Intri pe Netflix și-ți apare la recomandări chipul Shirei Haas în rolul lui Esty, plângând, în timp ce e tunsă la zero de către femeile din familia ei. Sigur, tu nu știi asta încă. Vezi titlul, Unorthodox. Poate, pe muțește, începi să te uiți la trailer. Poate dai sonorul, să înțelegi puțin mai clar despre ce e vorba, în timp ce parcurgi, pe diagonală, rezumatul. Auzi replici în idiș și în engleză. Te hotărăști, în cele din urmă, să dai Play.

Povestea lui Esty se construiește pe fundamentul unei traume colective, întrucât comunitatea hasidică s-a format în 1944, când rabinul Joel Teitelbaum a reușit să fugă din Satu Mare în Statele Unite împreună cu alți evrei și să înceapă o nouă viață în Williamsburg, Brooklyn (NY). Probabil de aceea încă de la primul episod resimți tensiunea și crisparea care predomină în miniseria regizată de Maria Schrader, după autobiografia autoarei Deborah Feldman, Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic Roots.

Esty privește pe fereastră în apartamentul ei din Williamsburg, încordată și pansivă, imaginându-și parcă noua ei viață în timp ce-și ia rămas bun de la comunitatea din care face parte.

Ești încă sceptic. Ți se revelează o lume despre care, poate, cunoști mult prea puțin și s-ar putea ca unele filtre de receptare să nu fie încă up-to-date, să fie prea raportate la cultura din care faci tu parte și prea puțin la cultura din care provine și de care vrea să se despartă Esty. Și totuși te uiți mai departe, pentru că ceva, încă de nedescris, te ține ancorat la această realitate.

Cele patru episoade te poartă în timp și spațiu, pe străzile din Williamsburg pe de o parte, și pe străzile Berlinului pe de alta, permițându-ți să pătrunzi în nucleul comunității hasidice, să iei parte la ședințele lor de familie, la nunțile lor, la micile și marile lor drame, până ajungi să-i înțelegi și să-i privești, poate, cu alți ochi. Planurile oscilează între prezentul evadării lui Esty și cel al trecutului ei, care se arată, la un moment dat, ceva mai plin de speranță.

Ai, așadar, în fața ochilor, o tânără de 19 ani care simte că e „diferită” de celelalte figuri feminine din viața ei, după cum ea însăși i-o spune viitorului său soț, Yanky Shapiro (Amit Rahav) încă de la prima întâlnire față-n față (fiindcă, da, căsătoriile sunt încă aranjate și viitorii soți ajung să se întâlnească abia după ce familiile agreează uniunea lor). O tânără a cărei mamă, ni se spune, a abandonat-o (deși urmează să aflăm că n-a fost chiar așa), și al cărei tată alcoolic e renegat de întreaga familie. O tânără care, în ciuda tuturor factorilor nefavorabili, simte că viața e mai mult de atât, că există undeva în lume un loc special păstrat pentru ea, în care are voie să cânte, să citească, să asculte muzică. Și e dispusă să găsească acel loc cu orice preț.

Îți dai seama, treptat, că Unorthodox nu este despre credință, fiindcă Esty, chiar și pe teritoriul efervescent al Berlinului, înconjurată de studenți ai Conservatorului, purtând alte haine și gustând din viața asta atât de nouă, nu renunță la credința ei. Renunță, însă, la un set de norme care par să o sufoce și să-i reprime personalitatea. Renunță la nopțile dureroase petrecute alături de Yanky în încercarea de a face, în sfârșit, un copil și de a se integra în normalitatea comunității ei. Renunță la peruca pe care a fost nevoită să o poarte imediat după nuntă și care nu e altceva decât încă un simbol al reprimării. Renunță la acea Esty care trăiește mai mult în imaginația colectivă decât în realitate.

Există o secvență cu totul specială care marchează această renunțare fără întoarcere și care are loc la Lacul Wannsee (lacul la malul căruia a luat ființă planul pentru Soluția Finală). Îmbrăcată, cu aceeași umeri strânși și cu mâinile aproape lipite de corp, Esty intră în apă și se simte mai liberă ca niciodată. E ca un al doilea mikvah, numai că, de data aceasta, ea nu-și purifică trupul și sufletul pentru a le înmâna bărbatului ei în ziua nunții, ci dimpotrivă, se spală de toate acele lucruri care au adus-o aici. Renaște. Se întoarce la mal fără perucă, de mână cu această nouă Esty pe care voia atât de mult să o întâlnească.

Serialul e fermecător prin sinceritatea cu care îți dezvăluie interiorul acestei lumi. El nu se ferește nicio clipă să ilustreze, spre exemplu, diferențele de gen manifestate atât de puternic în comunitatea hasidică, problemele care apar odată cu lipsa accesului la informație (membrii comunității nu folosesc, de pildă, internetul sau telefoanele „smart” decât în scopuri profesionale, și doar bărbații au asemenea drepturi oricum) și lipsa dialogului pe marginea intimității și a vieții sexuale. Totuși, în timp ce-ți expune aceste aspecte, firul narativ nu respinge și nu judecă religia însăși, ci o prezintă detașat și chiar cu respect, ca pe încă un aspect al vieții acestei comunități. Pentru că scopul nu e acela de a crea distanță între receptor și obiectul receptării, ci de a aduce împreună, de a revela, de a ți se destăinui.

Din același respect și din dorința de a reda cât mai precis obiceiurile și tradițiile comunității din Williamsburg, Maria Schrader a lucrat îndeaproape cu membrii acestei comunități, care i-au putut oferi consilierea de care avea nevoie. Costumele au fost studiate minuțios și reproduse întocmai, ritualurile nupțiale și cele de rugăciune, de asemenea. Și poate că tocmai onestitatea și naturalețea cu care se conturează această lume sunt principalele lucruri care ne apropie de ea, în fond.

Aceeași onestitate o regăsim și în structura personajului Shirei Haas. Tânăra actriță are un fel aparte de a-ți transimte caruselul de emoții prin care trece Esty din punctul A în punctul B al poveștii ei. Expresiile faciale, costumele, poziția corpului, mersul, toate sunt elemente care-i dau lui Esty consistența și complexitatea de care are nevoie pentru a susține greutatea întregului parcurs. O vedem când vulnerabilă, când curajoasă, mereu cu o maturitate peste vârsta ei și cu o dorință imensă de a înțelege lumea din afara cutiei. Această dorință e cu atât mai aprinsă cu cât, ajunsă la Berlin, află că mama ei are o relație cu o altă femeie, întâlnește un băiat, Robert (Aaron Altaras) care-i trezește emoții nemaiîntâlnite și se confruntă cu părerile și preconcepțiile unor oameni care n-au cum să înțeleagă pe deplin situația ei. Dar chiar și așa, copleșită și confuză, Esty vede lucrurile mult mai clar și le ia pas cu pas, ajungând, în final, să fie stăpână pe sine și pe deciziile ei.

Oricât de departe ai fi de cultura hasidică însăși, cred că merită să devii martorul acestei victorii. Măcar cât să-ți lărgești puțin orizonturile. Măcar cât să te pui în niște pantofi pe care nu i-ai încercat niciodată, dar care s-ar putea să aibă lucruri în comun cu ai tăi.

Arată-le și celorlalți

Un comentariu

  1. Inca un film(exceptional dealtfel),care aduce dovada(pentru multi inca mai este nevoie),ca religia(oricare ar fi ea),dauneaza mentinerea pe un fagas normal, precum si fireasca evolutie a omului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *