Zilele trecute, în topul recomandărilor făcute de Netflix, pe poziția a doua se afla un poster cu două tinere pe marginea unui iaht. Trag cursorul mouse-ului în dreptul imaginii: o plajă pustie în miezul verii, valuri, un accent dulce provensal, petreceri pe faleză și o femeie superbă care dansează. Este suficient pentru a mă convinge să văd filmul acesta de vacanță.
Rebecca Zlotowski și-a creat o faimă, după ambițiosul și spiritualul Planetarium (2016) și să nu uităm nici de Belle épine (2010). Regizoarea este preocupată în filmele sale de corpul femeii, de puterea sa obiectuală și de felul în care dorința sexuală crește și-i intoxică pe bărbați. De data aceasta, în Une fille facile (2019), povestea este mult mai solară, iar punctul central este constituit de rățușca cea urâtă, nu de regina balului. Aveam mereu gândul că asist la un alt film din noul val francez, o combinație dintre Et Dieu… créa la femme (r. Roger Vadim, 1956) și La Piscine (r.Jacques Deray, 1969). Nu e niciun fel de exagerare, Zlotowski reușește să evite clișeul prin antagonismul creat de adolescenta cuminte, curioasă (Mina Farid) și verișoara versată, emancipată (sexual, emoțional), venită de la Paris (Zahia Dehar).
Sofia, verișoara pariziană, nu este în film decât un pretext pentru Zlotowski, accentul fiind pus pe Naïma. Mai tânără decât ea, Naïma tocmai și-a sărbătorit cea de-a 16-a aniversare și își va petrece vacanța de vară pe urmele călăuzei ei, descoperind sexualitatea cu aspectele ei mai puțin atractive. Abia ieșită din copilărie, Naïma este fascinată, dar și dezgustată de viața verișoarei. Este uimită de somptuoasele daruri oferite Sofiei de la iubiții ei extrem de bogați și de felul în care ea îi folosește. Sofia reprezintă ceva exotic pentru Naïma, îi schimbă viața: va alege să urmeze exemplul tumultos al verișoarei sau își va continua ucenicia în bucătăria unui mare restaurant? Tatuajul de pe spatele Sofiei (Carpe diem) (n.r. din lat. Trăiește clipa!) îi servește drept carte de vizită, fiind o explicație pentru scopul și durata vizitei la verișoara sa. În ziua de azi, nu cred că mai este nimeni interesat de felul în care o femme fatale (n.r. din fr. femeie fatală) detronează toate femeile din jurul ei, dar prin asocierea acesteia cu o femeie care nu se cunoaște pe sine, se creează un soi de relație pedagogică. Nu sexul și destrăbălarea sunt scopul, ci tocmai ceea ce scrie pe tatuaj, cucerirea libertății.

Franck Ribery şi Karim Benzema au fost inculpaţi, în iulie 2010, pentru solicitarea serviciilor unei prostituate minore. Cei trei erau acuzaţi că au solicitat serviciile unei prostituate, Zahia Dehar, când aceasta avea doar 16 ani. Dacă pentru cei doi fotbalişti, scandalul a însemnat o pată pentru cariera lor, pentru Zahia a fost doar rampa de lansare. Luând-o pe Zahia ca actriță principală, denotă curajul regizoarei de a folosi o vedetă de showbiz în scopul creării unui film rohmerian (Éric Rohmer), departe de contemporan. Observăm o corporalitate foarte prezentă, material pentru fantezii (aspect de păpușă Barbie din plastic), pe care regizorul îl proiectează într-o ficțiune ancorată în prezent, în jurul căreia ar gravita întrebări fierbinți. În presa franceză, figura Zahiei a fost asociată cu cea a lui Brigitte Bardot, sex-simbolul anilor ’50-’60. Există chiar și mici trimiteri pe parcursul filmului, de exemplu: într-un club de noapte pe monitorul de karaoke rulează versurile din L’amour à la plage (artist Niagara): Ce soir j’irai danser le mambo (n.r din fr. În seara asta voi merge să dansez mambo). Dar oare ne putem rupe cu adevărat de realitatea acestei vedete și să pătrundem în povestea regizoarei?
Legătura dintre protagoniști nu o face cuvântul (precum la cineaștii Noului Val), iar rolul este atunci neapărat transferat corpului. În acest sens, dacă Zahia Dehar rămâne figura emblematică a filmului, se datorează modului în care își folosește corpul. În deschiderea filmului, corpul ei este asociat cu natura maritimă, cu un arici de mare.
Folosindu-se de celebritatea Zahiei, Zlotowski construiește un limbaj al seducției atipic, fără să se folosească de cadre explicit sexuale și fără un limbaj ludic-rohmerian. Corpul lui Dehar, în toată transparența sa, sparge imediat orice posibilitate de amânare a atracției: privirile sunt suficiente, îndepărtate, dar suficient de apropiate pentru a alimenta dorința. Sofia plutește goală pe mare, urmând un cadru cu un iaht, pe care apare Philippe și Andrès, sperând la o femeie ideală. Zahia este prezentată ca și cum ar fi însăși seducția. De aici sporește și misterul său. Astfel, la o primă invitație a celor două tinere din iaht, nu se arată nimic despre procesul de realizare a seducției sau despre o posibilă încercare de seducție.
Cu dubla însemnătate a titlului (o fată ușuratică vs o fată facilă/neînsemnată), Zlotowski invită la discuții și confruntă așteptările publicului: vom vedea o prostituată, o femme fatale sau doar o tânără care știe să „carpe diem”? Chiar și linia sonoră din film converge acestei confruntări dintre clișeu și realitate. Selecția melodică amestecă clasicul (Schubert, Debussy, Vivaldi), când te aștepți mai puțin, cu melodii pop electrizante. Este o utilizare aproape contrapuntică, dar extrem de potrivită, într-o poveste, care sub suprafața sa foarte modernă și mondenă, conține câteva adevăruri atemporale bătute în cuie de noul val.
