Ilustrație de Ema Onofrei

Cred că aș putea să scriu. Aș vrea să scriu. Dar nu știu cum să încep. Uite, asta am învățat eu în 19 ani, 11 luni și 28 de zile de viață: dacă vrei să faci ceva și nu știi cum să începi, începe oricum. Începe prin a spune că nu știi cum să începi dacă e nevoie, doar începe! Uite că mi-a și venit o idee. Vezi ce rapid a funcționat? Ce am învățat eu în aproape 20 de ani de trăit pe a treia plantă de la Soare?

Am învățat că nu trebuie să dai delete greșelilor. Ce vreau să spun este că am învățat că e mai bine să accept că în urmă cu două propoziții am scris plantă în loc de planetă. Acum mă gândesc numai ce mișto
ar fi să intoduc aici o metaforă legată de botanica Sistemului Solar. Greșelile tale îți pot oferi idei de aur, dacă nu le bagi sub preș. Știi citatul ăla dintr-o carte pe care nu a citit-o nimeni: “If you stumble, make it part of the dance”? E cam cheesy pentru gustul meu, și un pic ironic având în vedere că mi-am petrecut mai mult de jumătate din ăștia 20 de ani prin studiouri de dans, dar cam asta e ideea.

Ah și asta cu “cam cheesy pentru gustul meu”… ce am mai învățat în ultimii 3 ani din 20, adică ce m-am învățat singură, e că cinismul nu o să te ducă în locuri prea calde, nu o să te lase să simți prea multe, deci nu o să ai prea multe de câștigat de pe urma lui. Da, sună mai safe să îți oprești orice impuls de a reacționa emoțional și nu rațional. Scad exponențial șansele de a fi rănit. Dar unde mai e distracția?

Distracția… Probabil cea mai dureroasă concluzie la care am ajuns la aproape 20 de ani, este că majoritatea oamenilor pe care îi consideri prieteni până la vârsta asta sunt oameni cu care te poți distra
și atât. Oameni care te pot distra(ge) de la adevăratele planuri pe care ar trebui să le faci pentru viitorul tău. Nu îți construi niciodată viitorul în funcție de ce chef au prietenii tăi să facă sau nu ceva cu tine. Mergi pe drumul tău și inevitabil vei găsi oameni care vor merge în aceeși direcție, un fel de blabla car al vieții.

Și cu asta nu vreau să spun că ar trebui să trăim în scepticism și să nu ne apropiem de oameni (vezi paragraful 3) . Am mai învățat și că e foarte important să cunoști oameni din diferite medii, să vezi lumea
prin ochii lor și în felul ăsta să ai o viziune mai largă asupra vieții. Oamenii sunt importanți. O mână de oameni cu intenții pure pot schimba lumea. Poate că sunt naivă, iar dacă asta va fi încă o lecție dureroasă, nu vreau să o învăț la 20 de ani.

Vreau să mai fiu naivă măcar încă 10 ani. Vreau ca măcar încă 10 ani de acum încolo să mai cred că pot schimba lumea. Vreau ca măcar încă 10 ani de acum încolo să am energia de a sta trează toată noaptea concepând planuri de a oferi copiilor cu oportunități reduse accesul la o alftel de educație.

Știi ce aș mai vrea? Ca Guvernul să aibă bună-voința și încrederea să ofere pe mână două salarii de președinte unor tineri cu intenții pure, studii în domeniu și un plan bugetar calculat la milimetru. Vreau ca
la 20 de ani să am puterea să ofer măcar 5% din oportunitățile mele unor copii care nu au avut niciodată ocazia să pășească într-o sală de teatru.

Vreau să mai fac o oprire de-asta peste un deceniu și să mai adaug paragrafe pe lista cu chestii învățate. Vreau ca semi-adultul care a scris pagina asta să fie mândru de adultul complet care o va scrie pe următoarea.

Autor: Cristina Maria-Misirgic, studentă la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografie, București

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *