deschidă noi ferestre.
Utilitatea artei
Foarte multă lumea afirmă că arta este inutilă. E o afirmație superficială care se vrea adevăr universal. Poate arta e inutilă față de ea însăși, dar poate fi vitală atunci când intră în contact cu cineva, când ajunge la cineva, când e consumată și, mai ales, gustată. (E greu de știut și de imaginat rolul aerului fără oameni, fără animale, fără plante cărora să le asigure existența.) Un vers îți poate oferi liniștea că, într-adevăr, nu ești singur, că cineva a mai trăit asta înaintea ta (și a supraviețuit!) . Faptul că acel vers înseamnă ceva pentru tine, că e un sprijin imaterial e dovada că arta e utilă.
Există ispite constante pe drumul acestei regăsiri prin artă- ispite care, oprindu-te din a intra în contact cu arta de care ai nevoie, inevitabil te opresc și din a-ți vedea o parte din tine exprimată (și, automat, din a te vindeca, elibera, înțelege mai clar sau mai în profunzime etc.). Sună exagerat, dar cred că a fi constrâns e mai periculos decât pare. A ști ce-ți place și ce nu-ți place e un semn clar al cunoașterii de sine. A-i lăsa pe alții să-ți formeze gusturile înseamnă a-i lăsa să-ți dicteze cine ești.
Tocmai din această cauză, majoritatea liceenilor nu citesc operele pentru bac și, de multe ori, chiar și studenții recurg la metoda rezumatului din câteva surse. E o problemă și a sistemului de educație care nu vrea să știe ce anume îi interesează pe tinerii în formare, cum să-i ajute să ajungă la esența operelor canonice sau măcar cum să-i facă să înțeleagă de ce operele acestea sunt canonice. Dar, din fericire, există suficienți profesori care să ofere libertate și care să inspire. Eu, cel puțin, am avut marele noroc de a întâlni câțiva.
Încăperi strâmte și ferestre largi
Consumul de artă nu înseamnă a le arăta altora cât de mult știi, ci a te regăsi. A fi intelectual înseamnă a lua constant o gură de aer proaspăt. Nu a te afunda într-un colț obscur al unei cămăruțe în propria minte și, de asemenea, nu a citi până la trei dimineața cărți pe care alții spun că e musai să le citești, dar care ție nu-ți spun nimic. Viața e scurtă și nu e despre a consuma bibliografii care te chinuie.
Răspunsul la acest la ce bun? nu poate fi decât: pentru că îmi face plăcere, îmi oferă un sens, mă ajută, pentru că arta e o gură de aer proaspăt, nu o asfixiere cu igrasie.
Dicționarul multimedia al teatrului românesc este un site-arhivă creat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Însumând în Citește mai mult
foto: Alexandru Sîrbu Șoptitorii/The Whisperers - Texte bune în locuri nebune Pornim de la premisa că artistul este liber și absolut necesar, iar actul de creație ar trebui să fie Citește mai mult
Festivalul Național de Teatru din 2021 s-a desfășurat online, spre bucuria iubitorilor de teatru din toată țara, oferind un program amplu de reprezentații, discuții, instalații performative și vizuale, conferințe, teatru Citește mai mult
Mi-aș dori să vorbim despre artă fără teama de a fi judecați, de a le vorbi unor oameni ale căror păreri nu s-au întâlnit niciodată cu ale noastre. Mi-ar plăcea să Citește mai mult
Trăirile interioare, pacea și liniștea pe care le ai după ce ajuți pe cineva, după ce faci o persoană să zâmbească, să râdă, să fie bine, sunt adevăratele comori ale Citește mai mult
Poate știu și că nu sunt încă pe deplin sigură, dar momentan, arta m-a servit bine și mi-a oferit exact ceea ce promite: salvare.