Anul acesta, Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură poetei americane Louise Glück, pentru „vocea sa poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, transformă existența individuală într-una universală”.
Născută în New York, în 1943, premiată anterior cu Premiul Pulitzer (în 1993, pentru volumul The Wild Iris) și cu National Book Award (în 2014, pentru Faithful and Virtuous Fight), Louise Glück consideră că, dacă vrei să creezi o operă originală, „trebuie să-ți trăieși viața”, întrucât „opera ta va ieși în urma unei vieți autentice, și, dacă îți reprimi toate impulsurile pasionale în slujba unei arte care încă nu s-a afirmat, faci o greșeală teribilă.”
Am citit volumul Vita nova (apărut în 1999) în două zile. Încă îl asimilez și încă mă aflu sub impactul lumii sincere și pătrunzătoare pe care poeta o compune din nu foarte multe elemente. Autenticitatea vieții despre care vorbea se simte în autenticitatea versurilor. De la primele rânduri mi-am spus că Louise Glück este genul de autor care te atrage fără să știi de ce; fără să poți formula într-o frază academică în ce anume constă șarmul scriiturii ei. Aluneci și continui să citești pentru că un anumit mister pare să te cheme; e ca și cum mai multe încăperi și-ar deschide treptat ușile înainteata și tu aipăși în interiorul fiecăreia, în liniște și cu răbdare.
Poezia lui Glück este o incursiune în experiențele intime ale poetei, care te face să retrăiești, în consolarea produsă de literatură, ceea ce ai trăit deja, sau să înveți noi lecții pe pielea altcuiva.
When the dream ended
terror remained. I lay in my bed –
my crib maybe.
I dreamed I was kidnapped. That means
I knew what love was,
how it places the soul in jeopardy.
I knew. I substituted my body.
Timor mortis, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 390
O poezie concisă, cu limbaj curat, clar, niciodată lăbărțată și niciodată deprimantă atunci când vorbește despre prăpăstiile primejdioase ale vieții. Niciodată deznădăjduitoare atunci când vorbește despre deznădejde.
I thought this was the end of my body: fire
Seemed the right end for hunger;
they were the same thing.
And yet you didn’t die?
It was a dream; I thought I was going home.
I remember telling myself
it wouldn’t work; I remember thinking
my soul was too stubborn to die.
Inferno, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 417
Poezia lui Glück este una a revelațiilor neașteptate. În poemul Nest, de exemplu, obsevarea procesului prin care o pasăre își construiește primăvara cuibul, provoacă treptat un lanț de sentimente: dezolare, apoi pace, apoi mulțumire, culminând, în final, cu dragostea (și, mai mult decât atât, cu posibilitatea de a o folosi – inclusiv sau în primul rând pentru a crea). O poezie în care niciun mic element nu este lipsit de importanță, în care viața lăuntrică se reflectă în detaliile simple și aparent fără nimic nou de spus ale naturii;o poezie în care natura trezește conștientizarea unor taine sau adevăruri personale.
The place you begin doesn’t deremine
the place you end: the bird
took what it found in the yard,
its base materials, nervously
scanning the bare yard in early spring (…)
It took what there was:
the available material. Spirit
wasn’t enough.
Nest, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 412
Dar și o poezie a redării viselor și a contestării realității. Stranietatea și lumina tandră, uneori vindecătoare a visului, cât și efectele lui neobșinuite ne sunt înfățișate în texte precum „Castile”:
Orange blossomes blowing over Castile
children begging for coins
I met my love under an orange tree
or was it an acacia tree
or was he not my love?
I read this, then I dreamed this:
Can waking take back what happened to me?
Bells of San Miguel
ringing in the distance
his hair in the shadows blond-white
I dreamed this,
does that mean it didn’t happen?
Does it have to happen in the world to be real?
Castile, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 402
O poezie a observațiilor imprevizibile – despre oameni și despre sine. Și a concluziilor neașteptate.
Everyone afraid of love is afraid of death.
(Timor mortis)
I begin now to perceive
the nature of my soul, the soul
I inhabit as punishment.
Inflexible, even in hunger.
The new life, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 387
În unele cazuri, poeta își adresează întrebări incomode – uneori, ca și cum s-ar auto-interoga, alteori, ca și cum s-ar auto-intervieva. Răspunsurile au un ton confesiv, de parcă ea însăși s-ar constrânge să fie sinceră sau de parcă n-ar avea de ales. Obiectivitatea și subiectivitatea se ciocnesc în același poem. Pentru cititor e ca o străpungere dublă: pe de-o parte prin tonul rece și formal al întrebărilor, pe de altă parte prin cel cald și solemn al răspunsurilor.
Are you healed or do you think you’re healed?
I told myself
from nothing
nothing could be taken away.(…)
If I was waiting I had been
invaded by time.
But do you think you’re free?
I think I recognize the patterns of my nature.
But do you think you’re free?
I had nothing
and I was still changed.
Like a costume, my numbness
was taken away. Then
hunger was added.
Mutable Earth, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 404
Ask her if the fire hurts.
The burning heart, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 383
O prospețime continuă, în fiecare poem, și o sinceritate care te cutremură.
How cruel, how profoundly tender.
My love is dying; my love
not only a person, but an idea, a life.
What will I live for?
Where will I find him again
if not in grief, dark wood
from which the lute is made.
Lament, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 423
O poezie despre schimbare, despre viața care continuă după momentul în care părea să se fi încheiat. Despre surprizele care apar în clipa când orice viitor părea previzibil; o mirare benefică.
I became a creature of light. (…)
Fearless heart, never tremble again;
the only shadow is the narrow palm’s
that cannot enclose you absolutely.
The mystery, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 421
And deep serenity flooded through me,
such as you feel when the world can’t touch you.
The Condo, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 396
Prin intensitate, simplitate și complexitate, poemele lui Louise Glück îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret. Poezia ei este ca o lupă discretă deasupra sinelui și naturii.
Bibliografie:
Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012
Chiar dacă nu ne putem întâlni mentorii faţă în faţă de fiecare dată, cărţile lor ne oferă o şansă unică să-i cunoaştem mai bine.
Cristina Vremeş zugrăveşte o feminitate hoinară, incapabilă să-şi găsească un loc numit acasă. Lupta principală care se dă pe fondul acestor existenţe este cea între libertate şi confort. Fiecare personaj Citește mai mult
Nu ne mirăm de ce fizica, chimia și biologia devin înfricoșătoare și anoste, iar copiii se refugiază discret în ecranele calculatoarelor, devenind victimele entertainmentului pasiv. Dacă nici una din sfere Citește mai mult
O discuţie despre educaţia istorică, cavalerii templieri, patriotism şi reţele de socializare...
Citind tot mai multe cărți a le lui Modiano, se declanșează în tine o foame de a te impregna din ce în ce mai mult de universul lui.
Un bărbat pe nume Ove spune povestea unui om simplu, fermecat de ordine şi disciplină, care a privit de prea multe ori moartea în ochi. De atât de multe ori Citește mai mult