O Chină a lui Mao, întâmplarea

„Lăsați o sută de flori să se înflorească / Să lași o sută de școli de gândire” a proclamat Mao Zedong în 1956, invitându-și cetățenii să-și transmită orice nemulțumire în legătură cu politica națională și să influențeze Partidul Comunist Chinez prin feedback. Această mișcare de liberalizare a devenit cunoscută sub numele de „Campania celor 100 de flori”, un fel de curățenie la nivel național. Voci disidente, ziare, studenți, muncitori, grupuri religioase, comitete, afișe de perete, toți au intervenit la marea corijare, încurajați să facă acest lucru ca pe o datorie civică. Cu toate acestea, în practică, președintele și-a dat seama curând că obiecțiile aduse partidului și guvernului – adică ale lui însuși – nu erau pe gustul lui. Printr-o întoarcere la 180 de grade, Mao a afirmat apoi că totul a fost o metodă pentru a combate elementele periculoase din punct de vedere social la fel cum și șerpii din iarbă trebuie scoși. Deci toți cei care acceptaseră invitația oficială de a oferi feedback trebuiau pedepsiți. Reacțiunea a vizat peste 400.000 de așa-ziși „de dreapta” și „dușmani ai statului”, trimiși la reeducare în lagărele de muncă între 1957 și 1961, indiferent de cât de mici sau de utile au fost comentariile lor.

Istoricii continuă să dezbată dacă Mao voia cu adevărat să audă (la început) sugestiile privind guvernarea sau dacă acea campanie a florilor a fost, de fapt,  o capcană. Desigur, Mao a fost șocat și înspăimântat de discursul premierului sovietic Nikita Hrușciov, publicat la 18 martie 1956, în care Hrușciov îl denunța pe fostul lider sovietic Iosif Stalin pentru construirea unui cult al personalității și condamnare prin „suspiciune, frică și teroare”. Este posibil ca Mao să fi vrut să evalueze dacă intelectualii din propria sa țară l-au văzut în același fel. De asemenea, este posibil ca Mao și mai ales Zhou să fi căutat cu adevărat noi căi de dezvoltare a culturii și artelor Chinei în cadrul modelului comunist. Indiferent de situație, în urma campaniei, Mao a declarat că „a stârpit șerpii din peșterile lor”.

Copilul foametei, cartea

În Femeia din Shanghai, Xianhui Yang, unul dintre cei mai celebri și controversați scriitori din China, ne dezvăluie pentru prima dată, cum a fost viața într-una dintre cele mai cunoscute tabere de muncă ale lui Mao. Celebra tabără, în care se desfășoară povestea, se numește Jianiangou, tradusă ca înțepeniți între șanțuri. Proiectată inițial ca închisoare pentru a ține 40 până la 50 de criminali, tabăra a fost supraaglomerată cu 3.000 de prizonieri politici. După 1960, anul încarcerării lui, lagărul a fost închis din cauza duhorii morților: dintre cei  trei mii de deținuți, doar aproximativ cinci sute au supraviețuit.

Nu a fost nevoie de mult pentru a fi aruncată toată elita chineză în Jiabiangou. Unii au fost trimiși acolo doar pentru faptul că aveau un membru de familie care deținea o afacere sau servise în guvernul naționalist. Xianhui Yang descrie în detaliu casele lor de sub pământ și faptul că un șobolan era o adevărată delicatesă, pentru oamenii ce se strângeau seara în jurul focului și citeau tăcuți cu toții dintr- o singură carte. 

Cartea este compusă din 13 capitole scurte, fiecare concentrându-se pe un singur prizonier. Un bărbat, suspectat că este de dreapta, a fost trădat de propria sa mamă și soră, care l-au denunțat la Partidul Comunist pentru a fi trimis la Jiabiangou în vederea  asigurării propriei siguranțe. Fiecare prizonier-personaj e narator și insistă pe malnutriția insuportabilă, povestind cum au ajuns să consume deșeuri umane pentru a avea iluzia unei mese copioase.(„Foamea le-a prăjit creierele, să te trezești zilnic cu gândul la mâncare este un chin.”)

 În ciuda acestor orori, există și povești despre rezistență și forță. Când o femeie însărcinată, Li Huaizhu, a ajuns la Jiabiangou, colegii prizonieri s-au unit toți pentru a o ajuta. În timpul sarcinii, femeile s-au asigurat că Li primește cel mai ușor volum de muncă. Și deși toți au murit de foame, au furat cereale și i-au dat lui Li, pentru ca ea să alăpteze. Odată născut copilul, el a devenit un totem al speranței pentru toți: „copilul nu este a lui Li, este al nostru…copilul lui Li a adus lumina soarelui în buncărul nostru neîncălzit și în viața noastră părăsită; el a ridicat spiritele noastre mizerabile și singuratice.” Poate cea mai emoționantă dintre toate este Povestea de dragoste a lui Li Xiangnian,  despre persecuția unui tânăr și iubirea sa fără margini pentru prietena lui. Li evadează din detenție pentru a fi împreună cu ea, pentru a fi din nou arestat și trimis să muncească cu ea. Terifiantul, caracteristic acestui roman, se obține prin acumulare și repetare, creându-se astfel iluzia unui purgatoriu, unui spațiu neconectat cu nimic în afară de el însuși. 

Florile oamenilor dintre șanțuri, filmul

Campania în sine și valul de arestări declanșat, au apărut anterior în cinematografia chineză – în filmul Ziu Yimou  To Live (1994 ) și în Zoo Zhuangzhuang, The Blue Kite (1993), de exemplu. Dar mizeria reală din interiorul lagărelor de muncă nu fusese niciodată arătată. Adică până la The Ditch , filmul din 2010 al regizorului chinez Wang Bing.

Wang este printre cei mai importanți autori de documentare care au apărut în China în acest secol. Poziția sa se datorează filmului său de debut de 9 ore, care observă declinul unei fabrici dintr-un orășel, Tie Xi Qu: West of the Tracks (2002) . De aici poate fi înțeleasă filosofia filmului lui Bing: păstrează ritmul firesc al oamenilor și al vieții, intervenția sa fiind în felul în care își privește subiecții. Interogarea istoriei, de asemenea, face parte din preocupările sale.  În Fengming: A Chinese Memoir (2007), el se folosește de istorisiri orale oferite de bătrâni, pentru a povesti deceniile zbuciumate prin care a trecut țara sa. În ambele filme, figura centrală este muncitorul maoist, nevoit să lucreze până la epuizare.

Cea mai directă și dură abordare a lui rămâne The Ditch (2010), primul său lungmetraj. Deși este realizat ficțional,a păstrat aceeași estetică de documentar, cu timpi exagerat de mari pentru spectatorul european, cu o cameră portabilă, fără amplificări de nici o natură sau iluminări. Tehnicile documentare au fost utilizate pentru filmele de ficțiune cel puțin încă din neo-realismul italian, dar Wang aduce această abordare în era digitală. Naturalismul auster și aspectul HD în mod deosebit nu sunt asociate de obicei cu reproducerile din trecut, dar în acest caz reușesc să amplifice durerea și să creeze senzația de ciné-vérité. Deși a folosit Femeia din Shanghai a lui Xianhui Yang ca inspirație, în cazul lui nu există un fir narativ, evenimențial, totul fiind o luptă mută pentru supraviețuire. De frica cenzurii, întreg filmul a fost realizat în secret, condițiile reale de la Jianiangou fiind refăcute, după o documentare foarte elaborată a regizorului.

Cu ajutorul unei mâini de întâmplări minore și a câtorva personaje anonime, se dezvăluie natura repetitivă și inutilă a muncii lor din mijlocul pustiului.  Câteva replici rostite în singurătate, elaborarea unei capcane pentru a prinde un șobolan și culesul de semințe reușesc să ilustreze disperarea lor și felul în care se agață de cea mai mică resursă de hrană, ajungând chiar și la canibalism. În zilele bune, masa constă în câteva linguri de grâne fierte în mulți litri de apă.

Relațiile dintre ei, inițial bine legate, se rup și totul devine o dezordine în bătălia lor de a supraviețui. Un academician este aici doar pentru o chestiune de semantică; sugestia lui că „dictatura proletariatului”, terminologic ar trebui modificată la „dictatura poporului”. Mai apare și un alt aspect, care explică depersonalizarea personajelor: în acest infern un academician este egal cu un criminal și cu un țăran cumpătat. În coșmarul paranoic al Chinei totalitare maoiste, un cuvânt minor făcea ca întreaga ta viață și a familiei tale să fie compromise.

Acest stil de documentar este rupt în momentul în care un bărbat muribund îl roagă pe un altul să îi ascundă corpul pentru a-i fi îngropat când îi sosește soția.  Însă un paznic găsește cadavrul și îl îngroapă în deșert  înainte de a ajunge soția. Urmează un moment melodramatic în care femeia caută frenetic trupul bărbatului printre dunele de nisip. 

În final, este de subliniat faptul că acest film este interzis în China, deși văzându-l realizezi că el este făcut pentru cei care au luat contact cu aceste evenimente și nu pentru străinii alimentați de curiozitate. Mai degrabă filmul este o formă de terapie și de luare la cunoștință pentru cei care au avut persoane apropiate ca victime. Dar oare este interesată cu adevărat China de aceste atestări și de rezultatele (dezastruoase ale) comunismului ?

Irreversible sau despre cum timpul distruge tot

Deși începe cu finalul dezastruos, Irreversible nu te face să te simți de parcă, năpădit de-un impuls subit, citești ultima pagină din cartea care ți-a ros curiozitate pentru zile-ntregi. Dimpotrivă, Citește mai mult

Jurnal de TIFF

Tiff-ul de anul acesta m-a ajutat să văd că românii sunt civilizați, că pasiunea pentru film e acolo, îmbibată adânc, că arta în general își va face loc în orice Citește mai mult

De ce iubim filmele franțuzești?

Probabil mulți dintre noi ne-am uitat la un film franțuzesc foarte bun și ne-am făcut promisiunea că ne vom uita la mai multe filme unde dialogul cel mai aprins dintre Citește mai mult

Layla M. – identitate, revoltă, radicalizare

Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.

Capernaum: Am dreptul să nu mă fi născut

Dincolo de impresii, Capernaum pune pe masă nişte întrebări ce atârnă greu: Cum se pot apăra copiii născuţi în mizerie? Ar trebui să aibă fiecare om dreptul să nască şi Citește mai mult

Meshes of the Afternoon: Prin visul altcuiva

Cred că Meshes of the Afternoon e un film în care trebuie să-ți găsești singur drumul, nu un film care îți arată calea rațională pe care să mergi...

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *