Anda Tămăşanu, actriţă la Teatrul ,,Regina Maria” din Oradea, actriţă de dublaj şi membru fondator al Teatrului Anonim Oradea, a fost de acord să ne împărtăşească ce înseamnă pentru ea această perioadă tumultuoasă. Vă invităm să trageţi cu ochiul în culisele teatrului din pandemie!

Anda Tămăşanu: ,,Situația actuală…o situație prevăzută de mulți, de ani de zile, prin cărți, conferințe, teorii peste teorii despre cum va fi lumea viitorului. O lume plină de viruși, măști și incertitudine? Undeva am citit că atunci când dai omului o mască, el se va comporta natural.”

,,Pentru mine, lucrurile au două dimensiuni. În primul rând, m-am văzut pusă în situația de a-mi practica meseria cu totul altfel decât înainte, pe platforme onl-ine sau prin proiecte înregistrate cu smartphone-ul. Cel mai consistent spectacol la care am lucrat anul acesta a fost un proiect probat pe platforma Skype și filmat fără spectatori în clădirea teatrului în luna iunie- «Șarpele în iarbă» – și care va avea încă o variantă cu spectatori când acest lucru va fi posibil. Acela a fost ultimul meu contact cu scândura teatrului.

Spectacolul a fost special conceput regizoral cu un perimetru delimitat în centrul scenei în care nu aveam voie să intrăm nici măcar când am trecut la mișcare. Atunci am realizat cu adevărat distanțarea la care suntem supuși, normalitatea de care suntem privați ca actori, dar care nu a produs schimbări semnificative în joc, tocmai datorită condiției impuse. Îmi amintesc în schimb dorința de a părăsi platforma on-line și de a repeta «pe viu», de a mă ridica și de a proba lucrurile față în față cu colegii mei. Acest sentiment devine acum din ce în ce mai acut. Teatrele sunt închise iar de aproape o lună și nu cred că ne vom întoarce în teatru iarna asta. Cred că mulți dintre noi simțim această stare de sevraj, de nerăbdare.

În vară, Teatrul Regina Maria, teatru în cadrul căruia am privilegiul și norocul să fiu actriță angajată, a profitat de scena mobilă și de un spațiu generos din Cetatea Oradea pentru a programa spectacole cu priză la public și care puteau fi adaptate adecvat la aceste condiții.  Pot spune, desigur, că adaptarea unui spectacol de teatru în aer liber suferă, dar suferă doar ca formă. Teatrul există atunci când actorul apare în fața spectatorului și se întâmplă ceva, iar de asta oamenii vor avea nevoie mereu: de apropiere, de viu, de „pe viu”, de poveste și de împărtășire. Acum, de ce spun norocul și privilegiul? O spun pentru că sunt conștientă de condiția artistului independent într-o Românie a anului 2020 care nu este adaptată legislativ în scopul protecției și încurajării culturii independente. Anul acesta, am avut parte de câteva proiecte independente și asta pentru că am avut mai mult timp fizic și cred că multe entități culturale independente au ajuns să aibă experiență  în elaborarea și implementarea proiectelor. Am fost trainer în cadrul unui proiect timișorean, „Civicultura„, desfășurat și fizic și on-line, am filmat un proiect documentar despre victimile regimului comunist din județul Bihor și urmează să fac parte dintr-un proiect de teatru on-line tot din Timișoara.

Pe lângă toate astea sunt și actriță de dublaj și organizez ateliere pentru persoane de toate vârstele. Dacă prima activitate nu a avut deloc de suferit, în ceea ce o privește cea de-a doua, lucrurile stau cu totul altfel. Chiar acum, în acest „al doilea val”, susțin atelierele pe platforma Zoom. De asemenea, la Teatrul Regina Maria, lucrez împreună cu colegii mei tot pe platforma Zoom la un spectacol lectură care va fi filmat și difuzat on-line. Se pare că vom filma cu măști. Am mai repetat spectacole din stagiunea trecută cu mască și nu pot decât să spun că e o stare cel puțin ciudată. Practic, se pune mască peste mască, sau cel puțin așa simt eu. Mască inhibă și blochează și, fără să vreau să fac teoria chibitrului, intuiesc că mijloacele de expresie vor trebui exploatate la maxim, de data asta nu pentru a trece rampa, ci pentru a trece dincolo de mască.

