Acum câțiva ani, în Cluj-Napoca, se proiectau în fiecare luni filme-documentar britanice. Fiind un mare fan, încercam pe cât posibil să nu ratez nici unul. Așa am ajuns să văd 20,000 days on Earth. Știam doar că este despre un artist de care nu auzisem până atunci: Nick Cave. La final, nu puteam să scot niciun cuvânt. Muzica lui era total diferită de ce auzisem până acum. El și trupa lui foloseau instrumente de care nici nu auzisem, iar modul în care suna îmi accentua dorința de a asculta cât mai des acest tip de muzică. Aflasem că a scris 2 romane, fusese în mai multe trupe,  experimentând genuri de la post-punk până la ambientală. Scrisese doua scenarii de film, lumea cinematografică nefiindu-i străină, fâcând colona sonoră pentru numeroase filme.

Eram suprins de originalitatea fiecărui album. Murder Ballads se descria perfect prin titlu. Push the sky away îți dădea încredere că, la un moment dat, totul o să fie bine, iar Skeleton Tree îți aducea aminte că trebuie să-ți accepți tristețea. Plimbându-mă prin magazine de muzică, îi căutam albumele, dar singurul pe care îl găseam era Nocturama. Nu știam prea multe de el, așa că am început să caut informații. Pe internet este descris ca plictisitor și inconsistent, nefiind deloc un album spre care să te întorci pentru alinare. Era numit „cel mai prost album NICK CAVE AND THE BAD SEEDS”.

Dar oare chiar este?

Ceva diferit

A fost lansat în anul 2003, fiind ultimul album la care membrul fondator Blixa Bargeld a lucrat. Are doar 10 piese, care au durate cuprinse între 3 și 15 minute. În anul în care a fost lansat, recenziile au fost în general favorabile, dar nu a fost bine primit de fanii trupei. 

Ascultându-l, îmi dădusem seama că e destul de diferit de ceea ce ne-a oferit trupa pe parcusul anilor, având o notă mai pozitivă. Până acum, piesele lor ne duceau într-o stare de reflexie asupra experiențelor personale și de căutare de răspunsuri la întrebări pe care nici nu ne gândeam să ni le punem. Nocturama ne dă răspunsurile, fără să ne ocupe timpul cu întrebările.

Albumul nu avea o temă clară, așa cum erau celelalte albume create de trupă.  Poate asta să fie considerată o lipsă? Nu avem lucrul cu care ne-am obișnuit: idea clară a albumului! 

La o primă audiție, nu ai spune că e un album Nick Cave and The Bad Seeds. Dacă ne plimbăm un pic prin discografia lor vom ajunge la concluzia că Nocturama ar putea fi fără probleme un album Grinderman. Trupa aceasta s-a format în 2006, la trei ani după ce se lansa Nocturama. Solistul trupei este tot Nick Cave și ceilalți membri sunt Warren Ellis, Martyn P. Casey și Jim Sclavunons. Toți sunt membrii Nick Cave and The Bad Seeds. Dacă am spune că Nocturama este un album Grinderman, fanii ar dezbate cu ardoare dacă e sau nu cel mai bun al trupei.

În documentarul 20,000 days on Earth, Nick Cave spunea că l-a scris într-un mod diferit. Scriind pe laptop, ștergând cuvintele și făcând corecturi, Nick pierdea ceea ce era modificat. Având această experiență, el a ajuns la concluzia că un vers poate să ți se pară jalnic dacă nu ai o stare propice în acel moment. Dacă revii mai târziu la el, cu alte sentimente, se poate ca acel vers sau strofă să fie răspunsul. Așa că, de atunci,  scrie doar pe hârtie. Ca să nu piardă cuvintele care, pentru o fracțiune de secundă, i s-au părut nepotrivite.

Necesitatea eșecului

Pe site-ul The Red Hand Files poți să trimiți întrebări și, dacă sunt destul de intrigante sau amuzante, Nick răspunde la ele. Nu a fost nevoie de mult timp ca întrebările din toată lumea de tipul „Poți să ne explici de ce Nocturama este atât de urât printre fanii tăi? Este Nocturama cel mai prost album al tău?” sau ,,NOCTURAMA? Ce dracu?” să apară. Artistul spune că acest titlu a ajuns sinonim cu dezastrul, că a fost numit„sfârșitul carierei lui”. Albumul a ajuns un alt cuvânt pentru eșec. Îl înveselește, totuși, gândul că se poate ca cineva să îl pună la o petrecere și datorită acestui lucru să se arunce cu scrumiere după el. Se bucură și că, din toate albumele Nick Cave and The Bad Seeds, există doar o singură Nocturama. Spune că, în final, toți avem nevoie de un Nocturama al nostru și s-ar putea să fie cel mai important lucru pe care îl facem. Eșecul ne face mai puternici. Ne face să fim curați și puri, să începem din nou.

Albumul a fost postat integral pe pagina de youtube a trupei în anul 2017. În comentarii nu se găsesc cuvinte negative, lumea spune că unele piese au fost cele pe care le-au folosit pentru dansul mirilor.Citind acele comentarii și petrecând timp pe forum-uri dedicate acestei trupe, am impresia că albumul a trecut cu brio testul timpului, ajungând să fie apreciat într-o măsura mare de către fani – ce-i drept, nu de toți. Dar acum balanța înclină mai mult spre partea celor cărora le-a plăcut. Poate că „prost” nu este adjectivul potrivit pentru a descrie albumul. E diferit.

Fiona Apple zice “Fetch the Bolt Cutters!” și zice bine

Vocea, care se sparge uneori printre cuvinte, nu încearcă nici o clipă să te cucerească, să intre în liga vocilor frumoase și muzicale, ci, dimpotrivă, își dorește să comunice, să-ți Citește mai mult

Vladimir Gheorghiu: muzică, fotografie şi un zine cu Riot Monk

Vladimir Gheorghiu este un gălățean stabilit în București, îndrăgostit atât de muzică cât și de fotografie. Acum lucrează cu Riot Monk, iar împreună au pregătit un zine intitulat "Contează".

Carousel – despre alb, negru și gri

Carousel este o trupă de rock alternativ/metal/prog care s-a format în noiembrie 2017 în Cluj Napoca.

Riot Monk „Be pălincă”: Interviu cu Lori

Riot Monk înseamnă furie, revoltă, sentimente care aduc cu ele nesiguranță, dorința de a fi acceptat care la rândul ei aduce din nou furie și tot așa.

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *