M-am născut și am crescut în Sibiu. Oraș animat în mare parte de turiștii care vin pentru festivalurile din perioada verii. Am avut norocul să merg la o școală din centru unde m-am implicat încă de mică în activițăți extra-curiculare care m-au ajutat să îmi măresc orizonturile și să gust câte puțin din toate domeniile. Așa am ajuns la teatru și așa mi-am ales viitoarea meserie. Dar nu toate școliile au acest privilegiu și nici toți vecinii noștri. E greu să te gândești că sunt oameni care nu au acces sau nu au resursele necesare să participe la anumite evenimente care au loc în orașul tău. De multe ori, aceste activiți culturale se adresează unui public pe care l-a câștigat în timp, un public relativ restrâns, cu un nivel cel puțin mediu în ceea ce privește educația și posibilitățile financiare. Ce se întâmplă cu cei care nu au posibilități asemănătoare sau cu cei care nu au legătură cu ce se întâmplă în buricu târgului? Ce se întămplă cu cei care nu au participat la un ceai dansant sau un spectacol de teatru, fie el bun sau nu? E simplu, în centru e cultură, la periferie bate vântul. 

Teatrul din Cartier este un proiect inițiat acum 6 ani de către BIS Teatru, un proiect care își propune să aducă mai aproape cultura și teatrul de periferiile mai slab dezvoltate ale Sibiului. Un festival care se adresează atât copiilor, cât și adulților și care își dorește să ofere produse culturale gratuite oameniilor din zone defavorizate. 

Festivalul s-a adaptat condițiilor impuse de minister, având în vedere situația în care ne aflăm. Unul dintre obiectivele pe care festivalul le urmărește este să aducă împreună comunitatea sibiană și să creeze o punte de legătură între zonele periferice și cultura de care acest oraș dispune, iar ediția aceasta a demonstrat că măștile și distanțarea socială nu împiedică oamenii să se bucure de teatru și nu numai. Grădina Bis a fost plină, în limita locurilor disponibile. Șura Culturală din Gușterița la fel. Acest loc a fost creat de preotul Alexandru Ioniță, pus la cale alături de voluntari, din nevoia de a atrage atenția asupra zonei, una dintre cele mai defavorizate din Sibiu. La spectacolele care s-au jucat, publicul, în mare parte format din oamenii care locuiesc în cartier și merg la biserica din curtea Șurii, demonstrează că cei care își doresc să schimbe ceva, pur și simplu o fac fără a găsi scuze și justificări,

În cadrul festivalului, a avut loc premiera spectacolului Doi moldoveni în Ardeal, bazat pe experiențele celor doi actori ai teatrului Bis: Alin Turcu și Dumitru Stegărescu trăite în Sibiu (adoptați de către oraș acum șase respectiv doi ani) și pe experiențele Muzicanțiilor din Bremen. Un show muzical destinat oamenilor mici și celor mari, care vor să se bucure de clasica poveste a patru animăluțe care și-au luat lumea în cap. Atelierele și spectacolele au bucurat mai bine de 250 de oameni. S-a lăsat cu muzică, dans, râsete, multe, multe aplauze și mesaje de încurajare și mulțumire pentru activitate pe care o au, în ciuda faptului că suntem în plină pandemie.

Am văzut oameni care, deși ploua cu găleata, au venit la spectacol. Pe noroi, pe vânt, pe ploaie, s-au bucurat de teatru. Au înțeles că singura modalitate de a se aduna la un eveniment este cu masca pe față, purtată corect, chiar și în aer liber. Imaginea e sinistră. Siluete colorat îmbrăcate, fără expresie care stau nemișcate pe scaunele puse la distanța corespunzătoare, împreună, îmbrățișate sau singure, al căror râs se poate auzi, dar al căror zâmbet nu se descifrează oricât ți-ai dori. Oameni care, deși poate se bucură, nu-ți poți da seama ce simt cu adevărat și nu-i poți recunoaște. Au acceptat condițiile. Decât nimic, mai bine așa. S-au schimbat rolurile: acum publicul poartă măști, iar actorii… actorii își fac treaba în fața unui juriu parcă mereu țâfnos și prea serios pentru spectacol. 

Teatrul din Cartier se încheie pe 31 iulie. Se încheie o a șasea ediție care a fost cu totul diferită de primele 5, cu care eram obișnuiți. Dar poate asta a făcut oamenii să se bucure și mai mult de spectacole, de comunitate. Și până la urmă, acesta era scopul festivalului. 

 „Trebuie să ne facem propriile spații de joacă”-Alin Neguțoiu, despre teatrul românesc

Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult

Teatrul și iubirea și ce-o mai fi pe lângă

Problema nu e asta, problema e că noi, ca societate, cu toate moștenirile traumatice acumulate de-a lungul timpului, cu toate lecțiile despre frică, limitare, singurătate și lipsă de încredere în Citește mai mult

Exeunt: revoluţii artistice trăite în pijama. Jurnal experienţial.

Pandemia nu a fost menţionată nici în contractul de studii, nici în programa şcolară, drept pentru care nu ne-a învăţat nimeni la secția de teatrologie cum să scriem despre spectacole Citește mai mult

Ideo Ideis iese din tipare – un dialog cu Oana Furdea și Ana Covalciuc

Ediția a 15-a a festivalului Ideo Ideis se va desfășura într-o manieră complet nouă și plină de provocări.

Rent: când viaţa e de închiriat sau despre un teatru care place

Imagine vie a anilor ‘90, muzicalul Rent spune povestea unei generaţii care s-a luptat cu pandemia de SIDA, homofobia şi gentrificarea, o poveste plină de iubire, nedreptate şi song-uri pe Citește mai mult

LIVE: Despre lucrurile pe care le trăim în faţa ecranelor

De-a lungul a şaizeci de minute, spectacolul sibian jucat preponderent în germană (cu intervenţii în română şi maghiară), prezintă cinci poveşti, cinci momente marcante din vieţile a cinci oameni diferiţi Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *