Film experimental, dramă abundentă în scene de o violență cât se poate de realistă, inundată de o crudă sinceritate și confruntare izbitoare cu lumea exterioară, Irreversible se poate, fără îndoială, substitui cu termenul de provocare. Gaspar Noé distruge perdeaua și o ticsește într-un colț, punându-ne față în față cu monstruozitatea vis-a-vis de care preferăm să închidem ochii, să ne complacem într-o zonă confortabilă: necontenita zonă a ignoranței. Premiera filmului a avut loc în 2002, la Cannes. Multe persoane nu au putut privi filmul până la final, au ieșit din sală, confruntându-se cu stări de angoasă sau greață și având nevoie de asistență medicală.

Irreversible prezintă evenimentele într-o cronologie inversă; filmul se sfârșește într-o atmosferă liniștită, plină de tandrețe, revărsată-n culori calde, și începe cu Marcus (Vincent Cassel) și prietenul său, Pierre (Albert Dupontel), în căutarea disperată a persoanei care a violat-o și bătut-o fără milă pe iubita lui Marcus, Alex (Monica Bellucci). Între cele două, ne confruntăm cu o alternanță permanentă între scenele dinamice, petulante și cele exuberante în lipsa lor de freamăt, în curgerea lor netulburată. Există o tensiune continuă, urlete și amenințări, gânduri ce te izbesc, regrete, cuget după cuget, urcări și coborâri, tresăriri de moment. 

Deși începe cu finalul dezastruos, Irreversible nu te face să te simți de parcă, năpădit de-un impuls subit, citești ultima pagină din cartea care ți-a ros curiozitate pentru zile-ntregi. Dimpotrivă, te ține în priză, te șochează, te face să te-ntrebi ce s-a întâmplat de s-a ajuns la așa ceva. Optarea pentru o prezentare a evenimentelor într-o ordine inversă schimbă total perspectiva asupra violului și violenței, așa cum, după ce ai suferit o traumă, nici măcar cele mai frumoase și pline de bucurie clipe din trecut nu îți mai aduc liniștea mult râvnită. Cele mai dure și teribile scene sunt plasate în prima jumătate a filmului, inclusiv interminabila scenă a violului , de aproximativ zece minute (la care pur și simplu nu te poți opri din a te întreba „Nu se termină odată?”), și care a stârnit cele mai multe controverse. Astfel, în restul filmului ești pus în situația de a medita asupra violenței sexuale și nu numai, și transpus în ipostaza siluetei negre care apare, la un moment dat, la capătul tunelului roșu, dar care nu intervine să o salveze pe Alex.

Dacă la început camera părea o insectă curioasă, ce se strecura prin ferestre, pătrunzând în mașini, apartamente bizare ori cluburi inundate-n lumină sângerie, o insectă ce surprindea doar fragmente dintr-un zbor bezmetic, pe parcurs, aceasta capătă un echilibru aparte. Lumina și culorile devin, și ele, din ce în ce mai blânde. Cu toate acestea, atmosfera este tensionată, stagnatând în neputință. Coloana sonoră este o alegere cât se poate de ingenioasă, cuprinzând note intense, de o frecvență joasă, menite să strârnească anxietate și la atmosfera generală transmisă.

Noé preia o poveste ce nu poate fi descrisă drept neobișnuită, un set de întâmplări despre care auzim că se petrec aproape zilnic în lumea în care trăim, și reușește, îmbinând diverse elemente, de la mișcările camerei și până la paleta de culori utilizată, să creeze ceva frapant, un film visceral, memorabil din toate punctele de vedere.

Descâlcind rasismul justiţiei americane cu Ava DuVernay

Ava DuVernay este un nume din ce în ce mai pregnant în lumea filmului american,o deschizătoare de drumuri pentru femeile de culoare şi o artistă hotărâtă să aducă experienţa comunităţii Citește mai mult

Miracolul din celula 7 sau despre elefantul din ghiozdan

Perpetuăm o cultură a fricii în timp ce pe alocuri se trâmbițează corectitudinea politică și anumite mișcări încearcă să ne îndrume spre o practică mai sănătoasă care ar trebui, de Citește mai mult

Capernaum: Am dreptul să nu mă fi născut

Dincolo de impresii, Capernaum pune pe masă nişte întrebări ce atârnă greu: Cum se pot apăra copiii născuţi în mizerie? Ar trebui să aibă fiecare om dreptul să nască şi Citește mai mult

De ce iubim filmele franțuzești?

Probabil mulți dintre noi ne-am uitat la un film franțuzesc foarte bun și ne-am făcut promisiunea că ne vom uita la mai multe filme unde dialogul cel mai aprins dintre Citește mai mult

Jurnal de TIFF

Tiff-ul de anul acesta m-a ajutat să văd că românii sunt civilizați, că pasiunea pentru film e acolo, îmbibată adânc, că arta în general își va face loc în orice Citește mai mult

Florile lui Mao

Mai degrabă filmul este o formă de terapie și de luare la cunoștință pentru cei care au avut persoane apropiate ca victime. Dar oare este interesată cu adevărat China de Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Un comentariu

  1. Adrenalina pana la final … superb de la început pana la sfârșit … asa ceva nu vezi in fiece zi … ❤️🇹🇩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *