În acest an, am participat la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi din spatele ecranului şi vă spun sincer că experienţa mi-a trezit o adâncă nostalgie pentru zilele festivaliere “non-covid”- acele vremuri în care străbăteam oraşele dintr-un colţ în celălalt, întâlneam colegi de breaslă şi îmi făceam plinul de pixuri, carneţele şi sacoşe promoţionale cu numele evenimentului (nimic nu se compară cu momentul în care te duci la piaţă cu o sacoșă de la un festival de teatru!). 

Cea de-a XIII-a ediţie a FITPTI, numită şi avarie pandemică, s-a desfăşurat atât online, cât şi on site cu reglementările sanitare de rigoare. Având în vedere situația actuală, am ales varianta mai sigură şi am rămas acasă “grăbindu-mă să ajung” de la un curs online la un spectacol online. O altă decizie pe care am luat-o a fost să vizionez doar spectacole de pe scena globală ca să văd şi ce face “capra vecinului”. Ei bine, datorită organizatorilor, care au reuşit să păstreze specificul internaţional chiar şi în vremuri de restrişte şi de digitalizare de care ne bucurăm cu toţii, am putut să văd spectacole din Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Georgia, Japonia şi Rusia!

Mulţi dintre noi ne-am obişnuit deja cu teatrul online, fie că e vorba de spectacole filmate şi difuzate sau create special pentru acest mediu. Dar v-aţi gândit ce se întâmplă cu teatrul pentru copii? Poate el să atragă publicul foarte tânăr chiar şi prin intermediul ecranului având în vedere că specificul acestor spectacole e strâns legat de prezenţă şi interacţiune? Vă spun sincer, nu ştiu.

Am urmărit câteva evenimente pentru copii la FITPTI şi mi-a fost imposibil să mă ghidez după reacţiile celor mai sinceri critici: copiii. Într-adevăr, unele spectacole au fost înregistrate cu public, dar fiind vorba de spectatori din alte culturi teatrale, este chestionabil în ce proporţie reacţiile ar fi fost aceleaşi la noi. Nu pot aşadar decât să vă relatez o experienţă incompletă, sperând că observaţiile mele sunt cât mai exacte. (Notă: Dragi cititori, dacă aveţi copii care au participat la spectacole online, spuneţi-ne şi nouă cum a fost experienţa lor!) 

Păpuşile din spectacolul „Circul DaSilva”

Evenimentele teatrale pe care le-am urmărit la FITPTI s-au adresat atât copiilor, cât şi tinerilor, dar hai să începem de la mic la mare! Spectacolul de marionete Circul DaSilva al companiei Noisy Oyster din Marea Britanie a reunit momente de jonglerie, acrobaţie, echilibristică, dresaj de animale, clovnerie executate de maeștrii Nick Palmer, Sarah Rowland-Barker şi păpuşile lor. Colajul vioi şi hazliu însoţit de muzică şi desene animate, respectiv jocuri de lumină reprezintă un spectacol de circ în miniatură, cu marionete, adaptat la scenă, în care accentul cade mai degrabă pe comicul de situaţie şi iscusinţa artiştilor, decât pe spectaculozitatea uluitoare a circului în adevăratul sens al cuvântului. Din sală s-au auzit numeroase chicoteli şi râsete, confirmând calitatea reprezentaţiei.

Un alt spectacol pentru copii, total diferit, este Povestea unui Căprior de la Teatrul Tineretului Tbilisi din Georgia. Marionetele mânuite cu deosebită emoţie şi energie, păpuşarii ascunşi în întuneric, metodele creative de reprezentare a personajelor (o combinaţie năstruşnică de braţe, mâini, obiecte ajutătoare şi păpuşi), efectele sonore şi eclerajul te invită să te scufunzi în povestea desfăşurată agale a unui tânăr căprior care descoperă cu mirare lumea şi nedreptăţile ei. 

Imagine din spectacolul „Povestea unui căprior”

Best of al Bodecker&Neander Visual Theatre Berlin este un spectacol de pantomimă pentru toată familia, care aduce laolaltă selecţia celor mai bune momente artistice din repertoriul tragicomic al artiştilor Alexander Neander și Wolfram von Bodecker. Deşi e puţin probabil ca cei mici (și poate chiar şi cei mari) să fie suficient de captivaţi ca să urmărească toate cele şase episoade (o oră în total), vizionarea câtorva dintre momentele prezentate este cu siguranţă o delectare. Umorul viu, impresionanta expresivitate corporală şi facială, dinamismul comunicării dintre cei doi artişti, muzica, dansul însoţesc la fiecare pas prestaţia din Best of, de la cei doi gurmanzi care încearcă să ţină dietă şi cei doi dresori de feline, până la doi co-locatari (un microbist şi un pasionat de ştiinţă) care încearcă să împartă un televizor. 

Imagine din spectacolul „Best of”

Trecând la spectacolele pentru tineri, ţin să încep cu un spectacol de marionete care m-a surprins în mod special. Este vorba de Grădinarul de la Teatrul Shoshinz din Tokio, Japonia, un spectacol a cărei regie şi creaţie a păpuşilor este semnată de Yanomi, distribuţia fiind alcătuită din artiştii Yanomi şi Kennoski. Pe scenă, vedem povestea unui băiat special cu un corn de unicorn, numit Puck, ce-şi sărbătoreşte ziua de naştere alături de bunicii săi. Cei doi bătrâni îi dăruiesc o sămânţă care se va transforma într-o floare spectaculoasă, ucisă de vânt, oferindu-i copilului o lecţie despre efemeritate şi răbdare.

Aspectul unic al creaţiei teatrale ţine însă de comunicare: marioneta Puck povesteşte şi interacţionează cu publicul şi cu păpuşarii, improvizând, glumind, provocând spectatorii. Este, cu siguranţă, prima dată în viaţa mea de spectator când am vizionat un stand-up comedy show prestat de o păpuşă încorporat într-o creaţie teatrală. Comicul spumos, dedicat mai ales tinerilor peste 12 ani, împreună cu povestea plină de semnificaţie şi măiestria artiştilor (atât ca actori şi păpuşari, cât şi ca muzicieni) fac din spectacolul Grădinarul o experienţă deosebită. 

Imagine din spectacolul „Grădinarul”

Un spectacol care mi-a produs o impresia complet diferită este Playland al Companiei Le Caravansérail din Franța, un one man show de pantomimă creat şi interpretat de El Amari Boutros care imaginează imersiunea personajului Play într-o multitudine de poveşti şi jocuri video. Dacă la începutul spectacolului admirăm talentul şi iscusinţa artistului de a crea prin mişcare spaţii şi acţiuni invizibile ochilor noştri, pe măsură de povestea înaintează, se instalează monotonia. Este posibil ca, vizionat din sală, spectacolul să fie mai atractiv, dar redat digital, Playland nu reuşeşte să menţină treaz interesul spectatorilor, în pofida subiectului relevant pentru zilele noastre. 

Imagine din spectacolul „Playland”

Lista continuă cu două evenimente inedite. Am avut ocazia să urmăresc spectacolul Odată ce am dispărut, de la Novgorod Theatre “Mali”, Velikiy Novgorod, Rusia, regizat de Nadezhda Alexeeva, un performance vizual cu puternice elemente coregrafice (excelent executate de actorii Marina Vihrova, Kristina Mashevskaya şi Alexey Korshunov). Este vorba de o creaţie mai degrabă experimentală care explorează golul interior. Invizibilitatea și dispariția se desfăşoară agale, în aşa fel încât spectatorul să poată descifra semnele scenice. Din nefericire, un astfel de performance este dependent de atmosfera construită în sala de spectacol, pierzându-şi o mare parte din efecte atunci când îl vezi prin intermediul unui ecran. 

Imagine din spectacolul „Odată ce am dispărut”

FITPTI a mai pus la dispoziţia spectatorilor şi filmul Cerul deasupra Kiberei de Marco Martinelli, marca Teatro Delle Albe Italia, care documentează un eveniment important de educaţie prin teatru. Dramaturgul şi regizorul a adus la viaţă Divina Comedie lucrând cu 150 de copii din imensul slum din Nairobi. Spectacolul-film se bazează pe ideea că cei trei ghizi, Dante, Virgiliu şi Beatrice, interpretaţi de trei adolescenţi kenyeni, ne vor conduce prin “pădurea întunecată” a Kiberei în Purgatoriu. Creaturile Infernului sunt interpretate de cei 150 de copii dinamici, ingenioşi, expresivi care dansează, cântă şi recită, combinând specificul artistic al zonei, cu hip hop, improvizaţii şi multă distracție.

Dincolo de faptul că aceşti copii au avut ocazia deosebită de a-şi canaliza energia într-un proiect artistic de proporţii, valorificându-şi cultura locală în dialog cu o operă canonică europeană, evenimentul Cerul deasupra Kiberei este şi un esenţial semnal de alarmă în privinţa condiţiilor deplorabile de viaţă îndurate de locuitorii slum-ului. Însă exact aceste proiecte interculturale ambiţioase au deseori elemente controversate. În acest caz, regizorul şi dramaturgul Marco Martinelli alege să adauge printre replicile personajelor Dante, Beatrice şi Virgiliu menţiunea “şi pielea mea este albă, nu mă credeţi?”. Probabil că replica (de altfel, nenecesară) a fost adăugată pentru a întări o convenţie teatrală (deja evidentă), dar faptul că exact aceste personaje sunt responsabile de “salvarea” creaturilor din Infern, poate fi interpretat ca white saviorism, chiar dacă intenţia iniţială se poate să fi fost alta. 

Imagine din filmul „Cerul deasupra Kiberei”

Acestea sunt doar câteva dintre spectacolele prezente la FITPTI, festival care, în pofida obstacolelor cauzate de situaţia actuală, a reuşit să încânte publicul cu o ediţie de succes. Cu siguranţă că “avaria pandemică” nu se compară cu farmecul ediţiilor trecute aflate sub zodia “normalităţii”. Dar asta nu înseamnă că teatrul nu ar trebui să găsească metode neconvenţionale pentru a-şi asigura continuitatea, fie că e vorba de spectacole înregistrate, create special pentru mediul digital, sau evenimente on site, în acord cu legislaţia. Noi vă invităm să susţineţi trupele de teatru în această perioadă şi aşteptăm în comentarii impresiile voastre despre experienţa teatrului în pandemie!

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *