În seria interviurilor despre izolarea în pandemie, ne desprindem un pic și vorbim cu Raluca Croitoru, artist vizual, stabilită de ceva timp în Olanda. Lucrările ei au fost prezentate atât în țară, la  Muzeul de Artă Contemporană din București cât și în afara granițelor la Kunsthalle Krems (Austria), Galeria A tale of A Tub sau Centrul de Artă Contemporană Ujazdowski Castle (Polonia).

Pe Raluca Croitoru o puteți auzi vorbind aici, despre ultimul ei proiect, Palier.ro, o platformă online dedicată atelierelor de meșteșugari din București.

De asemenea, câteva din lucrările și instalațiile ei se pot găsi aici.

  •   De unde ești ?

Sunt născută în Constanța, iar în prezent locuiesc în Rotterdam.

  •     De când stai în izolare ?

De pe 16 martie. Însă aici nu e atât de intensă izolarea ca în România, de aceea nu știu dacă aș numi-o așa. E mult mai lejer, de exemplu pot sa ies din casă oricând vreau și n-am nevoie de o justificare scrisă, doar să nu fiu însoțită de mai mult de 2 persoane și să păstrez distanța obligatorie de 1.5 metri între mine și celelalte persoane.

  •   Care e ultimul lucru pe care l-ai făcut înainte de izolare?

Nu-mi aduc aminte exact, știu că atunci când am citit știrile era duminică seara, pe 15 martie și beam o cana de ceai pe canapea.

  • Ce vezi pe geam? 

Sunt norocoasă, am un balcon care da spre o grădină interioară. In săptămânile astea am devenit mult mai atentă la copacii din jur și la păsările care ne vizitează.

  •   Ce-ți lipsește cel mai mult ?

Uneori îmi doresc să pot ieși la o terasă cu prietenii sau să facem un gratar sau să ne vedem într-un context social mai mare. 

  • Care e ultimul proiect la care lucrai/ lucrezi ?

Lucrez la o sculptură audio care va fi prezentată în toamnă. Vreau să îmbin o parte din sunetele pe care le-am înregistrat în diverse locuri în care am fost cu fragmente de text și cu sunete create de mine, folosindu-mă de corp și de voce.

Instalație audio realizată în Lisabona
  •   Ce apreciezi mai mult acum ?

Liniștea datorată lipsei de activitati umane.

  •   Cum a reacționat guvernul olandez la situația curentă?

În primele saptamâni au negat impactul și efectele situației actuale. Apoi au revenit cu măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii virusului – s-au inchis magazinele, restaurantele, s-a restricționat transportul, s-au închis școlile,etc. Poți găsi ușor informații detaliate pe site-ul oficial al guvernului și sunt linii telefonice speciale unde poți suna pentru a te informa. Poți să aplici pentru sprijin financiar dacă te încadrezi în anumite categorii și procesul e simplu. Din păcate, nu e la fel de simplu dacă faci parte dintr-un grup vulnerabil, cum sunt muncitorii sezonieri sau cei proaspăt angajați.

  • Care sunt cele mai mari frici pe care le ai în legătură cu ce se va întâmpla la finalul pandemiei?

Teama mea cea mai mare e că situația se va întoarce la “normal” și nu se vor lua niște decizii importante la nivel local/național/internațional pentru viitorul planetei. Cred ca e un moment foarte bun sa regândim felul in care funcționează societatea actuala și economia la scara largă.

  •    Cum te vezi după vei ieși din izolare ?

          Probabil că voi fi anxioasă să ies în spații cu mulți oameni, la concerte, vernisaje, petreceri. Voi încerca să evit să călătoresc atât de des precum am obișnuit până acum.

Educația non-formală prin teatru. O alegere care (ne) costă pe termen lung

Am văzut câtă bucurie poate emana capacitatea de a-ți mișca liber corpul. De a spune o poveste pe o temă aleasă de tine. De a te distra în timp ce Citește mai mult

Ce fac prietenii din alte ţări? Episodul 4: Priyanka Shah, India

În timpul aceste pandemii devastatoare care a luat pe nepregătite întreaga lume, m-am trezit în fiecare zi recunoascătoare că mă pot bucura de mâncare, adăpost, familie şi prieteni.

Exeunt: revoluţii artistice trăite în pijama. Jurnal experienţial.

Pandemia nu a fost menţionată nici în contractul de studii, nici în programa şcolară, drept pentru care nu ne-a învăţat nimeni la secția de teatrologie cum să scriem despre spectacole Citește mai mult

Ce fac prietenii din alte ţări? Episodul 3: Germania, Marea Britanie, Turcia

În aceste timpuri instabile, ne-am gândit să vedem cum gestionează prietenii noştri din alte ţări această situaţie

Ce fac prietenii din alte ţări? Episodul 1: Jamaica, Marea Britanie, Grecia, Franţa

În aceste timpuri instabile, ne-am gândit să vedem cum gestionează prietenii noştri din alte ţări această situaţie

Refugiat în România pe timp de pandemie – interviu cu ActivRandom

Ideea de “noi și-ai noștri” pare mai vetustă ca oricând. Suntem cu toţii cetățeni ai aceleiași lumi, diferă doar clima și condițiile politico-economice din unele zone. În rest suntem cu Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *