Adjara Sawadogo şi-a început drumul pe scenă la Şcoala Superioară de Teatru „Jean Pierre Guigane” din Ouagadougou, capitala politică a Burkinei Faso şi a continuat în trupa Teatrului Fraternităţii (Théâtre de la Fraternité) fondată de acelaşi Jean Pierre Guigane, regizor, actor, istoric de teatru, profesor, critic literar burkinez, cu o contribuţie semnificativă în ceea ce priveşte atât teatrul, cât şi teatrul de marionete. Înainte de pandemie, Adjara Sawadogo lucra alături de trupa Théâtre de la Fraternité, dar asta nu o împiedica să joace în alte proiecte sau să-şi organizeze propriile activităţi freelance care variază de la dramaturgie la story-telling. În cele ce urmează, am vorbit cu Adjara despre cum arată situaţia pandemiei în Ouagadougou şi care sunt temerile pentru viitor ale artistei.
- Când ai intrat în izolare?
Având în vedere realitățile din ţara mea (sărăcia populației și numărul copleșitor de oameni obligaţi să meargă și să se alinieze la fântânile comune pentru a obține apă …), izolarea totală este aproape imposibilă. Primul caz din Burkina Faso a fost descoperit pe 09 martie 2020. Era un cuplu. Ca urmare, guvernul a invitat populația să ia măsuri de precauție la fel ca în primele țări afectate. La 21 martie, s-a decretat interdicţia circulaţiei între 7 p.m. la 5 a.m., iar populaţia a fost invitată să-și limiteze călătoriile. Cât despre mine, sunt în izolare începând cu 14 martie.
- Care este ultimul lucru pe care l-ai făcut înainte de închidere?
Dacă e vorba de job, m-am întors dintr-un turneu în Mali, pe 24 februarie. Dar ultimul lucru pe care l-am făcut este “Aller-Retour”, o activitate care presupune schimbul de idei în jurul unor texte, și pe care am susținut-o în data de 8 martie cu nişte femei.
- Ce îţi lipseşte cel mai mult?
Munca.
- Ce apreciezi mai mult în această perioadă?
Dacă ar fi să apreciez ceva în legătură cu această criză este faptul că nu mai există italieni, burkinezi, malieni, francezi, chinezi… Există doar oameni. Respirăm acelaşi aer, împărţim acelaşi mediu. Şi, bineînţeles, faptul că stratul de ozon începe să se reconstruiască, iar munţii Himalayas sunt din nou vizibili de la 30 de kilometrii. Apreciez şi asta foarte mult.
- Care sunt fricile tale în legătură cu ce se va întâmpla ulterior?
În primul rând, după ce pandemia va trece, viața nu se va relua imediat. Și când se va relua, va dura o perioadă până când va reveni la normal. Apoi va urma altă “pandemie”, şi anume criza economică. Este clar că întreaga comunitate mondială va lua o mare lovitură. În aceste condiții, primul domeniu afectat va fi cultura. Ca actriţă, sunt îngrijorată de viitorul profesiei mele şi de cultură, în general. De asemenea, sunt îngrijorată în ceea ce privește viitorul meu. Așa că îmi pun întrebarea: ce revoluție de artă se va declanşa după acestă criză (de sănătate, financiară și umanitară)?
- Ce crezi despre reacţia ţării tale în legătură cu pandemia?
În general, țara noastră este săracă, guvernul nostru a contat întotdeauna pe ajutor extern. Nu e ca şi cum în fața acestei crize de sănătate va face o minune de azi pe mâine. Ne confruntăm cu o criză globală. Prin urmare, este dificil pentru o țară să o ajute pe alta. Pandemia a îngenunghiat ţări mult mai bogate decât Burkina Faso. Ceea ce regret este că guvernul nostru a început să se pregătească doar când au fost declarate cazuri pe teritoriul burkinez. Primele două cazuri din țara noastră au fost un cuplu cu autoritate religioasă care adunau laolaltă aproape 1000 de credincioşi în biserica lor. Identitățile lor ar trebui să fie dezvăluite pentru a preveni răspândirea virusului. De asemenea, nu au existat analize sau evaluări reale ale acestei crize Covid19 în țara mea. E clar că guvernul burkinez nu a luat aceasta pandemie în serios, iar asta se poate citit în comportamentul şi discursul celor de la conducere. Ceea ce am primit noi de la guvern au fost informațiile furnizate de primele țări afectate și măsurile lor de precauție. Am auzit de toate. De exemplu: virusul nu rezistă temperatura de 22 °. Deci nu are nicio şansă în Burkina Faso unde temperatura depăşeşte 40 ° C. De asemenea, îndrăznesc să spun că guvernul burkinez nu este sincer în această luptă împotriva lui Covid19. Cred că liderii noștri politici vor să profite de această criză pentru a devia fondurile publice.
Există pe de o parte asociații, companii private, persoane fizice, artiști … care încearcă să-i susțină pe cei mai săraci, mai vulnerabili. Le oferă produse alimentare, bani, în cadrul luptei împotriva Covid19, sau câteva momente de conștientizare. Pe de altă parte, există populația generală care face tot posibilul pentru a opri răspândirea virusului, în ciuda dificultăților de respectare a instrucțiunilor. La început, efortul populației a fost vizibil: străzile nu erau aglomerate, iar piețele erau închise și goale. Astăzi, oamenii au reluat circulaţia, piețele rămân închise, dar peste tot comercianții şi-au instalat tarabele. Mai bine să mori datorită virusului încercând să-ţi hrăneşti familia, decât să mori de foamne închis în casă.
- Care e primul lucru pe care îl vei face la finalul acestei perioade?
Ca artist, îmi este greu să spun că mă voi întoarce la muncă imediat. Am pierdut multe proiecte din cauza acestei pandemii. Nu știu dacă, odată încheiată criza, voi avea imediat un proiect remunerat. Dacă nu am șansa să fac parte dintr-un proiect remunerat, mă voi concentra asupra proiectelor mele personale, cum ar fi o creație teatrală pe care o plănuisem pentru aprilie 2020. Asta dacă actorii sunt în continuare disponibili. Și pe “Aller-Retour”, această activitate de schimb de opinii în jurul textelor.
- Cum te vezi la finalul pandemiei?
Nu știu dacă țara mea Burkina Faso va ajunge într-o zi la o politică de izolare totală, Dumnezeu să ne mântuiască. Dar acum oamenii sunt încă în mișcare. Când toată lumea va reveni la normal, voi rămâne eu ca de obicei, dispusă să mă adaptez.
La plimbare printr-un cartier din Ouagadougou, aprilie, 2020, fotografii realizate de Adjara Sawadogo
„N-a renunţat niciun copil. Sunt elevi care n-au posibilităţi, familii care nu au un telefon, care n-au curent electric măcar. Aşa că profesorii diriginţi s-au urcat în maşina şcolii şi Citește mai mult
E un sentiment de reticență și nesiguranță care mie mi se pare ușor de înțeles. Te confrunți cu o situație atât de nouă și schimbări radicale în stilul de viață Citește mai mult
Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult
Ilinca Prisăcariu ne povesteşte despre proiectul Hei, pisi!: "Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că copiii lor participă la un astfel de Citește mai mult
În aceste timpuri instabile, ne-am gândit să vedem cum gestionează prietenii noştri din alte ţări această situaţie.
Când România este pe primul loc în UE la numărul de sarcini nedorite în rândul minorilor, noi ne simțim atacați de limbajul necorespunzător.