Indiferent de domeniul de activitate în care ne implicăm, cred că e important să rămânem deschiși şi să ne educăm continuu. Sunt multe feluri în care putem contribui conștient la dezvoltarea noastră : cărți, mentori, materiale online de pe site-uri precum edX, Coursera, Udemy, Skillshare. Bunicii noștri nici măcar nu-și imaginau că peste câteva zeci de ani vor putea învăța despre astrofizică, biologie, schimbări climatice sau protocol într-o clasă virtuală, aflată la câteva click-uri și dolari distanță. Azi, când resursele se află peste tot, nu știm de unde să începem.
În medie, în 2019, un român cheltuia aproximativ 8% din venituri pe alcool și țigări și doar 3% pe produse culturale. Berea bate cartea. Prima categorie însă nu e în piramida lui Maslow, pe când educația și dezvoltarea personală se află fix în vârf.
L-am descoperit recent pe Neil DeGrasse Tyson în cadrul Masterclass-ului online „Neil DeGrasse Tyson Teaches Scientific Thinking and Communication”. Astrofizicianul american, contrar așteptărilor, nu este doar un simplu expert închis într-un laborator sau birou, ci și o persoană publică, conectată la nevoile oamenilor cărora li se adresează. În fiecare an, Neil DeGrasse se asigură că ține un discurs la cel puțin o școală publică din New York, discurs pe care îl pregătește cu atenție înainte: nu doar că îl scrie pentru a-și structura argumentele, ci se și informează în legătură cu interesele audienței sale. Înainte de a deschide gura, se asigură că știe cum să-și moduleze discursul în funcție de cunoștințele, motivațiile și circumstanțele comune pe care un anumit grup le împărtășește. Știe că, pentru a menține viu interesul cuiva, elementele cheie sunt: pregătirea în avans, umorul și capacitatea de a anticipa care sunt informațiile de care un anumit grup de oameni are nevoie, în funcție de întrebările pe care acesta le adresează.
Cu probele pe masă
Ne trăim majoritatea zilelor la fel, repetând aceeași mantră, operând după aceleași tipare de gândire cu care sistemul în care am crescut ne-a obișnuit. Avem prejudecăți și de multe ori respingem părerea celuilalt înainte de a-l asculta propriu-zis. Ne implicăm în discuții a căror subiecte nu le cunoaștem foarte bine și nu avem argumente solide. Ne e teamă să recunoaștem : „Da, poate nu știu suficient de multe despre asta ca să am o părere.’’ Știm multe lucruri în general, dar nu ajungem să cunoaștem profund universul care ne înconjoară. Ne petrecem timpul în școli care ne omoară curiozitatea și ne strâmtorează perspectivele. Ne luptăm cu aceleași probleme pe care le-au întâmpinat generațiile de dinaintea noastră. Suntem forțați să asimilăm informație, care nu ajunge nicăieri. Materiile științifice sunt predate mereu separat, când perspectiva ar trebui să fie interdisciplinară.
Totuși, indiferent de situație, putem pune sub semnul întrebării modul în care suntem învățați să gândim. Mulți dintre noi ne dorim să ne simțim un pic mai protejați de fenomene precum manipularea în masă. Iar asta se întâmplă în momentul în care adoptăm poziția de sceptici informați, care, înainte de a respinge posibilitatea unui anumit adevăr, ascultă mai multe variante ale problemei, ajungând la o concluzie proprie, bazată nu pe subiectivitatea proprie, ci pe date reale, testate și verificate. Astfel, nu doar că ne dezvoltăm modul în care gândim, ci ne apropiem de ceea ce oamenii de știință denumesc „adevăr obiectiv’’.
De ce e mișto Neil DeGrasse și unde poți să-l găsești ?
În doar două ore și un pic de masterclass, împărțit în treisprezece video-uri concise (pe teme precum gândirea critică, structurarea și livrarea unui discurs, tactici de comunicare și studierea audienței), DeGrasse îți oferă informația relaxat și cu mult umor. Te face să te gândești la toate dățile în care ai acceptat adevărul altcuiva doar pentru că acesta reprezenta o autoritate. Se folosește de referințe științifice, dar pune accentul pe partea umană a cercetătorului care comunică un mesaj, pe cum să formulezi și să livrezi un argument în funcție de publicul la care vrei să ajungi.
Vede universul „nu ca pe o colecție de obiecte, teorii și fenomene’’, ci ca „pe o scenă’’. Pentru el să ajute publicul să descifreze cosmosul prin scrierile sale se asemănă cu introducerea acestuia în culisele teatrului, de unde poate observa întregul proces de repetiții, crearea decorului şi modul în care o poveste scrisă începe să se dezvolte. Exploatează experiența de dansator în trupa liceului pentru a capta atenția și a stârni curiozitatea unei audiențe.
Să pui întrebări poate fi uneori extrem de incomod. Riști să fii ridiculizat, neînțeles, ba chiar certat pentru că nu ai formulat „întrebarea corectă’’. Dar dacă nu întrebi acum, atunci nu vei afla niciodată răspunsul exact (care nu poate fi niciodată măsurat cu exactitate) iar întrebările tale vor fi mereu „greșite’’.
Așa că pune întrebarea greșită. Găsește ceea ce te interesează. Fă-te de râs și dă-o de gard. Vei ajunge la întrebările care îți vor răspunde la cele mai adânci curiozități. Sau poate nu-ți vor răspunde la nimic. Dar cred că o întrebare bună la care e foarte posibil să nu ai un răspuns, valorează mai mult decât un adevăr subiectiv.
Observ că dialogul ne sperie pe noi toți. Etichetăm o mulțime de subiecte drept tabu pentru că ne e frică să ni le asumăm în totalitate. Ne e rușine să Citește mai mult
Liga Apărării Drepturilor Omului este o organizație non-guvernamentală care are misiunea de a apăra și de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile democraţiei.
Ilinca Prisăcariu ne povesteşte despre proiectul Hei, pisi!: "Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că copiii lor participă la un astfel de Citește mai mult
Undeva, departe, pe lângă oraşul cu cele 7 coline, Iaşi, dealurile adăpostesc satul Tăuteşti din Comuna Rediu. Aici locuiesc în jur de 150 de locuitori. Printre aceste case se află Citește mai mult
Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult
Mircea Cărtărescu spunea ceva de genul: „Dacă trăiești numai în România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur..."