Lovers of the world, unite!

– Leon, Ninotchka

În 1939, Ernst Lubitsch regizează Ninotchka, o comedie romantică între bolșevism și capitalism, cu Greta Garbo și Melvyn Douglas în rolurile principale. Comedie, comuniști, Hollywood, acum aproape o sută de ani – m-am așteptat, inevitabil, la o subtilă propagandă capitalistă. Dar Ernst Lubitsch nu alunecă în asemenea capcane.

Ninotchka (Greta Garbo), o trimisă specială de la Moscova, vine la Paris pentru a rezolva problema furtului (sau poate nu e furt, din moment ce Franța recunoaște Uniunea Sovietică?) unor bijuterii ce aparțineau cândva unei mari ducese din vechea nobilime rusească. Acolo se îndrăgostește de (atenție!) Contele Leon d’Algout (Melvyn Douglas), aliatul ducesei. Și el de ea, bineînțeles. Dar Ninotchka e rigidă, devotată bolșevismului, inflexibilă, patrioată și, după ce află de cine s-a îndrăgostit, se retrage fără să ezite, punând datoria înaintea „impulsului natural”. Dar el o urmărește, reușește să o facă să râdă (deși nu prin metoda prin care sperase), schimbându-i expresia încremenită și intimidantă într-un zâmbet proaspăt și fermecător.

Ninotchka se înmoaie, devine visătoare, fericită, mai puțin critică la adresa țărilor capitaliste – cărora începe deja să le recunoască frumusețea. Adoptă stilul de îmbrăcăminte parizian, bea șampanie pentru prima dată și se îmbată, apoi ține un scurt discurs, al cărui public este format doar din Leon: Revoluția se derulează. Știu. Războaie vor izbucni peste noi, vor cădea bombe, toată civilizația se va spulbera, dar vă rog, nu încă. Așteptați, așteptați, care e graba? Lăsați-ne să fim fericiți. Dați-ne momentul nostru. Inclusiv poza lui Lenin de pe noptiera Ninotchkăi zâmbește după o asemenea seară. E evident că „impulsul natural” s-a transformat în iubire.

Dar happy end-ul nu vine atât de repede. Piedicile și șantajele apar pe neașteptate, iar Ninotchka este constrânsă să se întoarcă acasă, la traiul strict și auster de la Moscova, să servească Rusia și să se despartă de Leon, fără niciun cuvânt. Vedem nedreptatea cenzurii, suspiciunile absurde ale celor de la biroul de acordare a vizei pentru URSS (atunci când Leon încearcă să ajungă la Ninotchka) și solidaritatea și omenia celor obligați să trăiască într-un regim opresiv.

În prezent, nu ne mai confruntăm cu o linie atât de clar trasată între ideologia de stânga și cea de dreapta (sau, în orice caz, nu o simțim la fel de puternic ca cei care au trăit după al Doilea Război Mondial; opțiunile noastre au de prea puține ori consecințe pe viață și pe moarte), dar nu putem nega că trăim într-un amalgam de ideologii, încercând să luăm ce e mai bun din fiecare. Ecourile comunismului încă se fac auzite, capitalismul e în floare, iar diferențele de clasă sunt încă vizibile. Ninotchka e un film de actualitate pentru că ne arată și pericolul și ridicolul ideologiilor urmate cu fanatism, dar și consecințele serioase care nu se lasă așteptate: viața politică influențează mai mult decât ar fi normal viața personală, iar (ne)fericirea cuiva depinde uneori de regimul țării în care s-a născut.

Chiar dacă optează pentru un final optimist, care i-ar putea lăsa sceptici pe adepții realismului, Lubitsch nu ezită să ne arate conflictul puternic, bine conturat, între clasele sociale (Ninotchka, din clasa muncitoare, pragmatică și cu un spirit permanent econom, convinsă că luptă pentru binele poporului rus și al omenirii, versus marea ducesă Swana, căreia i-au fost confiscate proprietățile și care a fost nevoită să-și părăsească țara), cu dreptatea și nedreptatea fiecărei părți foarte bine evidențiate.

Greta Garbo, în penultimul ei rol înainte de a se retrage din industria filmului, interpretează uimitor personajul complex al Ninotchkăi, făcând o trecere străluctitoare de la femeia îndoctrinată de idealurile bolşevice, la îndrăgostita blândă şi tandră, care ajunge să iubească Parisul datorită iubirii pe care a găsit-o acolo. Iar Melvyn Douglas, în rolul partenerului ei, Leon, îi răspunde printr-un șarm și o candoare pe măsură.

Pentru cei care vor să se lase (din nou sau pentru prima dată) fermecați de celebrul Lubitsch touch (inconfundabil, dar greu de descris), Ninotchka este o alegere în același timp inteligentă și relaxantă. O comedie romantică savuroasă, captivantă, cu un dialog strălucit, un umor rafinat și un happy end (credibil sau nu) care n-ar fi existat într-un film european, Ninothcka pare să se / ne întrebe: ce are dragostea de-a face cu toate astea?

În final, nu spun decât atât: nostalgici ai vechiului Hollywood, care știa să fie în același timp genial și comercial, uniți-vă și vedeți Ninotchka!

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *