Grigore este student în anul 3 la Academia de Muzică Gheorghe Dima, specializarea Artele spectacolului muzical. Ne cunoaștem pentru că, oarecum, nu am avut de ales. Suntem din același sat: amândoi am făcut școala generală în Poplaca. Grigoraș (cum îi spuneam când eram mici) este printre primii oameni cu o ambiție de fier pe care i-am cunoscut. Vreau să vă prezint povestea lui, a unui om care a vrut mereu să își depăseașcă limitele:

 A.B.: Cum ți-ai descoperit pasiunea?

La vârsta de 11 ani, am avut primul contact cu dansul. Eram la școală când în clasă își face apariția o profesoară de la Palatul Copiilor Sibiu. Ne-a prezentat instituția și activitățile din cadrul acesteia. La final, am decis să merg la cursurile de balet, nu știu de ce, dar a fost decizia care urma să îmi schimbe viața.

A.B: Care au fost primii pași ?

Fiind singurul băiat care a ales să meargă la balet, primul pas a fost de a ignora ce spun ceilalți. La început, nu știam cum să gestionez vorbele aruncate gratuit, luam totul personal și, la un moment dat, am vrut să renunț.

Al doilea și cel mai important pas, cred ca fost acela de a urma studiile Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică din Cluj. Îmi doream să trec la un alt nivel și totodată îmi era frică de un nou început, dar aveam mereu în minte vorbele profesoarei mele Ibi Cristea „aici nu poți să faci performanță, trebuie să mergi la Cluj”.

A.B: De unde ai avut atâta determinare?

Făceam ce îmi place, mi se spunea că sunt talentat. Toate acestea m-au determinat să muncesc și să îmi fructific talentul.

A.B: Care sunt planurile tale de viitor?

De-a lungul timpului s-au schimbat, de la cele mai banale până la cele mai puțin realiste. Acum planul e să fac oamenii fericiți prin dans (sau nu).

A.B: Cum arată o zi perfectă pentru tine?

Știu că ziua-i perfectă atunci când mă trezesc dimineată, îmi pun niște muzică și încep să cânt și să dansez ca un nebun.

A.B: Care e cea mai frumoasă amintire?

Greu de spus, îmi amintesc de zilele din copilărie când o așteptam pe mama la autobuz și urma întrebarea  „ce mi-ai adus?”. Mai e și ziua când am aflat ca am fost admis la liceu sau primul concurs.

A.B: Care e spectacolul la care ai lucrat cu cel mai mult drag?

La toate spectacolele în care particip lucrez cu drag. Dacă simt că nu mă potrivesc cu spectacolul sau cu stilul, prefer să refuz.

A.B: Daca ar fi să atribui o carte/ un film anilor din facultate, care ar fi aceea și de ce?

Ahaha, nu știu, însă cu siguranță începutul poate fi reprezentat de „Marea mahmureală” (prietenii știu de ce).

A.B: Ce n-ai schimba la tine?

Simțul umorului (la prima vedere ai spune că lipsește). Nu sunt foarte deschis când cunosc pe cineva, de aici poate și eticheta de arogant, însă cu timpul nu o să mai vrei să ies din viața ta.

Un comentariu

  1. Foarte frumoasă povestea de viață a lui Grigore relatată în acest articol! ⭐️ Eu cred că noi, oamenii, în general, avem nevoie de mai multe astfel de povești care transmit mesaje puternice menite a ne sensibiliza și mobiliza la acțiune, respectiv de oameni care să le creeze pentru a înțelege mai bine ce înseamnă cu adevărat viața, cu toată munca, voința, motivația, umanitatea și sacrificiile pe care le implică. 🌠
    Mult succes lui Grigore în viață în continuarea și împlinirea cu valoare și succes a visului său extraordinar! 🤸🏻✨🍀🕊
    Felicitări, Andra, pentru minunatul interviu pe care l-ai realizat, redactat și publicat! 💛👏🏻👏🏻👏🏻🔝👍🏻🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *