Foto: Chris Nemeș
9 august. Gala de închidere TIFF. Câștigătorul trofeului, filmul Babyteeth stă să înceapă. Apar câțiva oameni cu măști, distanțați, cu pancarde pe care scrie „Ajutați finanțarea culturii independente”, „Cultura = serviciu public”, „Dați un leu pentru AFCNeu”. Ne dăm seama că sunt câțiva actori de la teatrul independent Reactor, dar și de la Casa Tranzit, centrul de creație Maidan și Magic Puppet. Urmează câteva zile în care mass-media explodează:
„S-a întâmplat la TIFF!”
„Tudor Giurgiu a VORBIT!”
„Ministrul Culturii ERA PREZENT!”
Ema Onofrei: V-ați hotărât în ziua respectivă să protestați?
Am considerat că e important să atragem atenția asupra incertitudinii în care ne desfășurăm activitatea.
Doru Taloș: Cu o zi înainte. Aflasem că sesiunea AFCN din toamnă s-ar putea să fie amânată pentru că nu mai sunt bani pentru plata evaluatorilor, bani alocați anual de Ministerul Culturii. Știam că s-a făcut o solicitare pentru suplimentarea bugetului care n-a primit răspuns. Oricum priveam cu îngrijorare următoarele sesiuni de la A.F.C.N., principala sursă de finanțare pentru fond fiind Loteria Română, iar acolo activitatea a fost suspendată timp de 3 luni de zile. Știind că Domnul Ministru e în Cluj, am considerat că e important să atragem atenția asupra incertitudinii în care ne desfășurăm activitatea. E adevărat că Minsterul a lansat la începutul pandemiei programul Acces Online și pentru prima dată a fost oferit un sprijin financiar oamenilor care au venituri exclusiv din drepturi de autor, dar consider că e insuficient. Programul Acces a finanțat 20 de proiecte la nivel național, iar acum avem nevoie de un plan pentru următoarele luni, un plan care să asigure supraviețuirea operatorilor culturali independenți.
Robert Kocsis: Cel mai important este faptul că au crescut cheltuielile în perioada asta.
Situația asta ne-a dat peste cap toate calculele. Brusc n-am mai avut nimic.
D. T.: Da. Și au apărut multe goluri, pentru proiectele noastre din acest an asigurăm o co-finanțare medie de 20% din valoarea proiectului. O sumă imporantă pe care în mod normal o acoperim din vânzarea biletelor, spectacole private, festivaluri, sponsorizări. Pe urmă tot anul ăsta, chiria noastră a fost majorată și am apucat să ne asumăm un efort financiar suplimentar, majoritatea proiectelor având deja bugetul făcut pe suma de anul trecut. Situația asta ne-a dat peste cap toate calculele. Brusc n-am mai avut nimic. Banii din bilete s-au dus pe 0 și ne-am trezit fără festivaluri. Totuși facem parte dintre cei privilegiați, avem finanțări pentru acest an, biletele nu sunt principala noastră sursă de venit. Dar sunt mulți operatori care depind de biletele vândute, în unele cazuri valoare lor reprezintând poate 70, 80, 90% din bugetul anual. Acolo situația e mult mai complicată.
E. O.: Ce-o să se întâmple pe viitor?
Anul viitor cred că va fi mult mai greu.
D. T.: Suntem într-un moment în care e foarte greu să ne dăm seama cum o să lucrăm anul viitor. Până la 1 ianuarie ne mai descurcăm, închidem proiectele din acest an și avem un fond de rulaj dacă situația devine critică. Dar anul viitor cred că va fi mult mai greu. Depinde ce proiecte vom reuși să finanțăm în sesiunea din toamnă de la A.F.C.N., depindem de bugetul alocat de primărie pentru cultură în prima parte a anului viitor. Probabil fondurile vor fi reduse în contextul actual.
E. O.: Doar nu există posiblitatea să se destrame Reactorul…
Din toamnă e important să jucăm. Altfel nu văd de ce am mai produce ceva anul viitor.
D. T.: Cred că există orice posibilitate în momentul ăsta, depinde foarte mult de cât o să dureze povestea asta. Pe termen lung nu putem plăti o chirie pentru un spațiu pe care nu-l putem folosi la capacitate maximă. Momentan lucrăm intern, producem spectacole pentru toamnă, programele de rezidență au avut loc, practic lucrăm în circuit închis și putem spune că nu am resimțit puternic resticțiile, dar din toamnă e important să jucăm. Altfel nu văd de ce am mai produce ceva anul viitor. Avem multe spectacole care nu au ajuns la public, sau au fost jucate foarte puțin. E important să le reluăm și să putem avea activitate cu public în sală.
R. K.: Alternativa ar putea fi în zona proiectelor online?
E obositor să stai 4 ore pe Zoom și să repeți așa în fiecare zi.
D.T.: Am produs două spectacole dedicate mediului onine, dar nu cred că e o alternativă pe termen lung. E altă mâncare de pește, sunt costuri mai mari. Apoi sunt oamenii, e nevoie de experiență în zona asta. Ar trebui să investim un an, doi, să învătăm cum se face treaba asta. E obositor să stai 4 ore pe Zoom și să repeți așa în fiecare zi. Poate e o varintă intervenția în spațiul public, experimentul artistic, laborator intern. Nu știu.
E. O.: Dar spectacolul online cum a fost din punct de vedere financiar? Merită?
Concurăm cu Netflix sau cu producții cu bugete uriașe.
D.T.: Financiar nu e o soluție. Pentru Exeunt, de exemplu, s-au vândut 110 de bilete la primele 2 reprezentații, la următoarele au fost 55 și la ultimul au fost 19 bilete vândute. Într-adevăr, reprezentațiile astea au fost în iunie-iulie. Dar trebuie să fim realiști, e un alt public, concurăm cu Netflix sau cu producții cu bugete uriașe. E o întrebare, dau 25 de lei pentru o reprezentație Reactor de la 20 la 22 în ziua x, sau îmi plătesc o lună de abonament la Netflix.
R.K.: Alte evenimente de tipul Exeunt la TIFF ar funcționa?
Aceste colaborări depind, până la urmă, de o formă de finanțare locală sau națională.
D.T.: Încercăm să avem asocieri. Probabil o să avem o colaborare cu asociația Fapte în această toamnă, au un proiect finanțat de primărie și ne-au propus și nouă să prezentăm 2-3 spectacole pentru copii. Au mai apărut câteva festivaluri în această toamnă: la Timișoara, de exemplu, o să aibă loc FEST-FDR. Financiar sunt un sprijin important și crează contexte în care actorii pot ajunge la un public. Dar și aceste colaborări depind, până la urmă, de o formă de finanțare locală sau națională.
E.O.: Cum sunt actorii după atâta pauză?
Una e să nu joci un spectacol 3 luni și alta e să nu-l joci 1 an jumate.
D.T.: Atmosfera e una ciudată pentru că e greu să-ți găsești o miză. Parcă lucrăm în van. Întâlnirea cu publicul motivează o echipă, altfel parcă nu pușcă. Am tot repetat în ultimele luni la producții noi pe care le aveam deja plănuite. Dar cât timp nu știm când ajung la public, parcă e un fel de resemnare. Lucrurile de obicei se mai tensionează înainte de premieră: „bă, vine premiera, nu-mi convine aia, nu-mi place aia, hai să mai tragem să fie bine acolo”. Dar așa nu-ți vine să zici nimic. Acum la ce să ne certăm, la ce să ne ambalăm, de ce să ne facem griji?
Plus că, în funcție de cât durează treaba asta, se pierd niște lucruri. Una e să nu joci un spectacol 3 luni și alta e să nu-l joci 1 an jumate. Nu te mai reprezintă, nu mai e relevant, nu mai ești acolo. Pe urmă e important să rămâi antrenat. E una să joci 15 spectacole pe lună și alta să joci 15 spectacole pe an. La fel și cu publicul. După 1 an de pauză, nu știi unde e și cine mai e și ce interes mai are. Rămâne totul în aer și nu putem decât să așteptăm și să vedem ce se întâmplă.
E. O.: Există, în toată chestia asta, un lucru bun? În ceea ce vi se întâmplă vouă?
Abia anul viitor cred că vom înțelege dimensiunea reală a crizei pe care o traversăm.
D. T.: Speranța că poate se mai temperează piața imobiliară. În același timp, pentru noi a fost o perioadă în care am avut timp să ne gâdim la viitor și să facem o analiză serioasă muncii noastre de până acum. E o ocazie bună în care să ne restructurăm activitatea. Intrasem cumva pe o bandă rulantă în ultimii ani și în anumite situații există riscul să uiți de unde ai plecat sau ce ți-ai propus cu adevărat. Sper să reușim să depășim acest moment și să reconstruim activitatea noastre pe baze mai solide, mai curajoase. Dar totul e foarte șubred. Anul ăsta e an electoral, încă sunt speranțe, există un dialog real cu autoritățile, se cosmetizează situația. Abia anul viitor cred că vom înțelege dimensiunea reală a crizei pe care o traversăm. Așteptăm.
R. K.: Eu cum pot ajuta ca prieten al Reactorului mai mult decât cumpărarea unui bilet?
Pe termen lung avem nevoie de un sprijin real din partea autorităților locale și naționale.
D. T.: Nu avem momentan alte variante, nu am vrut să ne grăbim, căutăm să înțelegem exact problemele cu care ne confruntăm. Poate că vom ajunge să avem nevoie de donații, dar cred că ăsta e un scenariu posibil în momentul în care vedem cumva dimensiunea reală a situației și când știm clar spre ce ne îndreptăm. Probabil prietenii Reactor vor fi ultimul colac de salvare, până atunci suntem mai preocupați de cum să-i ținem cât mai aproape.
Pe termen lung avem nevoie de un sprijin real din partea autorităților locale și naționale. Zona independentă are nevoie de validare. Trebuie să existe un punct în care un anumit proiect are un colac de salvare venit de sus. Lupta asta de la an la an pe finanțări și incertitudinea în care trăim la fiecare final de an nu poate oferi un viitor real nimănui.
E. O.: Deci cumva asta ar fi una dintre mize.
E obositor să tot scrii proiecte de la 0 în fiecare an. La un moment dat cred că rămâi fără idei și nu ai cum să faci performanță așa.
D. T.: Asta e sigura mea miză pe termen lung, sigurul scenariu în care reușesc să mă văd la Reactor și peste 20 de ani: finanțările multianuale. Am câtigat 5 ani la rând finanțare pentru un proiect. Nu înțeleg de ce nu poate fi un punct în care sunt validat și pot primi bani pentru acel proiect pentru o perioadă de 5 ani. E obositor să tot scrii proiecte de la 0 în fiecare an. La un moment dat cred că rămâi fără idei și nu ai cum să faci performanță așa.
Protestul de la TIFF a rezolvat problema urgentă pe care o aveau artiștii independenți. În data de 27 august, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a avut o întâlnire online cu Doru Taloș, Reactor de creație și experiment, Lorand Maxim, Fundația Tranzit, Miki Braniște, Asociația Colectiva, Mihaela Michailov, Centrul de Teatru Educațional Replika, Csongor Köllő, Asociația Teatrală Shoshin, Silviu Ruști, Asociația Magic Puppet și Zenko Bogdan, Fabrica de Pensule. Dialogul a avut loc, iar Ministrului i s-a adus la cunoștință situația sectorului independent.
Dar rămân multe alte probleme care nu fac decât să descurajeze și să obosească, ajungând în punctul în care artiștii vor fi nevoiți să se reprofileze. Ce soluții avem, în afară de a prezenta situația?
* Interviu realizat de Ema Onofrei cu ajutorul lui Robert Kocsis.
Dacă e realism, piesa trebuie să fie bună, trebuie musai o scriitură bună. Asta e jumătate de muncă. Nu ai cum să faci ceva realist bun, fără o scriitură bună
Îmi amintesc că, în studenție, unul dintre primele lucruri pe care le-am scris a fost despre spectacolul Letei Popescu, Poker, montat la Reactor. Atunci văzusem un spectacol-jurnal despre un băiat Citește mai mult
„De la bun început, Sava mi s-a părut genul de om care face lucruri, chiar și atunci când circumstanțele nu îl încurajează neapărat. Așa că, profitând cumva de contextul pandemic Citește mai mult
Non-spectacolul 99,6% doreşte să provoace conversaţii despre identitate, despre ce ne aseamnănă şi ce ne diferenţiază.
Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult
Apariția COVID-19 în viața noastră socio-culturală a lăsat urme majore, dincolo de rafturile goale din supermarketuri. Iar mediul care a încasat-o cel mai tare este, probabil, mediul cultural independent.