Film experimental, dramă abundentă în scene de o violență cât se poate de realistă, inundată de o crudă sinceritate și confruntare izbitoare cu lumea exterioară, Irreversible se poate, fără îndoială, substitui cu termenul de provocare. Gaspar Noé distruge perdeaua și o ticsește într-un colț, punându-ne față în față cu monstruozitatea vis-a-vis de care preferăm să închidem ochii, să ne complacem într-o zonă confortabilă: necontenita zonă a ignoranței. Premiera filmului a avut loc în 2002, la Cannes. Multe persoane nu au putut privi filmul până la final, au ieșit din sală, confruntându-se cu stări de angoasă sau greață și având nevoie de asistență medicală.
Irreversible prezintă evenimentele într-o cronologie inversă; filmul se sfârșește într-o atmosferă liniștită, plină de tandrețe, revărsată-n culori calde, și începe cu Marcus (Vincent Cassel) și prietenul său, Pierre (Albert Dupontel), în căutarea disperată a persoanei care a violat-o și bătut-o fără milă pe iubita lui Marcus, Alex (Monica Bellucci). Între cele două, ne confruntăm cu o alternanță permanentă între scenele dinamice, petulante și cele exuberante în lipsa lor de freamăt, în curgerea lor netulburată. Există o tensiune continuă, urlete și amenințări, gânduri ce te izbesc, regrete, cuget după cuget, urcări și coborâri, tresăriri de moment.
Deși începe cu finalul dezastruos, Irreversible nu te face să te simți de parcă, năpădit de-un impuls subit, citești ultima pagină din cartea care ți-a ros curiozitate pentru zile-ntregi. Dimpotrivă, te ține în priză, te șochează, te face să te-ntrebi ce s-a întâmplat de s-a ajuns la așa ceva. Optarea pentru o prezentare a evenimentelor într-o ordine inversă schimbă total perspectiva asupra violului și violenței, așa cum, după ce ai suferit o traumă, nici măcar cele mai frumoase și pline de bucurie clipe din trecut nu îți mai aduc liniștea mult râvnită. Cele mai dure și teribile scene sunt plasate în prima jumătate a filmului, inclusiv interminabila scenă a violului , de aproximativ zece minute (la care pur și simplu nu te poți opri din a te întreba „Nu se termină odată?”), și care a stârnit cele mai multe controverse. Astfel, în restul filmului ești pus în situația de a medita asupra violenței sexuale și nu numai, și transpus în ipostaza siluetei negre care apare, la un moment dat, la capătul tunelului roșu, dar care nu intervine să o salveze pe Alex.
Dacă la început camera părea o insectă curioasă, ce se strecura prin ferestre, pătrunzând în mașini, apartamente bizare ori cluburi inundate-n lumină sângerie, o insectă ce surprindea doar fragmente dintr-un zbor bezmetic, pe parcurs, aceasta capătă un echilibru aparte. Lumina și culorile devin, și ele, din ce în ce mai blânde. Cu toate acestea, atmosfera este tensionată, stagnatând în neputință. Coloana sonoră este o alegere cât se poate de ingenioasă, cuprinzând note intense, de o frecvență joasă, menite să strârnească anxietate și la atmosfera generală transmisă.
Noé preia o poveste ce nu poate fi descrisă drept neobișnuită, un set de întâmplări despre care auzim că se petrec aproape zilnic în lumea în care trăim, și reușește, îmbinând diverse elemente, de la mișcările camerei și până la paleta de culori utilizată, să creeze ceva frapant, un film visceral, memorabil din toate punctele de vedere.
Dincolo de impresii, Capernaum pune pe masă nişte întrebări ce atârnă greu: Cum se pot apăra copiii născuţi în mizerie? Ar trebui să aibă fiecare om dreptul să nască şi Citește mai mult
Probabil mulți dintre noi ne-am uitat la un film franțuzesc foarte bun și ne-am făcut promisiunea că ne vom uita la mai multe filme unde dialogul cel mai aprins dintre Citește mai mult
A treia editie a Festivalul Filmului Palestinian se desfășoară în regim online. Între 26 și 30 noiembrie 2020, veți avea ocazia să urmăriți cele mai mari succese ale cinematografiei palestiniene Citește mai mult
Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.
Cred că Meshes of the Afternoon e un film în care trebuie să-ți găsești singur drumul, nu un film care îți arată calea rațională pe care să mergi...
Mai degrabă filmul este o formă de terapie și de luare la cunoștință pentru cei care au avut persoane apropiate ca victime. Dar oare este interesată cu adevărat China de Citește mai mult
Adrenalina pana la final … superb de la început pana la sfârșit … asa ceva nu vezi in fiece zi … ❤️🇹🇩