Prefer să văd lucrurile optimist, am învățat multe în perioada asta. Fac cursuri on-line, citesc ce n-am avut timp să citesc și surprinzător, au început să mă intereseze lucruri de care n-am avut timp până acum timp să mă intereseze. Sunt perfect de acord că sunt lucruri pe care teatrele au reușit să le facă mai bine prin intermediul internetului, aplicațiilor, platformelor, new media, iar noi, indirect și cumva forțat, ne-am adaptat. Și cine nu se adaptează mai bine decât un actor obișnuit cu noul și cu schimbarea o dată la câteva luni? Cred că un actor care-și respectă meseria are nevoie să înțeleagă lumea și contextul în care trăiește, iar dacă alege să o repingă -lucru deloc de condamnat- eu cred că este cel puțin dator să o experimenteze.

Dar…parcă ceva lipsește. Apropierea se face mai rapid, cu capacitatea de a strânge mulți oameni aflați la depărtare printr-un laptop conectat la internet. Mă întreb însă, cum e această apropiere?

În al doilea rând, în ceea ce mă privește, mai există perspectiva de a nu vedea actoria ca pe o meserie, ci ca pe un stil de viață. În timp mi-am format obiceiul de a analiza comportamentele, obiceiurile, istoriile și poveștile celorlalți. Asta pentru a înțelege mai bine natura umană, fără detașare, cu scopul precis de a mă cunoaște mai bine pe mine. Fără asta nu aș putea juca, nu aș putea să asimilez situațiile și condițiile vreunui rol dat. Asta nu s-a schimbat. Ba mai mult, am ajuns să înțeleg foarte bine unele forme de manifestare în situații extraordinare, cum este această lume a pandemiei. Nu neg că am avut perioade în care m-am simțit nesigură și irelevantă acum că activitatea mea s-a restrâns, în care m-am întrebat de ce fac ce fac, oare aduc un aport cât de cât necesar, nici măcar important, în lumea în care trăiesc? Dar mi-a trecut.

Mi-am dat seama că dincolo de mine mai sunt și ceilalți, care simt, gândesc și sunt ca mine, care chiar dacă nu se arată pe scenă vor să fie și ei împreună, să se cunoască, să ne cunoască, să ne cunoaștem, să împărtășim ceva, acum, aici. În situația actuală, eu ca actriță, mi-am dat seama că am nevoie de celălalt.”

„E obositor să tot scrii proiecte de la 0 în fiecare an.” – Interviu cu Doru Taloș
e obositor sa

Nu înțeleg de ce nu poate fi un punct în care sunt validat și pot primi bani pentru acel proiect pentru o perioadă de 5 ani. E obositor să tot Citește mai mult

Festivalul Internaţional pentru Publicul Tânăr 2020 – Avarie Pandemică

Am participat la FITPTI de acasă şi am urmărit spectacole de teatru de pe scena internaţională. Dacă eşti curios cum a fost, îţi spunem acum!

FITPTI se întâmplă! Iată cum se va desfăşura festivalul anul acesta…

Dragi pasageri, iată cum va arăta FITPTI în timp de pandemie!

Ce ai pierdut la Histrioniada?

Dacă ai trecut prin parcul Iulius zilele acestea, iar scena înconjurată de o bandă roșie nu ți-a stârnit curiozitatea în de ajuns de mult încât să te oprești puțin să Citește mai mult

5 musical-uri lansate după 2010 care merită cel puțin o ascultare

Genul musical devine tot mai popular, mai ales pentru tineri și adolescenți. Compozitorii și scriitori sunt interesați de publicul lor și vor să se apropie cât mai mult de el. Citește mai mult

Rezistența Fresh Start sau Restul vieții noastre

În Restul vieții noastre simți o curiozitate și un elan molipsitoare, care încheie o înșiruire de povești despre traumă și abuz într-un mod plin de speranță.

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *