Cam orice fată, domnișoară, doamnă a fost măcar o data agasată pe stradă de anumite persoane, majoritatea de sex masculin (dar hei, nu vrem să discriminăm pe nimeni!). De cele mai multe ori, sunt clasicele „Hei, pisi!” sau „Ce bună ești să mor io…”, dar lumea evoluează și unii devin tot mai creativi. Hărțuirea stradală este un lucru mult prea des întâlnit în România, iar de cele mai multe ori, nu îi acordăm prea multă atenție.

Argumentul că s-a îmbrăcat indecent CADE.

Fiind fată, mama mereu mi-a spus să mă îmbrac și să mă comport cât mai normal, să nu cumva să atrag prea mult atenția asupra mea, dar din experiențe personale, hainele chiar nu au o legătură prea mare cu hărțuirea stradală. Poți să fii îmbrăcată și într-un sac de cartofi, dacă ai două mâini, două picioare și pari fată, sunt șanse mari ca cineva să aibă ceva de spus la adresa ta și nimeni nu te poate scuti de asta, nici măcar legea.

Proiectul Hei, pisi! a fost inițiat de Ilinca Prisăcariu și se adresează tinerilor, având ca scop conștientizarea și punerea în discuție a hărțuirii stradale și a necesității de a împiedica acest fenomen foarte des întâlnit la noi în ţară. Tinerii din București au avut ocazia de a participa la workshop-uri ținute de specialiști în diverse domenii, pe tema hărţuirii stradale, atât din punctul de vedere al conştientizării, cât şi al combaterii. Rezultatul acestor discuții s-a materializat într-o expoziție prezentă la Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu (Universitate) până la finalul lunii noiembrie. Așa că dacă aveți puțin timp liber și drum prin București, merită să aruncați o privire.

Iată ce mi-a împărtăşit Ilinca Prisăcariu despre Hei, pisi! în interviul acordat revistei Copilot:

Ai trăit vreo experientă care să te-a făcut să inițiezi acest proiect?

,,Am trăit mai multe experiențe care au stat la baza dorinței (și a nevoii) de a iniția proiectul «Hey, pisi!», dar cred că cel mai mult au cântărit poveștile pe care le auzeam în jurul meu, de la persoane apropiate, dragi, în fața cărora mă simțeam neputincioasă. Aveam același sentiment și față de mine. Apoi auzeam din ce în ce mai multe. Citeam pagini întregi de forumuri, postări pe Facebook și Insta… Simțeam că trebuie făcut ceva mai mare, să concentrăm poveștile într-un fel. Să se vorbească din ce în ce mai mult. Știu că nu inventăm roata cu acest proiect, dar mai știu că, odată cu el, se mișcă lucrurile mai departe. Mai mult, mai repede, mai concentrat.”

Crezi că pandemia reduce numărul de victime ale acestui tip de hărțuire?

,,Nu. Fix despre asta discutam cu echipa atunci când ne pregăteam de lansare: cât de ironic e să faci un proiect despre hărțuirea stradală într-o perioadă în care oamenii nu prea mai umblă pe afară? Cel puțin așa era în primăvară, pe timp de lockdown. Dar nu cred că pandemia reduce numărul. E posibil să fie chiar mai multe cazuri. E o perioadă foarte grea pentru toată lumea, suntem mult mai sensibili, ni se testează limitele, devenim chiar mai violenți. Cred că astea sunt niște aspecte care pot influența creșterea cazurilor de hărțuire stradală și nu numai. Nu caut scuze nimănui, dar e o perioadă challenging.”

Care crezi că sunt sursele principale ale hărțuirii stradale?

,,Mereu ține de educație. Problema e mult mai adâncă și pornește de la modul în care ni se explică cum e cu fetițele și cu băiețeii. Suntem educați diferit și creștem cu niște pattern-uri care sunt greu de dizolvat. Îți dau un exemplu: mergeam pe stradă cu prietenele mele și am trecut pe lângă un domn însoțit de un băiat de vreo 11 ani. Domnul s-a uitat lung după noi, s-a exprimat prin onomatopee și apoi i-a spus puștiului: «Ia uite, ce fete frumoase!». Aia nu a fost o mică lecție despre cum să complimentezi femeile. Aia a fost o mică lecție despre cum e ok să emani păreri, doar pentru că poți. Sau o mică lecție de vânătoare, ceea ce este absolut sinistru. A existat mereu o senzație că băieții sunt mai presus din diverse motive, iar asta afectează ambele părți and everyone in between. Cred că trebuie să se pună mult mai mult accentul pe educația cu privire la  violența de gen. Să înțelegem ce e ok și ce nu și cum putem schimba lucrurile astea.”

Ca viziune de ansamblu, care sunt schimbările majore de care ar fi nevoie pentru a elimina ușor, ușor hărțuirea stradală și nu numai?

,,Se leagă de ce vorbeam mai devreme, de educație. Ideal ar fi să pornim de la bază. Dar cum e destul de dificil să facem asta, putem începe să deconstruim, baby steps, cauzele și efectele problemei. Dacă luam hărțuirea stradală: se întâmplă asta, asta și asta; victimele sunt afectate în x și y moduri; catcalling-ul nu este un compliment; există o lege care pedepsește hărțuirea stradală etc. Informarea să facem diferența între flirt și hărțuire. Să înțelegem de ce nu e în regulă, să vorbim despre asta, să normalizăm ideea că nu este un fenomen cu care trebuie să ne obișnuim, să înțelegem că nu e vina victimelor. E nevoie de o mobilizare a autorităților în sensul acesta, e nevoie de programe naționale de informare, de transparență și dialog. Noi asta încercăm să facem cu acest proiect. Baby steps.”

Din cercetările voastre, această hărțuire are loc și din partea femeilor, sau ele sunt doar victime?

,,Oricine poate fi hărțuitor și oricine victimă, dar, într-adevăr, există mai multe cazuri în care hărțuitorii sunt bărbați, iar victimele femei.”

Ce va rămâne în urma proiectului peste 5 ani?

,,Noi sperăm că vom reuși să formăm o comunitate pe care să o creștem din ce în ce mai mult. Avem în plan să extindem proiectul, să creăm mai multe oportunități de dialog, să adunăm mai multe povești care să dea greutate și veridicitate fenomenului. Asta pentru că, din păcate, hărțuirea stradală încă e tratată ca fiind ceva inofensiv, deși se întâmplă zilnic foarte multor persoane.”

Consideri că elevii ar avea nevoie de o anumită educație civică adaptată la vremurile pe care le trăim?

,,Cu siguranță. E nevoie de programe speciale, așa cum am spus. Noi am organizat, în cadrul proiectului, două întâlniri foarte valoroase cu Andreea Rusu și Elena Samoilă (de la Centrul FILIA), Simona-Maria Chirciu (cercetăroare a fenomenului) și Oana Bîzgan (deputata care a modificat legea hărțuirii), la care au participat adolescenții și adolescentele care s-au înscris la call. A fost extrem de benefic și educativ. S-a discutat inclusiv despre cum poți identifica o situație de hărțuire, ce poți face ca victimă/martor, ce e safe și ce nu e safe să faci. E mare nevoie de educație, pentru că altfel e foarte dificil să înțelegem ce (ni) se întâmplă.”

Ați primit răspunsul pe care îl așteptați din partea publicului cu care ați interacționat?

,,Am fost chiar luate prin surprindere. Mai ales în momentele de cumpănă, când contextul pandemiei făcea implementarea din ce în ce mai dificilă. Ne-am așteptat ca proiectul să aibă un efect benefic asupra participanților. Nu ne-am așteptat să primim atât de multe mesaje de încurajare. Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că participă copiii lor la un astfel de proiect. Sperăm că vom reuși să ajungem la cât mai mulți tineri. Și că tot veni vorba despre asta, toată luna noiembrie, la Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu (Universitate), va fi o expoziție cu lucrări făcute de adolescenți și adolescente, pe tema hărțuirii stradale. E foarte interesant cum se vede acest fenomen prin ochii lor.”

Jurnal de voluntar: Ajutor pentru pacienţii oncologici

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Hai să-i facem pe migranții din România să se simtă acasă! Un proiect marca LADO

Liga Apărării Drepturilor Omului este o organizație non-guvernamentală care are misiunea de a apăra și de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile democraţiei.

Fundaţia Charis vine în ajutorul copiilor defavorizaţi din Floreşti

Fundația Charis depune eforturi considerabile pentru a investi în copii, oferindu-le speranță și ajutându-i să facă schimbări benefice pe termen lung.

Jurnal de voluntar: O poveste despre copiii speciali

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Jurnal de voluntar: Puterea de a fi om

Trăirile interioare, pacea și liniștea pe care le ai după ce ajuți pe cineva, după ce faci o persoană să zâmbească, să râdă, să fie bine, sunt adevăratele comori ale Citește mai mult

Jurnal de voluntar: O zi de intervenţii la SMURD

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *