Poză de Rareș Helici

Cum te raportezi la un proiect care se bazează pe interacțiunea umană atunci când lumea se confruntă cu o pandemie și contactul fizic nu este recomandat? Ce faci în momentul în care nu mai poți aduce zeci de tineri într-un loc unde au posibilitatea să învețe de la cei mai buni din domeniu și să se distreze? E simplu, te duci tu la ei. Accepți distanțarea socială și trimiți oameni la tineri. Asta au făcut cei de la Ideo Ideis, o echipă care de mai bine de 15 ani organizează un festival pentru trupele de teatru de liceeni. 

Festivalul are loc de obicei la Alexandria, unde trupe de teatru de adolescenți din toată țara se întâlnesc pentru a participa la workshop-uri, pentru a petrece timp împreună și pentru a face ce știu mai bine: să joace pe scenă. Anul acesta, festivalul nu mai poate găzdui atâta „populație”; așa că au găsit o metodă eficientă de a organiza ediția cu numărul 15.  Fiecare trupă selecționată va avea ocazia să lucreze cu un mentor, care pe toată perioada festivalului (5-9 august) va fi în orașul din care trupa provine. 

Prin intermediul Laurei Ducu, coordonator relații media, am reușit să aflu câteva păreri de la directorul festivalului Oana Furdea și de la unul dintre trainerii de temelie ai festivalului, Ana Covalciuc.

Oana Furdea, Director Festival

Credeți că ediția de anul acesta își va îndeplini scopul?

Sunt sigură, întrucât scopul fiecărei ediții IDEO IDEIS este de a încuraja creativitatea, spiritul de inițiativă și mobilitatea în gândire; practic de a explora forțele spirituale și creative ale fiecărui adolescent în parte, de a forma repere și de a fi un punct de întâlnire între mari oameni de cultură și liceenii din toată țara care participă în fiecare an la festival. Toate aceste lucruri se vor întâmpla și la ediția a cincisprezecea a festivalului, care nu va mai avea loc, ca până acum, doar în Alexandria, ci va fi o ediție descentralizată, care se va întâmpla în 9 orașe și va aduce împreună grupuri mai restrânse de participanți. Va păstra, însă, toate activitățile care au avut loc și până acum, într-un cadru chiar mai intim. 

Mai mult decât atât, am profitat de acest moment pentru a afla cum văd acești tineri participanți schimbarea, iar peste 100 dintre ei ne-au spus ce-ar schimba la ei și la orașele lor, cum ar suna pentru ei un referendum în România, ce momente personale de schimbare își amintesc și cum se raportează la ele. Răspunsurile lor dau glas unor probleme actuale și arată că sunt conectați la nevoile comunităților din care fac parte: reforma sistemului de educație, poluarea, violența domestică, educația sexuală, accesul la cultură, identitatea de gen sunt câteva dintre subiectele care îi frământă pe majoritatea. Deși cei mai mulți dintre adolescenți spun că sunt încrezători în puterea lor de a contribui și a schimba ceva la lumea din jurul lor, aceleași răspunsuri arată că sunt puține situațiile în care fac pasul următor. În care sunt inițiatorii schimbării sau caută forme să se implice activ în subiectele în care cred. Nu vrem să-i pregătim pe adolescenți pentru un posibil viitor. Vrem ca vocea lor să înceapă să fie auzită acum și să contribuie la un prezent mai onest. Ne oferim să fim megafonul prin care își strigă nemulțumirile la unison și să stăm umăr la umăr cu ei în primele rânduri. 

Va fi la fel de eficientă?

Adevărul este că ediția de anul acesta este inevitabil o ediție care consumă mai multe resurse pentru a ajunge la același număr de participanți ca până acum, asta dacă luăm în calcul doar participanții direcți, cei pe care îi contorizăm. Bucuria pe care o avem, pe de altă parte, e de a descoperi cum e perceput IDEO IDEIS când nu se întâmplă acasă, dacă festivalul generează interes în rândul adolescenților din aceste orașe într-un sens mai larg. Nu în ultimul rând, chiar dacă e deja un truism, știm cu toții că necesitatea e mama creativității, așa că situația particulară a acestui an ne-a pus și pe noi, ca pe mulți alții, în fața unor posibilități de explora teritorii noi pentru festival – faptul că am înlocuit spectacolele de teatru invitate cu spectacole audio, faptul că vom realiza picturi murale și instalații artistice într-un oraș în care aceste lucruri nu există în spațiul public, chiar și faptul că vom transmite live câteva din evenimentele noastre de tradiție precum Seara Povestitorilor sau masterclass-urile – toate acestea pot fi considerate modalități eficiente de a face umbrela festivalului mai mare și mai colorată. 

Cum veți primi feedback și ce indicatori veți urmări pentru a trage o concluzie la final de festival?

Faptul că explorăm, după cum spuneam, o serie de noi teritorii, atât artistice, cât și geografice, ne pune în fața unui proces de învățare în primul rând și a unei nevoi chiar mai stringente de feedback decât în mod normal. Întrucât există mai multe locații decât oricând la ediția din acest an a festivalului, iar întreaga echipă nu are cum să fie prezentă în aceste locații, ne vom baza foarte mult pe formularele de feedback pe care le vor completa atât participanții, cât și trainerii, dar și pe documentarea foto-video și jurnalistică pe care o vor realiza mini-redacțiile COLAJ (gazeta festivalului), care vor avea câte un avanpost în fiecare din cele 9 orașe. Până acum am văzut întotdeauna reacțiile la cald, evidente în atmosfera festivalului, însă anul acesta ne-am concentrat mai mult ca oricând pe a strânge și a aduna într-un mod structurat și formal feedback-ul tuturor celor implicați în festival. Provocarea cea mai mare va fi să vedem dacă în aceste condiții vom fi reușit să recreăm atmosfera inconfundabilă și definitorie IDEO IDEIS. 

Ana Covalciuc este actriță de teatru și film și de mai bine de 10 ani, trainer în cadrul festivalului Ideo Ideis. Din 2008 a colaborat cu numeroase teatre din București și a lucrat cu regizori mari, printre care se numără David Doiashvili, Andrei Șerban, Horațiu Mălăele și mulți alții. A fost nominalizată la premiile UNITER  2015 pentru cea mai bună actriță în rol secundar și a  fost selectată în programul 10 pentru Film în Film în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. 

La câte ediții IDEO IDEIS ai fost trainer?

 Anul acesta e a 11-a vară când îmi fac orice plan în funcție de IDEO.

Cum funcționează relația trupă-trainer? Care sunt principalele lucruri pe care le urmărești când colaborezi cu o trupă de teatru tânără?

Mă interesează să identific nevoile lor individuale, dar și ca trupă. Eu vin cu un plan, cu o structură, dar atelierul se mulează pe așteptările și nevoile lor, de la o zi la alta. E un atelier viu, îl creăm împreună, și nicio ediție nu seamănă cu alta. Îi invit să fie deschiși, dar și responsabili, să își asume nevoile și problemele pe care le au. Treaba mea e să creez un cadru în care să se simtă în siguranță, să pună întrebări, să împărtășească revelații, dar și îndoieli și frustrări, să se cunoască mai bine și apoi să lucreze mai eficient împreună. Le explic regulile, dar le dau voie să le conteste, să le îmbunătățească dacă pot. Asta le solicită gândirea critică, dar și disponibilitatea, pentru că nu poți contesta ceva înainte de a încerca. E un proces fascinant de fiecare dată. Îmi place să am încredere în ei că vor profita la maxim de cele 3-4 zile de atelier, eu doar le creez cadrul și apoi îi mai ghidez puțin de pe margine, dar munca e a lor și descoperirile le aparțin. De aici și micile /marile revelații și feedbackul emoționant de la final. Încrederea produce încredere.  

Ținând cont de contextul dificil al acestui an, care sunt așteptările pe care le ai pentru atelierele pe care le vei coordona? 

E foarte dificil într-adevăr… Teatrul se face împreună. O trupă lucrează  împreună. Oamenii descoperă, învață, evoluează împreună. Pentru mine e o provocare să văd dacă acest „împreună” se poate manifesta și distanțat. E o întrebare pe care mi-o pun real, ca om și ca artist. Încerc să descopăr un alt fel de „împreună” decât știam. Dar cum latura mea optimistă îmi șoptește că trebuie să se poată, mă focusez pe a găsi noi moduri de funcționare, noi căi de comunicare și de cooperare. Distanțarea ne învață și despre respect și grijă pentru celălalt, nu doar despre frică și limite personale. Iar aici chiar atingi esența lucrului în echipă: cum fac să construiesc ceva împreună cu celălalt, fără a-i impune credința mea, respectându-ne reciproc drepturile și nevoile?! E o temă interesantă pentru noi toți. 

În altă ordine de idei, una din așteptările specifice ale acestui an, ar fi ca toți participanții să respecte normele contextului actual, pentru ca eu să mă pot focusa pe conținutul atelierului. Și apoi, să vină deschiși, curioși, cu același chef de viață și de ideo ca de obicei, să ne bucurăm de întâlnirea asta în ciuda căldurii, a măștilor, a distanței față de colegii noștri de prin țară.  

A fost nevoie să adaptezi în vreun fel programul / exercițiile de training?

O, da! Tot, nimic nu mai e ca înainte. De la cum ne vom saluta și unde ne vom lăsa lucrurile personale, până la faptul că vom avea pauze dese, sau că suita de exerciții e gândită fără contact fizic. Încă lucrez la asta, la cum să fac ca schimbarea care a venit peste noi să ne afecteze cât mai puțin. Să includ în program exerciții care să slujească aceleași obiective: dezvoltarea atenției, a concentrării, relaxarea, acceptarea vulnerabilității, înțelegerea scopului comun, dezvoltarea imaginației și a coordonării, și altele, dar să aleg acele exerciții care în mod natural nu cer contact fizic. Momentan o iau ca pe o joacă, zici că e o provocare venită de undeva de mai sus: „Dacă tot ai venit tu și ai lucrat 10 ediții cum știai tu și deja ți-era confortabil, poftim, ediția asta faci tot ce vrei tu, dar nu ai voie cu niciun fel de apropiere fizică și lucrați numai cu măști!” pam, pam! 

Ne poți povesti, pe scurt, un moment din istoria ta cu IDEO IDEIS care te-a emoționat foarte tare sau pe care ți-l amintești în mod deosebit?

Hm… greu să identific unul singur. Cam fiecare ediție a avut momentul ei, măcar unu. Pe de-o parte sunt momentele magice care se întâmplă în trupe, între ei, când dau cu nasul de alt context, alte întâlniri, alte întrebări. Țin minte spectacole la care ni se tăia respirația, pur și simplu. Și de multe ori chiar ei mărturiseau că nu le „ieșea” așa acasă, înainte, că ceva se întâmplase și se legase între ei atunci, acolo, în 3 zile, și se manifesta în fața noastră, a tuturor. Ei bine, dacă vezi așa ceva cu ochii tăi – și eu am vazut trupă care se certa la repetiții, sau pur și simplu nu aveau încredere unii în alții, nu reușeau să se armonizeze, iar apoi, 3 zile mai târziu, ni se revelau ca ceva perfect închegat, minunat, unic, special, curat și adevărat în ochii fiecăruia dintre ei- vezi cum au crescut și au integrat fiecare vorbă, fiecare încurajare. Asta chiar te poate face să-ți regândești încrederea în umanitate, în capacitatea noastră de a ne schimba, de a avea încredere în noi și în ceilalți. E pur și simplu reconfortant.

Și mai sunt momentele de magie între traineri, între organizatori, între cei care fac să se nască magia pentru participanți, dar care sunt ei înșiși atinși de magia asta molipsitoare. O să îmi lipsească enorm colegii mei anul ăsta. Și nu o să uit niciodată momente ca atunci când filmam versiunile noastre de Star Wars, noaptea, într-un câmp pe lângă Alexandria, cu Nae Tănase regizor, cu ultimul cadru tras de Sorina Ștefănescu într-un lan de porumb, strigând spre soarele care răsărea „I’m in the dark in here!”.

Sunt lucruri care nu prea pot fi povestite, pentru că era atât de multă complicitate între noi și miză comună, nenecesar de discutat, poate lucruri făcute „în sine”, dar un „sine” atât de bogat, atât de valoros și de care mi-e dor.  Pentru că nu ne prea permitem să mai facem nimic „în sine” când ne facem oameni mari, nu? Și asta e cam trist. De aia cred că ne face bine să ne mai jucăm și noi cu „cei mai mici”  din când în când, pentru că redescoperim plăcerea de a ne juca de dragul jocului și felul în care putem crește jucându-ne, pentru că nimeni nu se oprește de fapt, vreodată, din crescut. 

În altă ordine de idei, arta ne aduce într-un fel sau altul împreună, indiferent de contextul în care ne aflăm. O echipă care timp de 14 ani și-a împământenit bine scopul în minte și pe care îl urmează orice ar fi. Ediția a 15-a va fi cu siguranță una specială, dar este încurajator să vedem că se găsesc soluții în asemena situații. Ideo Ideis a demonstrate asta prin organizarea ediției din acest an. 

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *