Text câștigător al call-ului de scriere creativă organizat de revista Copilot în perioada 15 aprilie – 15 mai 2020.
Giurcanu Cristina-Elena
În coasta Moldovei, într-un oraș imperceptibil pe hartă, își găsește mereu drumul studențesc cu trenul Marta. Un copil apărut din iubirea, suflarea și ruptura lui Petru și a Claudiei. Un miracol așteptat, dar trecut prin încercările de a zbura într-o societate ce-și dorește să o uniformizeze. Însă, ce nu știau ei – fixiștii locuitori ai orașului de unde provenea, era că s-a ivit pe humă să fie atipică. Să exprime emoție în felul ei. Să trăiască așa cum nu concepeau alții.
Poate pare imposibil, dar și-n sufletul unui de copil se strecoară îndoieli. Corp a fost prietenul Martei de la primul strigăt. A fost cel mai fascinant joc pentru Petru și Marta în primii ani de viață. O minge de aruncat în sus. Un sac de porumb învârtit – căci, adesea, îl puteai auzi pe Petru cum povestea cât de mult îi plăcea să mănânce pe deal, în timp ce culegea porumbul. Un avion cu motor, care nu-l lua pe Polonic niciodată în zbor, pentru că era prea mic și-l mai chema și Polonic. Era prilejul să audă inima Claudiei cum bate din piept și să îi simtă furnicăturile căldurii materne.
Corp devenea universul Martei și al celor din jur. Însă, ce nu știa acesta, și nici Marta, este că prietenul ei era diferit. Cu un cap mai înaltă decât toți copiii care se strecurau pe porțile grădiniței, ea s-a văzut un gigant printre pitici.
La-nceput, nu a dat atenție, însă ceilalți o evitau pe zi ce trece. Iar, într-o zi tipică, spălându-și mâinile cuminte la baie, s-a strecurat Robert. Un băiat năzdrăvan și dolofan pentru vârsta lui, dar cu un tupeu urâcios pentru doamnele educatoare. A prins-o de mână și a tras-o până la oglinda din hol. Apoi, în mirarea Martei, acesta i-a spus că-i înaltă ca o capră și urâtă. Marta a rămas acolo și după ce Robert a fugit rupând pământul în clasă. Firicele se înduiau pe obrăjorii ei trandafirii. Era urâtă? Nu, era doar diferită. Privindu-l pe Mickey Mouse lipit pe perete, l-a rugat să-i aducă o micunealtă. Voia să fie normală. Mickey nu i-a răspuns și ea a plecat ștergându-și lacrimile cu mâneca cămășii.
Din acea zi, Marta și-a ascuns personalitatea, întrucât era încleștată într-un Corp atipic. Glumele s-au răspândit și în școala primară. Iar micul copil din Marta devenea tot mai mic, dar era prins într-un corp mare.
În timp ce Claudia învârtea în mămăligă, îi explica Martei că trebuie să meargă la școală, însă ea plângea în hohote. Pumnii ei strângeau atâta suferință. Petru auzind-o, venise pe jumătate neras și îi propuse să facă o primă întâlnire cu teatrul – locul unde oamenii își păstrează trupul, dar își schimbă personalitățile.
Marta s-a dus entuziasmată la școala, doar pentru a prinde sfârșitul orelor, când urma să meargă cu Petru la teatru. A fugit din clasă și-n bătăile ușoare ale lui octombrie, își aștepta tatăl să o ducă acolo unde personalitatea primează.
Frunzele foșneau sub teneșii ei roși. Trosnea câte un lemn sub puterea lui Petru. Pentru prima oară simțea că vrea să zboare.
Teatrul „Victor Ion Popa” era aproape gol, dar eleganța răsufla din toți porii. Marta se simțea într-un loc important. Piesa era un fiasco. Audiența nici nu aplauda când trebuie. Mormăia Petru indignat. Marta nu înțelegea mare lucru, dar putea să simtă emoția actriței principale. Trăia.
Destul de târziu, Petru și Marta se întorceau acasă. Cu pași sfioși, în bătaia oarbă a felinarului, Marta zări o întindere întunecată. Umbră. S-a înfățișat și în trecut, dar fata nu i-a dat mare atenție. Acum devenise fascinată de Umbră. Părea atât de perfectă, atât de diferită de Corp… care era atât de odios. În acea clipă spontană, Marta se îndrăgostise de umbră, căci o putea transforma în orice.
Din acel moment, Corp a început să-l dușmănească pe Umbră. Îi furase inima fetei.
Până când ochii aproape îi picau în somnul dulce, Marta a făcut umbre în lanterna de la telefonul Nokia.
Fascinația pentru umbre și teatru a urmărit-o și în liceu. Aici s-a înscris în clubul de teatru, unde Corpul i-a devenit atuul care îi punea în evidență calitățile, personaliteatea și talentul. De umbre nu s-a dezlipit. Făcea scenete seara înainte până nu mai putea de somn.
Facultatea a purtat-o departe de casă. În Cluj, era numai ea, Umbră și Corp în nopțile când se întorcea de la Kitsch Party. În anumite secvențe, era doar Umbră și Corp într-un vals subtil, într-o lumină palidă. O promisiune de revedere, un răgaz de fericire, dar o neconștientizare a trecerii timpului.
Când Marta s-a regăsit în Corpul ce-i purta puterea, dușmănia a încetat. S-a născut o prietenie, în care fiecare își împărtășeau reciproc temerile. În ciuda personalității Martei, lui Corp îi era teamă să rămână cuprins într-un veșnic întuneric, însă lui Umbră nu îi era frică, căci era un fiu al întunericului. Lui Umbră îi era teamă să prindă un contur definitiv. Putea să fie atât de creativ, dar pentru Corp, îndura o formă temporară – unicul lui prieten de până atunci.
Prietenia lor a continuat o perioadă până ce părul Martei s-a cufundat într-o oază căruntă. Corp părea din ce în ce mai istovit după o viață plină de urcușuri și coborâșuri.
Umbră se temea de deznodământul lui Corp, dar prietenul lui îi explica că destinul e inevitabil. Iar, într-o zi de toamnă stinsă, pașii destinului l-a ajuns. Corp l-a părăsit pe Umbră, care a rămas nemuritor și rece în întunericul etern.
" Ef ég vinn í þetta eina sinn, Er það samt dauði minn, Trú mín er, að allt fari vel, Þessu er lokið hjá mér " Sólstafir - Fjara Personaje: Citește mai mult
Ce-au scris cititotrii noştri în pandemie? The Lost Ladybug Project este unul dintre textele selectate în urma call-ului de scriere creativă.
O operă neterminată a lui Sade a fost adaptată de Pasolini, rezultând filmul Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975). La premieră, J.M. Frodon a remarcat o lumină Citește mai mult
Micuțele Doamne, în regia Gretei Gerwig, este o ecranizare reușită, plină de imaginație, și a strălucit, cu toate că a făcut față unei mari competiții: adaptarea, din 1994, în regia Citește mai mult
Sunt Laura. Am 23 de ani. Sunt actriță. Cânt de când mă știu. Dansez de vreo 5 ani. Iar de scris... scriu. Toate lucrurile pe care le trăiesc și care Citește mai mult
Ce-au scris cititotrii noştri în pandemie? Îngerii lui Dumnezeu este unul dintre textele selectate în urma call-ului de scriere creativă.