În ultima vreme, aleg doar filme din categoria PREMIATE de pe Netflix. Îmi dă o oarecare încredere faptul că filmul a câștigat ceva (nu mă interesează cât de mare e premiul, important e că există), mai ales că timpul e scurt și n-aș vrea să pierd 2 ore pe ceva ce nu mă prinde.

Am scrollat, am trecut pe lângă filme de groază (îmi doresc de ceva timp să văd un film horror care să mă bage-n sperieți, încă n-am reușit să găsesc alesul) și am dat de The Hater, regizat de Jan Komasa. Sinceră să fiu, văzând că e un film polonez, m-am gândit că va fi foarte brutal și estic. A fost, dar nu în sensul în care mă așteptam eu.

Scurtă descriere de 30 de secunde:

Tomasz Giemza (jucat de Maciej Musialowski) e un băiat frumos, respectuos, cuminte care trece prin câteva evenimente normale, tipice oricărui student. Pentru el, însă, nu sunt atât de normale. Le trăiește mai intens decât e cazul și încercările de rezolvare nu sunt în niciun caz banale. Se duce atât de departe, încât nu-ți vine să crezi de unde a plecat totul.

De ce povestea unui tânăr dezamăgit face parte din categoria „filmelor politice”? Pentru că s-a întâmplat să apară politica la orizont. Nu era scopul principal, dar s-a dovedit a fi cea mai puternică armă, mai ales într-o Polonie instabilă (îmi sună cunoscută această nevoie de a te folosi de politică pentru a-ți satisface nevoile personale…). Îl vedem pe Tomasz profitând de un politician care chiar își dorea să schimbe ceva. Unul vulnerabil, imperfect – deci uman. Empatizăm cu el și cu susținătorii lui. Empatizăm chiar și cu rivalul, cu personajul negativ, pentru că îi vedem durerea și naivitatea. De Tomasz, în schimb, ne este foarte greu să ne atașăm.

Eu i-am pus pauză filmului de câteva ori pentru a procesa, timp de câteva secunde, întâmplările. Am trecut prin foarte multe stări – am și înjurat! Se vede că regizorul, Jan Komasa, se pricepe suficient de bine la mediul online încât să știe exact unde să lovească pentru a produce impactul dorit. Îi cunoaște efectele, influența, îl vede ca pe un instrument prin care îți poți crea identități complet opuse faţă de ceea ce ești tu în realitate. „E periculos!”, asta mi-a transmis. Filtrele de culoare fac și ele parte din mesajul ăsta. Nu-ți dau voie să te relaxezi. Sunt reci și impunătoare. Dar asta e de bine!

Cum lauzi un film fără să dai spoilere? Simplu: vă spun ce aveți voi de câștigat dacă vă uitați la el.

Știți tragediile antice, cele care erau principala sursă de divertisment pentru grecii antici? La facultate am învătat că ele aveau și scopul de a satisface dorința ascunsă, dark, nemiloasă, înflăcărată a spectatorilor de… a ucide. Pe scenă aveau loc atâtea crime, atâtea situații extreme, încât spectatorii se puteau delecta din plin cu ceva ce nu îndrăzneau să facă în viața reală: înfruntarea zeilor. The Hater face același lucru. Cu toții am avut, în timp ce jucam un joc video sau când încercam să abordăm o persoană pe Facebook sau pe Instagram, dorința de a întrece limitele. În joc ne mulțumeam doar prin a înjura inamicul, deși poate am fi vrut să avem un hack prin care să-l dăm afară din joc.

Dar n-am avut tupeul niciodată, pentru că majoritatea oamenilor (din fericire) se rezumă la imaginaţie şi îşi uită planurile a doua zi. Tomasz este acel personaj care se răzvrătește împotriva zeilor; el nu se mulțumește cu gândul. Din contră, abia dacă știm care-i sunt gândurile. La el vedem fapte, multe fapte și un tupeu de necrezut. El ia socializarea online foarte în serios, îi cunoaște puterea și se folosește de asta pentru a-și atinge țelul.

Dar care e țelul? Nu poate fi doar persoana care l-a respins… Trebuie să fie ceva mai mult! Sau poate că nu e prima persoană care l-a respins? Poate că s-au adunat atât de multe frustrări, încât empatia și bunul simț i-au dispărut din minte?

Structură clasică, aparent

Protagonistul trece printr-o serie de evenimente care îi schimbă cursul firesc al vieții, iar la final totul se termină cu bine – cunoaștem structura ca-n palmă. De obicei, însă, protagonistul e the good guy. De obicei empatizezi cu el, speri să câștige, speri să nu fie prins pentru că el este unul de-al nostru!

De obicei.

În concluzie, recomand The Hater. O să vezi că nu e totul așa roz precum pare și faptul că Zuck mai dă câte un ban din când în când pe Facebook nu ne salvează de pericol.

Așteaptă-te să te simți incomod de multe ori pe parcursul celor două ore.

Așteaptă-te să-ți fie satisfăcută dorința de a întrece limitele (nu cred că o vei mai simți o vreme).

Plus că limba poloneză are un farmec aparte.

De ce iubim filmele franțuzești?

Probabil mulți dintre noi ne-am uitat la un film franțuzesc foarte bun și ne-am făcut promisiunea că ne vom uita la mai multe filme unde dialogul cel mai aprins dintre Citește mai mult

“O viață pe planeta noastră”- filmul care ne spune cum putem să ne salvăm

O viață pe planeta noastră: “Nu este doar despre salvarea planetei, este și despre salvarea noastră”

Ideologii, romantism și hohote de râs: Ninotchka

În final, nu spun decât atât: nostalgici ai vechiului Hollywood, care știa să fie în același timp genial și comercial, uniți-vă și vedeți Ninotchka!

Conexiuni inexplicabile: La double vie de Véronique

O poveste spusă cu omenie și frumusețe, o meditație surprinzătoare asupra destinului și a ceea ce nu cunoaștem decât intuitiv, La double vie de Véronique este un film emoționant care Citește mai mult

8 motive să urmăreşti filmul Just 6,5 de la TIFF 19

În lungmetrajul Just 6,5 de la TIFF 19, poliţia iraniană goneşte să captureze un dealer de droguri. Iată de ce nu ar trebui să ratezi acest film...

Zlotowski și femeia ușuratică

Une fille facile - o plajă pustie în miezul verii, valuri, un accent dulce provensal, petreceri pe faleză și o femeie superbă care dansează...

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *