Vladimir Gheorghiu este un gălățean stabilit în București, îndrăgostit atât de muzică cât și de fotografie. A fost solist la Wooldozer şi a fotografiat o grămadă de concerte Underground. Acum lucrează cu Riot Monk, iar împreună au pregătit un zine intitulat „Contează”.
Pentru tine fotografia e doar o pasiune sau e o sursă de venit?
Ambele lucruri. A început ca o pasiune, este și o sursă de venit, dar încă nu trăiesc doar din fotografie. Mi-ar plăcea să ajung să trăiesc doar din asta.
Cum poți câștiga bani din fotografie?
Uuu, păi cred că răspunsul e să te faci remarcat. De fapt, în primul rând trebuie să știe lumea că tu faci poze, la ce faci poze și în jurul cărui domeniu te învârți. Apoi vine partea grea, trebuie să știi cum sa jonglezi cu prețurile pe care le ceri. Multă lume spune că cei care iau puțini bani sau fac poze pe gratis strică piața. Mie mi se pare o mare prostie, mai ales că cei care spun asta îi aruncă pe toți în aceeași oală. Sincer, n-ai cum de la început să iei 500 RON pe o ședință foto. Normal că la început trebuie să o faci pe gratis, iar apoi începi să taxezi puțin câte puțin. Interesantă e perioada care vine mai încolo, atunci când ești pe o nișă, hai să zicem fotografia de concert, deși acolo se câștigă foarte puțini bani, spre deloc, ești pe o nișă, câstigi din asta un venit și apoi vrea cineva să faci și altceva, de exemplu fotografie de produs, o nuntă. E clar că n-ai cum să taxezi la prețul pe care ți l-ai dori sau la prețul la care e piața, pentru că tu n-ai mai făcut asta niciodată. Deci vei taxa un pic mai puțin. Eu așa am procedat.
Am văzut în descrierea instagramului tău „ concert, event and portrait” , care-i favoritul?
Concerte. Concerte și trupe pentru că am început cu asta și mi-au oferit cele mai interesante și frumoase experiențe și amintiri. Cel mai probabil, au să și rămână pentru restul vieții, dar nu înseamnă că aș vrea să rămân doar în zona asta, chiar aș vrea să mă extind.
Dacă nu ai fi fost și solist, doar fotograf, cum ai fi procedat la fotografia de concert, în situația în care nu știai pe nimeni?
În linii mari, când am venit în București, nu știam pe nimeni nici eu. Adica n-am avut un headstart neapărat sau vreun avantaj. Pur și simplu trebuie să te duci la concerte, să plătești bilet. Dar trebuie să începi cu concertele mici, unde ești lăsat să fotografiezi și nu sunt restricții vizavi de asta. Acolo trebuie să pozezi pe barba ta, îți faci un mic portofoliu, adică vreo 5 concerte, poate mai prinzi și vreun festival al berii în piața din oraș, și aduni de unde poți. Apoi trebuie să încerci să tragi acreditat, adică să fotografiezi sub o entitate, fie pentru un club, o revista, un site. Dar ca să te duci la ei cu ceva, trebuie să ai un mic portofoliu.
Cum a fost trecerea de la vocalist la fotograf?
Cele două se îmbină. În Galați am început să cânt, am fost solist, dar în același timp, tot în Galați am început să fac poze. Dar cumva nu am evoluat foarte mult, n-am făcut prea mulți pui pe acolo în niciun domeniu, iar apoi am venit în București, unde am început să fac poze. În 2015, am ajuns solist în trupa Wooldozer, și atunci a fost un moment interesant. Băieții aveau vreo două piese instrumentale moment în care m-am dat jos de pe scenă și am început să le fac poze. Mie mi s-a părut un lucru foarte natural, pentru ca eu știam cum aș vrea să iasă pozele alea, știam cât timp am și știam că o să-mi iasă idea. Lumea a fost amuzată de inițiativa asta.
Ai terminat limbi străine. Ce s-a întâmplat? De la limbi străine la fotografie?
N-am dat atât de multe șanse artei încât să devină prioritară. Probabil din cauza educației primite de la părinții mei și a situaței financiare în care se află România. Parțial conștient și parțial inconștient, am zis că trebuie să am și o diplomă. Un job ca lumea în caz că ceva cu arta nu merge. Gândurile astea mi-au venit ulterior. Atunci practic, nu eram atât de prolific cu fotografia și îmi era clar că trebuie să am un job ca toată lumea, trebuie să aleg o facultate. Nu a fost o facultate aleasă random, a fost singura opțiune pentru că acolo am vrut. Și mi-a plăcut în linii mari, dar, evident, îmi place mai mult fotografia și muzica.
Cum te simți când mai faci backing vocals pentru Riot Monk?
Mă simt foarte bine pentru că băieții îmi acordă încredere și pentru că îmi dau voie să fac nebunia asta, însă la momentul actual nu mai cânt în nicio altă trupă de-a mea, deci singurele momente care îmi amintesc „să fiu solist” sunt alea în care fac backing vocals pentru ei în 2-3 piese. Și e super cool, mă simt super bine pentru că intru în element.
Colaborarea cu Riot Monk cum a început?
A început la Sibiu în 2016. Eu fotografiam pentru un concurs, Global battle of the band, și erau niște semifinale la Sibiu. Atunci i-am prins live pe băieții de la Riot Monk. Nu-mi amintesc exact dacă îi ascultasem înainte, dar nu aveau multe materiale pe YouTube. I-am prins live și mi-au plăcut maxim, pentru că e genul de muzică pe care îl ascult eu, e un show nebun, toată lumea face ce îi taie capul. Mi-au plăcut tare rău de tot, apoi după concert am stat și am vorbit, am băut, ne-am dat seama că ne întelegem și am ținut legătura din ce în ce mai mult cu Lori. Am și concertat împreună cu trupa mea, Wooldozer. Am tot ținut legătura până când am devenit al 5-lea membru pe nesimțite.
Spune-mi câte ceva despre albumul foto la care ai lucrat cu Riot Monk!
Cred că cel mai important lucru pe care vreau să îl spun e că a fost un experiment, un hei-rup personal, care nu a avut neapărat o motivație puternică în spate, sau nu a fost un plan bine schițat. El a venit destul de random. Eu urmăream niște youtuberi americani care lansează aceste mici albume foto sub forma unor zine, care vine de la magazine. Și practic asta sunt, niște mini albume foto, în care prezintă operele lor, de obicei axate în jurul unei teme, nu-s așa, best of. Și i-am zis lui Lori, cumva așa la mișto (noi facem un brainstorming constant, „băi, hai să facem aia”, „ce zici de asta”). La un moment dat am zis „băi, hai să facem un zine” și am făcut. Pozele care sunt acolo, nu au fost plănuite să fie așa. Filmarile clipului CONTEAZĂ s-au desfășurat în septembrie 2019, și la o săptamână, două, eu le-am livrat pozele într-o formă anume. Apoi am zis să fac ceva diferit la ele, le-am editat diferit și mi-au plăcut tare mult cum au ieșit în editul ăsta ușor nebun. Și da, totul despre albumul ăsta se învârte în jurul spontaneității și al experimentării. Nu știam nimic despre print, nu am printat niciodată vreo poză de a mea până atunci, dar am zis să o fac și să învăț. Să învăț cum se alcătuiește un album, să printez, de ce nu iese, de ce e marginea aia așa, tot felul de problemuțe interesante. Ce mai e interesant la el e că practic albumul e împărțit în două părți: partea din stânga conține imagini din fosta halda de steril în care s-a filmat clipul CONTEAZĂ, detalii de acolo, iar partea din dreapta are un edit puțin mai extrem, tocmai ca rezultat al experimentării despre care vorbeam. Ne place foarte mult cum se pupă cele două pentru că e un mic contrast. Se văd asemănările și starea pe care o transmit pozele, dar în același timp sunt și foarte diferite.
Toată lumea spune că atunci când îți ții o operă printată în mână, ca fotograf, e altceva. N-am simțit asta prima dată, atunci când a ieșit de la print primul draft, am fost așa wow, nice, interesant, dar eram mai interesat de partea tehnică, voiam să văd dacă culorile au ieșit bine, dacă trebuie ceva redimensionat și tot așa. Nu-mi dau seama dacă m-am pierdut în detaliile tehnice, dar nu pot spune că m-a dat pe spate când am ținut albumul printat. În schimb, când am primit un pachet de 53 de albume, a fost plăcut să văd atâtea „cărticele”, albume micuțe, toate cu numele meu și cu coperta aia.
Ce o să faceți cu albumul foto?
Albumul o să îl vindem în primul rând, ăsta e planul principal. Inițial, ar fi fost frumos să existe ca obiect de merch în shopul trupei, la concerte în principal, dar cum situația este așa cum o știm toți, nu știm dacă vom prinde concerte live în care să punem albumul foto în vânzare.
Printre genurile de muzică de la care ne-am aștepta cel mai puțin să ne vorbească despre copilărie și frumusețea ei este EDM, gen cu un beat repetitiv și întâlnit des Citește mai mult
"Ne definește tocmai faptul că nu suntem definiți de ceva anume. Ia orice zi din viața ta și spune-mi dacă ai avut același sentiment pe tot parcursul zilei. Cel mai Citește mai mult
Vocea, care se sparge uneori printre cuvinte, nu încearcă nici o clipă să te cucerească, să intre în liga vocilor frumoase și muzicale, ci, dimpotrivă, își dorește să comunice, să-ți Citește mai mult
Plimbându-mă prin magazine de muzică, îi căutam albumele, dar singurul pe care îl găseam era Nocturama. Nu știam prea multe de el, așa că am început să caut informații. Pe Citește mai mult
Carousel este o trupă de rock alternativ/metal/prog care s-a format în noiembrie 2017 în Cluj Napoca.
Riot Monk înseamnă furie, revoltă, sentimente care aduc cu ele nesiguranță, dorința de a fi acceptat care la rândul ei aduce din nou furie și tot așa.