Judecătorul: De ce vrei să-ţi dai în judecată părinţii?

Zain: Pentru că m-au născut. 

A câştigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes în 2018. A fost nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2019. Este al treilea film al regizoarei libaneze Nadine Labaki. Rolul principal este interpretat de actorul sirian pe atunci în vârstă de 13 ani, Zain Al Rafeea, aflat la primul său rol. Vorbesc despre Capernaum – un film intens, emoţionant, care survolează haosul celor mai sărace cartiere din Beirut, prin ochii unui băiat isteţ, întreprinzător şi săturat de-o existenţă mizeră şi invizibilă. 

După ani de zile trăiţi din cerşit şi droguri, fără acte, într-o magherniţă înghesuită, fără şcoală sau vreo perspectivă de viitor, după ce s-a străduit din răsputeri să-şi salveze sora de 11 ani de la un mariaj forţat, după ce-a fugit de acasă în căutarea independenţei şi-a unei vieţi mai bune, după ce şi-a relansat afacerea de “sucuri”, după ce-a fost babysitter pentru bebeluşul Yannis, fiul refugiatei etiopiene, Rahil (Yordanos Shiferaw), după ce-a trăit pe străzi, după ce l-a înjunghiat pe “fiul de căţea” care i-a nenorocit sora, după ce-a intrat în închisoare, Zain hotărăşte la vârsta aproximativă de 12 ani să-şi dea părinţii în judecată. Din Penitenciarul pentru minori Roumieh, tânărul povesteşte lumii:

“Vreau ca adulţii să mă asculte. Vreau ca adulţii incapabili să-şi crească copiii, să nu-i aibă. Ce-o să-mi amintesc din copilărie? De violenţă, insulte şi bătăi? De lanţuri, ţevi, sau curele? (…) Viaţa e un mare căcat. Nu valorează mai mult decât papucul meu. Locuiesc în iad.” 

În continuarea tradiţiei neorealismului italian, actriţa, regizoarea şi activista Nadine Labaki a ales să lucreze cu actori neprofesionişti, oameni din aceeaşi pătură socială ca personajele. Astfel, improvizaţia a fost plasată central în construcţia filmului, Labaki adaptându-şi deseori scenariul în funcţie de reacţiile spontane ale actorilor. Rezultatul e admirabil, mai ales în cazul protagonistului Zain. Carismaticul debutant îşi înzestrează personajul cu vână, tupeu, umor, maturitate şi tandreţe, stăpânindu-şi meşteşugul la perfecţie. Pur şi simplu nu-ţi poţi lua ochii de la el. Firescul interpretării şi emoţia viscerală guvernează jocul întregii distribuţii: de la părinţii aduşi la viaţă de Kawthar Al Haddad şi Fadi Kamel Youssef, până la mica refugiată siriană, Maysoun, interpretată de Farah Hasno. 

Povestea lui Zain se intercalează cu scenele din sala de judecată, iar printre portretele care dezvăluie psihologia personajelor, ni se înfăţişează cadre fotografice, înzestrate cu o poezie aparte. Suntem purtaţi prin toate cotloanele acestei lumi nevăzute, îi înţelegem mecanismele şi-i înghiţim cu gust amar tragediile cotidiene. Tragedii pe care Zain le înfruntă fără ezitare, cu o temeritate ce-ţi face pielea de găină.

Capernaum îţi livrează emoţia la foc mic, strecurându-se uşurel pe sub uşă până-n miezul sufletului. Poate că nu o să izbucneşti în lacrimi la mijlocul poveştii, dar cu siguranţă vei simţi în piept o vulnerabilitate crescândă şi amărăciunea faptul că nu poţi să uiţi ce ai văzut. Însă dincolo de impresii, filmul pune pe masă nişte întrebări ce atârnă greu: Cum se pot apăra copiii născuţi în mizerie? Ar trebui să aibă fiecare om dreptul să nască şi să crească copii? Cum ar trebui tratată criminalitatea infantilă? Şi lista continuă…

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *