sursa: that-one-time.com

Cum ar fi să începi să citesti o carte de la încheiere către introducere? Sau cum ar fi să mergi să te înscrii într-o cursă fără să fii alergător profesionist? Dar să participi la olimpiada de pictură fără să ştii prea bine să pictezi? Marile bătălii necesită întotdeauna antrenamente speciale? Nu am un raspuns, dar am un exemplu. Simona Bostaca, o tânără de 25 de ani, s-a hotărât într-o zi alături de un prieten să facă turul vârfului Mont-Blanc, mai exact „Tour du MontBlanc”, unul dintre cele mai populare trasee de drumeţie lungă din Europa ce măsoară aproximativ 170 km, cu 10 km în urcare şi coborâre. Traseul înconjoară vîrful MontBlanc şi trece totodată prin Elveţia, Italia şi Franţa. Cei doi călători şi-au propus doar turul vârfului, nu şi urcarea lui, iniţial. Însă planurile s-au schimbat după dictonul „de ce să nu explorăm şi să ne depăşim limitele”. Astfel, pe agenda lor de călătorie se adaugă şi urcarea vârfului MontBlanc, cel mai înalt din lanţul muntos Alpi, are înalţimea de aproximativ 4810 m şi se situeaza la graniţa dintre Franţa (Haute-Savoie) şi Italia (Valle d’Aosta).

Fiind pasionată de călătorii şi de alpinism nu a fost o decizie surprinzătoare din partea Simonei. Surprinzătoare a fost însă dificultatea traseului în raport cu experienţa sa. Simona lucrează în domeniul IT, este plină de contraste şi curaj. În iarnă, am cunoscut-o îndeaproape la Proiecţia Mont-Blanc & Tour du Mont Blanc găzduită de Clubul Alpin Român – Filiala Cluj. Ne-a povestit despre traseul său, obstacolele pe care le-a întâlnit, echipamentul care nu a ajutat-o prea mult şi şi ce a învăţat din toată această călătorie. Prima zi a întâmpinat-o cu un rucsac greu, iar următoarele au necesitat multă răbdare şi exerciţiu în păstrarea motivatiei. A plecat alături de un prieten şi s-a întors acasă cu alţi şase.

sursa: that-one-time.com

D.C.: Cum s-a născut pasiunea ta pentru alpinism?

S.B.: Pasiunea mea pentru alpinism s-a născut odată cu prima mea experienţă, ascensiunea pe vârful Mont-Blanc. Ce m-a împins prima dată în direcţia asta a fost curiozitatea. Oare cum te simţi când eşti acolo, pe vârf? Oare sunt capabilă să ajung pe vârf şi să mă întorc cu bine? Astfel de curiozităţi, precum şi dragostea pentru munte, m-au împins către zona de alpinism.

D.C.: Ce înseamnă pentru tine ideea de a escalada un munte?

S.B.: Nu doar ideea de a escalada, ci orice ieşire la munte, pentru mine, înseamnă libertate. E o disociere de viaţă de zi cu zi, în care orice grijă pare să dispară. E un loc în care viaţa devine mult mai simplă şi este atât de uşor să fim prezenţi şi ne bucurăm de fiecare moment.

D.C.: Ţi-ai simţit vreodată viaţa pusă în pericol în această călătorie ?

S.B.: Pot spune că încă de când am pornit în această călătorie şi până în momentul în care am ajuns cu bine înapoi în Chamonix, după ascensiune, am resimţit o stare de anxietate continuă. M-am simţit copleşită de toate lucrurile care ar fi putut să meargă prost, de fiecare greşeală pe care aş fi putut să o fac şi, mai ales, de faptul că lipsa mea de experienţă într-un context de genul, ar fi putut fi fatală.

D.C.: Care sunt bucuriile pe care ţi le oferă alpinismul?

S.B.: Deşi sunt încă la început de drum în ceea ce priveste alpinismul, cred că cel mai plăcut sentiment este să ieşi din zona de confort în mod asumat. Evident că uneori te expui unor riscuri destul de mari, dar cred că frumuseţea vine din a fi “confortabil” cu ele, iar asta vine după foarte multă pregătire şi experienţă. Aş spune că una din bucuriile pe care le resimt în momentul de faţă este progresul.

sursa: that-one-time.com

D.C.: Te-ai gîndit vreodată în călătoria ta să renunţi şi să te întorci înapoi?

S.B.: Da, am fost pusă în această situaţie în momentul în care am ajuns la refugiul Vallot. Bocancii şi coltarii mei nu erau tocmai compatibili, la fiecare câţiva paşi simţeam cum îmi alunecă fiecare în direcţii diferite. A fost un moment destul de tensionat, însă în cele din urmă am reuşit împreună cu colegul meu să facem o improvizaţie şi să ajustăm mai bine colţarii, astfel încât am putut continua.

D.C.: Ne-ai povestit că ai început traseul Tour du Mont Blanc cu un prieten apoi l-ai terminat cu un grup de oameni necunoscuţi, cum ai luat acestă decizie?

S.B.: Cred că pasul cel mai mare a fost sa îi spun colegului cu care am plecat în această aventură că nu mai vreau să continuăm împreună. Ajunsesem în punctul în care amândoi devenisem parcă, deodată, la doi poli opuşi. Oricât de egoist ar suna asta pentru majoritatea oamenilor, cea mai mare provocare a fost să trag linie, să mă pun pe mine şi binele meu pe primul loc şi să iau această decizie. Faptul că am avut norocul să întâlnesc un grup de străini, cu care nu numai ca am terminat traseul, dar am şi rămas prieteni, a fost o reconfirmare că am luat decizia corectă.

D.C.: În tot acest traseu, ce a fost cel mai dificil ?

S.B.: Provocarea cea mai mare a fost să parcurg acest traseu cu o persoană necompatibilă şi să descopăr acest lucru la faţa locului. Deşi ne cunoşteam de câţiva ani şi mai fusesem pe munte împreună în trecut, lipsa de experienţa a amândurora a scos la suprafaţă cele mai urâte trăsături ale personalităţilor noastre. Nu mai ştiam să comunicăm unul cu altul şi până la finalul ascensiunii nu cred că ne mai puteam bucura de prezenţa celuilalt.

D.C.: Cum le-ai răspunde oamenilor care te-ar judeca pentru că ai făcut acest traseu fără prea multă experienţă?

S.B.: Le-aş spune că sunt de acord cu ei! Am fost destul de iresponsabilă în abordarea ascensiunii. Am fost destul de nepregătită. Nu pentru ca aş fi subestimat natura experienţei, ci pentru că am avut încredere că aş fi putut cumva să o scot la căpăt. Dar ceea ce poate mulţi dintre cei care au criticat această aventură nu au în vedere, sunt învăţăturile pe care le-am tras în urma acestei experienţe. Cred că lecţiile cele mai bune le înveţi din propriile greşeli, iar eu am avut câteva.

D.C.: Ce legătură are IT -ul cu alpinismul pentru tine?

S.B.: Lucrul pe care consider că îl au în comun cele două domenii e ideea de provocare. În ambele spectre eşti pus de cele mai multe ori în faţa unei probleme pe care trebuie să o rezolvi. După ce depăşeşti un obstacol, va apărea mereu un altul. Frumuseţea vine din a învăţa cum să faci faţă fiecărei noi probleme.

D.C.: Cum ai descrie vârful Mont-Blanc prin ochii tăi?

S.B.: Dincolo de alpinism, drumeţii, peisajele copleşitoare şi amintirile cu care am rămas, pentru mine Mont-Blanc va reprezenta mereu una dintre cele frumoase lecţii de viaţă pe care le-am primit vreodată.

D.C.: Ce ai învăţat din această călătorie?

S.B.: Dacă ar fi să iterez fiecare lecţie pe care am învăţat-o în urma acestor experienţe, lista ar fi destul de lungă. Aşadar, o să menţionez cea mai importantă învăţătură pentru mine, şi anume să mă pun pe mine şi binele meu fizic şi psihic pe primul loc, oricât de egoist ar putea suna acest lucru pentru alte persoane. Evident că există anumite zone gri şi loc de compromis, dar am înţeles mult mai clar care sunt acestea şi cum să le gestionez.

Să fii curajos şi să adopţi decizii luate din principiul „nu rişti, nu câştigi”, te poate aduce  într-o zonă în care te redescoperi. Uneori este indicat să ieşi din zona de confort în care te afli şi să faci lucrurile după propriile reguli. Simona ne-a demonstrat că se poate. Nu este necesar de fiecare dată să ne mişcăm pe lângă nişte linii trasate, putem să ni le trasăm şi singuri. Poate planul clasic de drum nu merge pentru fiecare dintre noi. Simona a început mai întâi cu examenul, apoi au urmat lecţiile.

Ca la 20 de ani…

Greșelile tale îți pot oferi idei de aur, dacă nu le bagi sub preș. Știi citatul ăla dintr-o carte pe care nu a citit-o nimeni: “If you stumble, make it Citește mai mult

98% Decizia corectă: încă un spectacol care se lovește de cenzură

Când România este pe primul loc în UE la numărul de sarcini nedorite în rândul minorilor, noi ne simțim atacați de limbajul necorespunzător.

Hai să-i facem pe migranții din România să se simtă acasă! Un proiect marca LADO

Liga Apărării Drepturilor Omului este o organizație non-guvernamentală care are misiunea de a apăra și de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile democraţiei.

Poezia nu v-a moare

Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult

Cum era pandemia să-mi răpească arta sau Dragoste în vremea Coronei (n-avem)

Poate știu și că nu sunt încă pe deplin sigură, dar momentan, arta m-a servit bine și mi-a oferit exact ceea ce promite: salvare.

„The sun is there” sau despre speranță la distanță

Mircea Cărtărescu spunea ceva de genul: „Dacă trăiești numai în România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur..."

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *