Ove se pricepe la multe lucruri. Ştie să repare o maşină sau o fereastră, ştie să construiască o casă, ştie să-şi respecte principiile, ştie să-i pună la punct pe cei care nu-şi fac datoria. Dar două lucruri nu-i reuşesc de nicio culoare: fericirea şi sinuciderea. De-a lungul a patru sute douăzeci şi opt de pagini încântătoare, Ove, morocănosul absolut, încearcă în repetate rânduri să-și ia viața şi de fiecare dată este întrerupt cu obrăznicie: fie de un cotoi jigărit, fie de noua vecină însărcinată din Iran, fie de o jurnalistă băgăcioasă, fie de un tânăr homosexual dat afară de taică-său. Lui Ove, însă, nici nu-i trece prin cap că toate aceste intermitenţe îl vor aduce pas cu pas mai aproape de împlinire.
Fredrik Backman este editorialist, blogger şi scriitor suedez, iar Un bărbat pe nume Ove, lansat în 2012 şi publicat în 2017 la Editura Art în traducerea Andreei Caleman, este romanul său de debut. Succesul fulminant al cărţii a fost încununat cu o ecranizare nominalizată la Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin (2016) și desemnată Cea mai bună comedie a anului (la Premiile Academiei Europene de Film – 2016). Printre lucrările sale următoare apărute la noi se numără Scandalul, Noi contra voastră, Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău şi Oameni anxioşi.
Un bărbat pe nume Ove spune povestea unui om simplu, fermecat de ordine şi disciplină, care a privit de prea multe ori moartea în ochi. De atât de multe ori încât este hotărât să îşi încheie socotelile cu viaţa. În mod neaşteptat, peste drum se mută o familie sprintenă alcătuită dintr-o iraniană dezinvoltă, soţul ei tolomac şi două fetiţe pe cât de adorabile, pe atât de enervante. Rutina şi mizantropia atât de dragi lui Ove îi sunt perturbate tot mai frecvent de vecina însărcinată: mâncare livrată la uşă, o tură cu maşina până la spital, o fereastră care trebuie reparată, o pisică “stricată” numai bună de adoptat, sesiuni de babysitting, lecţii de şofat şi multe alte astfel de îndeletniciri care-l scot din minţi pe ursuzul ocupat să judece oamenii în funcție de mașinile pe care le conduc şi să facă inspecţii prin cartier în fiecare dimineaţă.
Spre disperarea lui Ove, care se străduieşte în zadar să se spânzure, să se împuşte, să sară în faţa trenului, să ia supradoză de medicamente sau să se sufoce cu fum de maşină, socializarea forţată cu vecinii îl implică din ce în ce mai mult în viaţa cartierului, până în punctul în care devine indispensabil. Ajunge stăpânul şi camaradul cotoiului jigărit, salvează un om de la moarte, pe altul de la instituţionalizare forţată, adăposteşte un tânăr dat afară din casa părintească şi îi aranjează împăcarea cu tatăl său, ajută un băiat să repare bicicleta fetei de care-i place, îi cumpără fiicei lui Parvaneh (vecina iraniană) un iPad, primeşte titlul de bunic şi ajunge omul de încredere al întregii străzi pentru fiecare mecanism defect.
Printre capitolele care ne istorisesc toate aceste întâmplări se intercalează poveşti despre trecutul învolburat al bătrânului cârcotaş: de la primii ani de viaţă marcaţi de pierderi şi tăcere, până la mariajul cu Sonja, singura fiinţă din lume care l-a înţeles, şi pierderea ei în faţa cancerului. Copilăria, tinereţea şi maturitatea lui Ove, obstacolele pe care le-a depăşit, momentele în care şi-a dovedit calităţile, traseul sinuos, dar parcurs cu loialitate faţă de principii, toate acestea zugrăvesc esenţa personajului, ne ajută să-l înţelegem, să-l încurajăm din faţa paginilor, să ne amuzăm plini de compasiune şi să-l iubim.
Un bărbat pe nume Ove este un roman special fiindcă demonstrează cât de uşor poate fi să pui capăt singurătăţii, să-ţi ajuţi aproapele şi să vindeci rănile unui om în pragul sinuciderii prin prietenie. Cartea depune mărturie pentru dependenţa fiecărui om de comunitate şi de sens, depănând nu doar paşii unui bătrân posac spre fericire, ci şi etapele întemeierii unui grup-suport divers, hazliu şi solidar în care fiecare membru gustă sentimentul de iubire şi apartenenţă. Mai mult decât atât, de-a lungul poveştii lui Ove se abordează teme precum conflictul dintre generaţii, efectele lipsei de activitate la bătrâneţe, boala, discriminarea persoanelor cu nevoi speciale, educaţia făcută cu iubire, accidentele devastatoare, corupţia, amorul în spectrul LGBTQ+, migraţia, digitalizarea şi explozia tehnologică, gentrificarea şi timpul. Romanul consemnează bucuriile şi tragediile cotidianului, descurajând orice tentativă de a judeca vieţile celor care ne înconjoară.
Şi face toate acestea fără nicio urmă de patetism. Pe un ton tandru, jucăuş, oral, specific unui bunic îngăduitor şi năzdrăvan, naratorul înaintează în ficţiune, împrumutând vocea personajelor sale de câte ori e nevoie, printr-un stil indirect liber firesc, înţelegând speranţele şi durerile tuturor. Cu fraze concise, ritmice, centrate pe acţiuni, cu un limbaj simplu şi direct, fără tărăgămări sau detalii inutile, cu umor situaţional şi un strop de ironie empatică, autorul construieşte o scriitură captivantă pe care-ţi va fi greu să o laşi din mână. Citind Un bărbat pe nume Ove, ai impresia că navighezi lin şi iute printr-un flux de întâmplări, unele mărunte, altele majore, a căror semnificaţie o pricepi intuitiv din topica frazelor. Întregul roman e gurvernat de o teatralitate revigorantă, de un comic subtil şi de o privire care pătrunde în toate cotloanele sufletului.
Sunt multe persoane cărora le-aş recomanda această carte: familiei, prietenilor, oamenilor deprimaţi sau mizantropi, oamenilor care au de-a face cu oameni deprimaţi sau mizantropi, oamenilor care vor să-şi facă prieteni, oamenilor care au pierdut pe cineva drag, oamenilor care se plictisesc, oamenilor care au nevoie de puţină speranţă, oamenilor, în general. Şi cotoilor jigăriţi, dacă ar ştii să citească.
Cristina Vremeş zugrăveşte o feminitate hoinară, incapabilă să-şi găsească un loc numit acasă. Lupta principală care se dă pe fondul acestor existenţe este cea între libertate şi confort. Fiecare personaj Citește mai mult
Citind tot mai multe cărți a le lui Modiano, se declanșează în tine o foame de a te impregna din ce în ce mai mult de universul lui.
O discuţie despre educaţia istorică, cavalerii templieri, patriotism şi reţele de socializare...
Chiar dacă nu ne putem întâlni mentorii faţă în faţă de fiecare dată, cărţile lor ne oferă o şansă unică să-i cunoaştem mai bine.
Nu ne mirăm de ce fizica, chimia și biologia devin înfricoșătoare și anoste, iar copiii se refugiază discret în ecranele calculatoarelor, devenind victimele entertainmentului pasiv. Dacă nici una din sfere Citește mai mult
În "Cronica vieţii mele", Bob Dylan ne dă o lecţie de muzică şi ne povesteşte despre întâlnirile esenţiale din viaţa lui...