Omul mic cu obiective mari |

Pentru el, lumea trece prin fața obiectivului. Are 20 de ani și este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din Sibiu. Colaborează cu Teatrul Gong, Teatrul Național „Radu Stanca” și este prezent la majoritatea evenimentelor culturale care au loc în Sibiu și nu numai.

Reușește să vadă Sibiul altfel. Surprinde momente simple ale vieții, dar cu un farmec aparte. E un omuleț mic pe care n-ai cum să nu îl observi, poate din cauza părului creț și a figurii boeme sau a obiectivelor uriașe cu care se plimbă liniștit pe străzile orașului sau printre spectatori. Iubește arta în toate formele ei și o onorează cu fiecare fotografie pe care o face. El e Tudor Troanca.

O.S.: Ce urmărești să surprinzi în fotografiile tale?

T.T.: Mereu am încercat să surprind anumite stări de spirit, emoții pe care le au oamenii. Niciodată nu am considerat că o fotografie nu poate să transmită o stare anume. În special fotografiile pe care le fac și le împărtășesc cu publicul, toate au o emoție în spate, toate spun o poveste, iar cele mai frumoase și ofertante mi se par cele de tipul Urban Street Photography.

O.S.: Fotografiile tale au o poveste sau trebuie privite ca atare?

T.T.: Toate fotografiile mele spun o poveste, dar rămâne la latitudinea privitorului să o descopere sau să creeze una. Chiar dacă eu încerc să transmit o anumită poveste, cred că e mai important ca fiecare să se raporteze la imagine în felul lui.

O.S.: Ce te-a făcut să fotografiezi protestul „Vă vedem din Sibiu?”

T.T.: Fiecare zi de protest era surprinsă de Rareș Helici, fotograful oficial, iar eu, în primă fază, mergeam doar să îl ajut pe el. Cu timpul am realizat că pozele pe care le făceam oamenilor care participau la protest deveneau pentru mine ca o responsabilitate civică. Ofeream ceva comunității, iar oamenii se bucurau că sunt văzuți și luați în seamă, mai ales că aceste fotografii apăreau prin diverse articole din media..

O.S.: Ai simțit vreodată că diferența de vârstă între tine și oamenii cu care colaborezi a fost un impediment?

T.T.: Nicidecum. Niciodată nu am văzut diferența de vârstă dintre mine și cei cu care colaborez ca pe o barieră între noi. Chiar dacă majoritatea au dublul vârstei mele, am legat prietenii strânse, spre exemplu cu fotografii Rareș Helici și Alexandru Moga. Până la urmă, e vorba de înțelegere reciprocă.

O.S.: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la cei din jur?

T.T.: Am învățat o mulțime de lucruri importante de la cei din jur. Am învățat foarte multe de la persoanele mai în vârstă decât mine, care mi-au împărtășit din experiența lor de viață și așa, m-au învățat să nu repet aceleași greșeli și că mereu trebuie să îmi văd de treaba mea, să nu atac oameni din jurul meu și să nu mă dau mare, deoarece mereu poate veni cineva mai mare care să îți închidă gura. Am învățat faptul că autodisciplina este foarte importantă și că trebuie să mă concentrez pe munca mea.

O.S.: Care este cel mai important proiect la care ai participat?

T.T.: Cel mai important proiect la care am participat este cu siguranță „1000 de portrete”, inițiat de Rareș Helici. E un proiect special din toate punctele de vedere şi implică oameni diverși care te încarcă cu energia lor pozitivă. Mă bucuram să văd oameni care vor să participe și să implice , care veneau să povestească cu noi. E cel mai frumos proiect la care am avut ocazia să lucrez.

O.S.: Cum te-a afectat pandemia?

T.T.: Sunt un om sociabil și pentru mine pandemia e greu de îndurat. Cel mai mult îmi lipsește plimbatul prin oraș cu aparatul meu și fotografiatul oamenilor. Îmi lipsește interacțiunea umană, serile cu prieteni la bere. Odată cu începutul primăverii începeau și diverse evenimente culturale unde trebuia să particip. Zilele în care trebuia să mă trezesc la ora 8 și să-mi beau cafeaua pe fugă ca să ajung la eveniment nu mă deranjau. Chiar dacă ajungeam seara târziu, faptul că aveam de lucru și îmi petreceam toată ziua plimbându-mă de colo-colo prin oraș mă bucura.