Anul acesta, Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură poetei americane Louise Glück, pentru „vocea sa poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, transformă existența individuală într-una universală”.

Născută în New York, în 1943, premiată anterior cu Premiul Pulitzer (în 1993, pentru volumul The Wild Iris) și cu National Book Award (în 2014, pentru Faithful and Virtuous Fight), Louise Glück consideră că, dacă vrei să creezi o operă originală, „trebuie să-ți trăieși viața”, întrucât „opera ta va ieși în urma unei vieți autentice, și, dacă îți reprimi toate impulsurile pasionale în slujba unei arte care încă nu s-a afirmat, faci o greșeală teribilă.”

Am citit volumul Vita nova (apărut în 1999) în două zile. Încă îl asimilez și încă mă aflu sub impactul lumii sincere și pătrunzătoare pe care poeta o compune din nu foarte multe elemente. Autenticitatea vieții despre care vorbea se simte în autenticitatea versurilor. De la primele rânduri mi-am spus că Louise Glück este genul de autor care te atrage fără să știi de ce; fără să poți formula într-o frază academică în ce anume constă șarmul scriiturii ei. Aluneci și continui să citești pentru că un anumit mister pare să te cheme; e ca și cum mai multe încăperi și-ar deschide treptat ușile înainteata și tu aipăși în interiorul fiecăreia, în liniște și cu răbdare.

Poezia lui Glück este o incursiuneîn experiențele intime ale poetei, care te face să retrăiești, în consolarea produsă de literatură, ceea ce ai trăit deja, sau să înveținoi lecții, pe pielea altcuiva.

When the dream ended

terror remained. I lay in my bed –

my crib maybe.

I dreamed I was kidnapped. That means

I knew what love was,

how it places the soul in jeopardy.

I knew. I substituted my body.

Timor mortis, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 390

O poezie concisă, cu limbaj curat, clar, niciodată lăbărțată și niciodată deprimantă atunci când vorbește despre prăpăstiile primejdioase ale vieții. Niciodată deznădăjduitoare atunci când vorbește despre deznădejde.

I thought this was the end of my body: fire

Seemed the right end for hunger;

they were the same thing.

And yet you didn’t die?

It was a dream; I thought I was going home.

I remember telling myself

it wouldn’t work; I remember thinking

my soul was too stubborn to die.

Inferno, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 417

Poezia lui Glück este una a revelațiilor neașteptate. În poemul Nest, de exemplu, obsevarea procesului prin care o pasăre își construiește primăvara cuibul, provoacă treptat un lanț de sentimente: dezolare, apoi pace, apoi mulțumire, culminând, în final, cu dragostea (și, mai mult decât atât, cu posibilitatea de a o folosi – inclusiv sau în primul rând pentru a crea). O poezie în care niciun mic element nu este lipsit de importanță, în care viața lăuntrică se reflectă în detaliile simple și aparent fără nimic nou de spus ale naturii;o poezie în care natura trezește conștientizarea unor taine sau adevăruri personale.

The place you begin doesn’t deremine

the place you end: the bird

took what it found in the yard,

its base materials, nervously

scanning the bare yard in early spring (…)

It took what there was:

the available material. Spirit

wasn’t enough.

Nest, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 412

Dar și o poezie a redării viselor și a contestării realității. Stranietatea și lumina tandră, uneori vindecătoare a visului, cât și efectele lui neobșinuite ne sunt înfățișate în texte precum „Castile”:

Orange blossomes blowing over Castile

children begging for coins

I met my love under an orange tree

or was it an acacia tree

or was he not my love?

I read this, then I dreamed this:

Can waking take back what happened to me?

Bells of San Miguel

ringing in the distance

his hair in the shadows blond-white

I dreamed this,

does that mean it didn’t happen?

Does it have to happen in the world to be real?

Castile, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 402

O poezie a observațiilor imprevizibile – despre oameni și despre sine. Și a concluziilor neașteptate.

Everyone afraid of love is afraid of death.

(Timor mortis)

I begin now to perceive

the nature of my soul, the soul

I inhabit as punishment.

Inflexible, even in hunger.

The new life, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 387

În unele cazuri, poeta își adresează întrebări incomode – uneori, ca și cum s-ar auto-interoga, alteori, ca și cum s-ar auto-intervieva. Răspunsurile au un ton confesiv, de parcă ea însăși s-ar constrânge să fie sinceră sau de parcă n-ar avea de ales. Obiectivitatea și subiectivitatea se ciocnesc în același poem. Pentru cititor e ca o străpungere dublă: pe de-o parte prin tonul rece și formal al întrebărilor, pe de altă parte prin cel cald și solemn al răspunsurilor.

Are you healed or do you think you’re healed?

I told myself

from nothing

nothing could be taken away.(…)

If I was waiting I had been

invaded by time.

But do you think you’re free?

I think I recognize the patterns of my nature.

But do you think you’re free?

I had nothing

and I was still changed.

Like a costume, my numbness

was taken away. Then

hunger was added.

Mutable Earth, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 404

Ask her if the fire hurts.

The burning heart, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 383

O prospețime continuă, în fiecare poem, și o sinceritate care te cutremură.

How cruel, how profoundly tender.

My love is dying; my love

not only a person, but an idea, a life.

What will I live for?

Where will I find him again

if not in grief, dark wood

from which the lute is made.

Lament, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 423

O poezie despre schimbare, despre viața care continuă după momentul în care părea să se fi încheiat. Despre surprizele care apar în clipa când orice viitor părea previzibil; o mirare benefică.

I became a creature of light. (…)

Fearless heart, never tremble again;

the only shadow is the narrow palm’s

that cannot enclose you absolutely.

The mystery, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 421

And deep serenity flooded through me,

such as you feel when the world can’t touch you.

The Condo, Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012, p. 396

Prin intensitate, simplitate și complexitate, poemele lui Louise Glück îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret. Poezia ei este ca o lupă discretă deasupra sinelui și naturii.

Bibliografie:

Glück, Louise, Poems 1962-2012, Farrar, Straus and Giroux Publishing, 2012

https://www.theguardian.com/books/2020/oct/08/louise-gluck-wins-the-2020-nobel-prize-in-literature?fbclid=IwAR3I8WUBuFqHcuu4hu1OBpq5SqDYBvJsHo6lF6g-uUcFBcnnMsn4lUkIQCM

https://culturaladuba.ro/cine-este-louise-Glück-castigatoarea-premiului-nobel-pentru-literatura-2020/

Povestea mea, povestea noastră. Devenind Michelle Obama

Chiar dacă nu ne putem întâlni mentorii faţă în faţă de fiecare dată, cărţile lor ne oferă o şansă unică să-i cunoaştem mai bine.

Un monde modianesque

Citind tot mai multe cărți a le lui Modiano, se declanșează în tine o foame de a te impregna din ce în ce mai mult de universul lui.

Bob Dylan, „Cronica vieţii mele”și mersul lui pe străzi

În "Cronica vieţii mele", Bob Dylan ne dă o lecţie de muzică şi ne povesteşte despre întâlnirile esenţiale din viaţa lui...

Tratat concret despre feminitatea hoinară

Cristina Vremeş zugrăveşte o feminitate hoinară, incapabilă să-şi găsească un loc numit acasă. Lupta principală care se dă pe fondul acestor existenţe este cea între libertate şi confort. Fiecare personaj Citește mai mult

The Book with No Pictures: robotul maimuţă cu un cap de pizza cu afine

The Book with No Pictures e o carte pentru copii în care autorul B.J. Novak a hotărât să renunțe la ceea ce îi atrage de obicei pe cei mici: imaginile!

Un bărbat pe nume Ove şi o carte plină de speranţă

Un bărbat pe nume Ove spune povestea unui om simplu, fermecat de ordine şi disciplină, care a privit de prea multe ori moartea în ochi. De atât de multe ori Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *