poză de Robert Kocsis
„Atenție, purtarea măștii este obligatorie!”
Sunt în autobuzul 30 care mă duce acasă de la cea de-a 19-a ediție Tiff. Am ales să nu fiu voluntar, motivul principal fiind dorința de a-mi alege filmele pe care vreau să le vizionez și experiența în sine de a fi un simplu spectator. Mi-a lipsit Clujul după un semestru petrecut în același apartament din sudul țării în care mă întorceam de la liceu. Mi-a fost dor de energia care-l înconjoară, de accent, însă mai puțin de trafic. Oamenii acum au jumătate din față acoperită, se feresc cât pot de a atinge vreo bară și se dezinfectează de câte ori au posibilitatea. Există și excepții, ca în orice situație.
Mi-am cumpărat biletele pentru festival online cu o săptămână înainte. Primul pe listă este „8 1/2” al lui Fellini, film pe care l-am vizionat în curtea colegiului George Coșbuc. Temperatura corpului meu e de 36.5 grade celsius ceea ce-mi permite să avansez în coada de la intrare. Scaunele sunt așezate în funcție de biletul achiziționat, existând două variante, cea single și cea combo (în care două scaune erau lipite unul de altul). Sunt mică de înălțime, caut un loc potrivit pentru a putea vedea întregul ecran. Simt o singurătate conferită de cei 1.5-2 metri ce se află între mine și vecinii mei din lateral, respectiv față/spate. Aerul începe să fie mai respirabil prin mască.
Pe trei august încep calupurile de scurtmetraje românești proiectate în parcul Iulius. La nouă și un sfert am 36.3. Ca o amatoare răspund cu „la fel” la „vizionare plăcută”. Scaunele sunt înlocuite de șezlonguri și perne, eu și o amică ne strecurăm printre ele până găsim locul convenabil. Atmosfera e diferită, mai relaxantă, probabil m-am obișnuit cu circumstanța dată. În ordine, apar pe ecran: „Idila” (r. Mihai Mincan), „ Amar” (r. Sarra Tsorakidis), „Totul pentru Riana” (r. Mihai G. Dragolea), „Zimnicea” (r. Bogdan Naumovici) și „These Days” (r. Andrei Creţulescu). După intensitatea aplauzelor și ale șoaptelor, cel de-al patrulea scurtmetraj este cel mai apreciat, acesta având un subiect care, din punctul meu de vedere, ar trebui cunoscut de către toți românii.
Pe patru august la Inspiratiff vine Vlad Ivanov. Este ziua lui, împlinește 51 de ani. Ocup loc la o masă, am ajuns cu jumătate de oră înainte. Îmi comand o limonadă cu pere (are o denumire specifică la Casa Tiff pe care nu o mai țin minte) și continui să citesc din romanul „Interior zero”. La 11 fix, jurnalistul Mihnea Măruță deschide discuția cu actorul. Acesta vorbește despre rolurile sale care i-au marcat cariera, despre un festival britanic ce are la bază conexiunea dintre actori și oamenii de casting, despre agentul său Richard și despre cele foarte multe limbi străine pe care le-a învățat pentru filme. La orice întrebare primită de la public are o „povestioară”. Fără să o dau în clișeu, momentele de genul ăsta îmi aduc aminte de ce vreau să intru în această industrie. Zâmbesc. Concluzia pe care am tras-o pe urma interviului a fost că omul Vlad Ivanov este opus al tipului de personaje pe care acesta le-a jucat de-a lungul anilor.
Seara este al doilea calup de scurtmetraje din care fac parte: „Despre ce naiba să scriu?” (r. Matei Monoranu), „Basmofilia” (r. Tudor Cristian Jurgiu), „Corigent” (r. George ve Ganaeaard), „El iubeşte ochii mei” (r. Enxhi Rista), „Bilet de iertare” (r. Alina Şerban), „Luna mea” (r. Claudiu Mitcu). Am 36.2. Mă aflu pe al doilea rând, îmi pun ghiozdanul sub cap pe post de pernă și mă pregătesc să fiu surprinsă de temele abordate. Înainte de proiecție, câțiva regizori, actori și producători prezintă sumar ceea ce urmează să vedem.
Pe 5 august mă trezesc cu dorința mamei de a-l vedea și asculta pe Pavel Bartoș la Inspiratiff. Nici nu apuc să mănânc și pornim spre eveniment. Singura masă liberă este cea din primul rând de pe partea stângă a scenei. Beau o cafea rece și urmăresc energia din vocea actorului când își povestește viața, de la anii de studenție până la experiențele sale ca prezentator în televiziune.
Al treilea calup arată cam așa: „Saşa şi Petre” (r. Luca Istodor), „Bucureştiul văzut de sus” (r. Andrei Răuţu), „Laila” (r. Raya Al Souliman), „Contraindicaţii” (r. Lucia Chicos), „Moartea şi Cavalerul” (r. Radu Gaciu). Am 36.3 și vreo câteva înțepături de țânțar în plus. Am început să mă obișnuiesc cu această rutină, pot spune chiar că m-am atașat de ea.
Pe șase august merg la „Exeunt”, spectacolul de teatru al lui Bobi Pricop făcut în colaborare cu Reactor (puteți citi despre el aici, în articolul scris de Andreea Lupu). M-am întâlnit întâmplător și cu al meu coleg de revistă, Robert, care a lucrat pentru Aperitiff pe întreaga durată a festivalului. E singurul bilet pe care l-am achiziționat fizic din Piața Unirii și pe care l-am pus în cartea din care tot citesc pentru că știu că o am cu mine constant. Am avut surprinderea să văd că textele din spectacol erau scrise chiar de autoarea romanului, Lavinia Braniște. Am 36.4, dar această coincidență mă pune pe gânduri. Monologurile sunt diferite de cuvintele înșiruite în „Interior zero”, sunt profunde, sensul lor fiind conturat și de mișcările actorilor, respectiv scenografia simplistă, dar modernizată cu ajutorul montajului.
După o bere în Insomia, mă grăbesc să ajung la „Babyteeth” care a avut ecranizarea în curtea liceului teoretic Apáczai Csere János. Mi se ia temperatura la incheietura mâinii așa că nu cunosc cifra exactă, în orice caz e potrivită pentru a putea intra. Mai e loc doar în primul rând. La final trebuie să oferim o notă de la 1 la 5. Sunt curioasă de opinia publicului așa că stau câteva secunde în lateral. Din câte am prins, nimeni nu a dat ma puțin de 4 și pot înțelege de ce. Cu o coloană sonoră impecabilă, povestea nu a reușit, pe mine pesonal, să mă facă să-i dau mai mult de 3. Este un film estetic din punct de vedere al cromaticii, al locațiilor și costumelor, însă ca narațiune nu aduce ceva nou, ba chiar multe scene pot fi predictibile. Poate că nu e vorba de ceea ce vezi, ci despre ceea ce te face să simți, depinzând și de nivelul de relaționare a fiecărei persoane cu ideea.
Șapte august e o zi pe care am așteptat-o de pe 21 iulie, de când s-au pus biletele online în vânzare, proiecția filmului „Malmkrog” regizat de Cristi Puiu. Pot spune că discursul său a fost mai controversat ca lungmetrajul, că ambele m-au lăsat cu întrebări și că media mereu va alege să arate partea urâtă a realității. Cuvintele și tonul au fost alese greșit, mesajul nu a fost perceput, nici preluat corespunzător.
Nu știu dacă mi-ar fi plăcut mai mult să fiu voluntar. Cred că fiecare alegere vine cu avantaje și dezavantaje. Mă bucur că mi-am putut alege ce filme să văd, că nu am fost constrânsă de vreo locație sau vreun interval de timp, că nu am depins de sarcini date. Probabil că dacă aș fi fost voluntar aș fi intrat în contact cu persoane din industrie sau aș fi văzut modul de organizare al festivalul (behind the scenes). Orice variantă aleasă e imprecisă și unică.
Tiff-ul de anul acesta m-a ajutat să văd că românii sunt civilizați, că pasiunea pentru film e acolo, îmbibată adânc, că arta în general își va face loc în orice moment de criză. Sunt în autobuzul 30 și mă întorc acasă.
Deși începe cu finalul dezastruos, Irreversible nu te face să te simți de parcă, năpădit de-un impuls subit, citești ultima pagină din cartea care ți-a ros curiozitate pentru zile-ntregi. Dimpotrivă, Citește mai mult
Mai degrabă filmul este o formă de terapie și de luare la cunoștință pentru cei care au avut persoane apropiate ca victime. Dar oare este interesată cu adevărat China de Citește mai mult
Ediția a 15-a a festivalului Ideo Ideis se va desfășura într-o manieră complet nouă și plină de provocări.
Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.
Cred că Meshes of the Afternoon e un film în care trebuie să-ți găsești singur drumul, nu un film care îți arată calea rațională pe care să mergi...
Dincolo de impresii, Capernaum pune pe masă nişte întrebări ce atârnă greu: Cum se pot apăra copiii născuţi în mizerie? Ar trebui să aibă fiecare om dreptul să nască şi Citește mai mult