Cât din viaţa noastră se desfăşoară online? Un procent destul de mare, ai zice, mai ales acum, datorită pandemiei. Lucrăm online, ne relaxăm online, socializăm online, ne informăm online. Patru ore pe zi? Şase? Opt? Mai mult? Spectacolul online LIVE de la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, secţia germană, cu regia şi spaţiul create de Bobi Pricop şi un text de Thomas Perle, reformulează întrebarea: Câte din evenimentele majore din vieţile noastre au loc în faţa ecranului? Dacă în urmă cu câteva luni numărul era semnificativ, în vremea COVID-19 s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie.
Dincolo de consemnarea locului central pe care mediul online îl ocupă în viaţa noastră, spectacolul LIVE tratează o gamă tematică largă: relaţia românilor cu străinătatea, relaţiile tensionate dintre români şi maghiari, şovinismul, sentimentul de inferioritate datorat provenienţei naţionale, realitatea virtuală şi iubirea, încrederea, relaţia bisericii cu homosexualitatea, propagarea intoleranţei în comunităţi şi violenţa ca impunere a disciplinei în educaţia copiilor.
Povești și oameni LIVE
De-a lungul a şaizeci de minute, spectacolul sibian jucat preponderent în germană (cu intervenţii în română şi maghiară), prezintă cinci poveşti, cinci momente marcante din vieţile a cinci oameni diferiţi care se consumă pe internet. Anna, un vlogger culinar (interpretată de Emőke Boldizsár) dă play unui live pe facebook pentru a relata comunităţii întâmplarea traumatică trăită în parc alături de fiica sa, Tünde: o mamă şi-a bătut crunt copilul de 9-10 ani după ce Anna l-a atenţionat să nu o mai hărţuiască pe fiica ei. Pe ecran vedem atât transmisia în direct, cât şi comentariile scrise de urmăritorii ei. Mai departe, o femeie româncă (interpretată de Fabiola Petri) participă pe Zoom la o şedinţă de dramatherapy (terapeutul este jucat Daniel Plier) în limba germană pentru a explora un eveniment traumatic din trecut: un interviu online cu o companie nemţească de recrutare în timpul căreia intervievatorul încearcă să o convingă de faptul că, în calitate de româncă, nu are nicio şansă la un job în IT, domeniul ei, şi că ar fi mai bine să se reprofileze înspre agricultură sau asistenţă socială.
Următorul fir narativ se desfăşoară în jurul unui apel telefonic suspect: o doamnă (interpretată de Johanna Adam) este contactată de un doctor (jucat de Valentin Späth) şi i se spune că fiul ei a suferit un accident grav în timpul şederii în Germania, iar asigurarea lui de sănătate nu acoperă toate costurile intervenţiilor medicale, fiind necesar ca femeia să trimită bani. În continuare, vedem doi tineri îndrăgostiţi (interpretaţi de Yannick Becker şi Anca Ciprariu) care-şi consumă întreaga relaţie prin jocuri video şi conversaţii audio, iar cea din urmă poveste constă în călătoria unui jurnalist german de la Guerilla Investigations (jucat de Daniel Bucher) prin sudul României, “ţara contrastelor”, în căutare de informaţii despre o presupusă exorcizare a unui preot homosexual.
În afară de primul moment şi imaginile de pe teren ale investigaţiei, filmările sunt transmise live de pe scena teatrului, împărţită în secţii multiple corespunzătoare fiecărei poveşti. Episoadele sunt despărţite de intermezzouri de-a lungul cărora avem acces la diverse spaţii de joc şi de culise în lumină roşie: decorurile sunt simple, minimaliste, negre, cameramanii şi suntetiştii poartă măşti, actorii se pregătesc pentru următoarea intrare, iar maşiniştii fac modificările scenografice necesare. Ritmul spectacolului este antrenant, fiecare fragment având momente de tensiune atent dirijate regizoral şi puse eficient în evidenţă de interpretarea actorilor – grăitoare, exactă, cinematografică. Jocul credibil şi fluid depune mărturie pentru concreteţea emoţiilor pe care le trăim în mediul online, în ciuda aparenţei lui imateriale.
O nouă provocare pentru teatru
Există însă câteva aspecte problematice în ceea ce priveşte spectacolul, aspecte care demonstrează cât de provocator este de fapt să transpui o artă a prezenţei fizice în mediul virtual. În primul rând, este chestionabilă realitatea transmisiei “live” din primul episod. Profilul “Anna’s Kitchen”, regăsit în multe exemplare pe Facebook şi pe Youtube, nu prezintă nicio particularitate care să-l lege de spectacol. Să fie oare un profil fals deschis în mod special pentru această reprezentaţie, iar ulterior şters? Sau este întregul episod fictiv şi creat artificial? În cel de-al doilea caz, putem spune că momentul îşi pierde o doză din calitatea sa documentară, având în vedere că într-o astfel de situaţie comentariile ar fi text de teatru. Este important de menţionat că în acest episod, evenimentul central este reacţia comunităţii, nu întâmplarea din parc şi nici transmisia propriu-zisă. Întâmplarea poate fi inspirată dintr-un caz real sau imaginată, nu este atât de relevant. Transmisia pare cusută cu aţă albă. Fiecare dintre noi cunoaşte un lifestyle vlogger care-şi expune viaţa personală în spaţiul virtual. Dar cât de credibil este ca un vlogger culinar care descurajează astfel de practici, care protejează identitatea fiicei sale şi care nu a mai împărtăşit astfel de detalii, să deschidă un live imediat ce pleacă de la locul unei întâmplări traumatice pentru copilul ei? Şi să relateze evenimentul online în timp ce fetiţa se plimbă lângă ea atât de speriată încât nici nu poate vorbi? Interpretarea e credibilă, situaţia – mai puţin.
În orice caz, rămâne întrebarea dacă reacţia comunităţii, evenimentul central, este autentică sau nu. Ceea ce pare să fie clar poate fi faptul că filmarea în sine nu este transmisă live, indiferent dacă este reală sau nu: chiar dacă ar exista un astfel de profil, iar comentariile ar fi fost autentice, întregul episod pare mai degrabă redifuzat.
În al doilea rând, avem o situaţie similară în cazul ultimului episod. Este clar că reportajul este înregistrat. Dar oare evenimentul este real sau nu? Şi aici mă refer la preotul homosexual exorcizat în cadrul Bisericii. Am navigat pe internet, dar nu am găsit vreo ştire de acest fel. Se poate ca cercetările mele să nu fi fost exhaustive. În orice caz, dacă evenimentul nu este real, răspunsurile oamenilor din zonă îşi pierd o parte din relevanţă: sigur, scot în evidenţă opiniile oamenilor în vârstă din mediul rural faţă de homosexualitate, nimic nou în asta, dar nu depun mărturie pentru presupusa tendinţă a românilor de a acoperi astfel de întâmplări, cum sugerează atitudinea jurnalistului german. Există şi posibilitatea ca reacţiile cetăţenilor de pe stradă să fie regizate, caz în care şi acest moment îşi pierde caracterul documentar.
Poate te întrebi de ce insist atât de mult pe aceste aspecte: nu e până la urmă teatru? Nu. Nu în totalitate. Teatrul este prin excelenţă o artă a ficţiunii, o artă care stabileşte convenţii de irealitate credibilă, dar în acest caz, spectacolul apelează la două medii angajate prin excelenţă autenticului, transmisiile live de pe reţelele de socializare şi jurnalismul investigativ, ambele alese pentru a pune în evidenţă identitatea unei comunităţi. Dar cum abordăm astfel de alegeri regizorale când nu le cunoaştem valoarea de adevărat sau fals? Sunt ele doar poveşti create artificial? Sunt reale? Ne putem încrede în oglinda pe care pretind că o aşează în faţa societății?
Trecând de aceste nelămuriri naturale, cred eu, atunci când se experimentează cu diverse medii, putem spune că LIVE este un captivant spectacol de actorie, care lansează publicului o serie de interogaţii în privinţa rolului jucat de mediul virtual şi identitatea naţională în vieţile noastre.