„Gösta” e despre inegalitățile produse de bunătate. Ce faci atunci când vrei să ajuți pe toată lumea, să consolezi pe toată lumea, să nu rănești și să nu dezamăgești pe nimeni, când îți pui toată energia în fericirea și confortul celor din jurul tău, al familiei, prietenilor și uneori chiar și al străinilor, iar ei nu sunt în stare să spună nici măcar un „mulțumesc”?
A fi mai bun decât cei din jur – și asta fără aroganță sau îngâmfare – reprezintă o mare responsabilitate și o mare încercare. Despre asta ne vorbește „Gösta”, serial suedez în 12 episoade, scris și regizat de Lukas Moodysson și produs de HBO Europe în 2019.
În contextul societății suedeze actuale – cu refugiați găzduiți acasă până când sunt integrați, femei de etnie romă venite din România care cerșesc la intrarea supermarketului, adolescenți cărora constant le vine să moară, fără să poată spune de ce, sistemul școlar cu plusurile și minusurile lui ș.a. – Gösta (Vilhelm Blomgren), psiholog de 28 de ani, venit din Stockholm, lucrează la o școală de la țară, în Småland. Gösta provine dintr-o familie disfuncțională, părinții lui fiind divorțați și iresponsabili: tatăl (Mattias Silvell) excentric, cu o situație dezastruoasă, tipicar, falit, uneori insuportabil de egoist, alteori cu accese de autoînvinovățire, îi complică viața în cele mai neașteptate momente și moduri, și mama (Regina Lund) cumva mai bine pe plan social și cu o situație financiară mai stabilă, dar cu pretenții artistice prin care își incomodează fiul, vine în vizită ca să își facă o ședință foto nud în natură.
Înfruntând traumele din copilărie, făcând față părinților pe care el pare să-i crească și unei iubite instabile emoțional și dependente de permanenta lui încurajare, unui refugiat irakian chinuit care trăiește în podul casei lui, unei adolescente mereu pe punctul de a cădea într-o (nouă) depresie nejustificată precum și altor persoane care, pe parcurs, vin și îi cer ajutorul și cărora le întinde mâna (ambele mâini chiar, uneori poate și un picior), spiritul de sacrificiu al lui Gösta este aproape biblic.
În jurului tânărului psiholog domnește instabilitatea – nu doar în cazul pacienților de la serviciu. Tensiunea se amplifică treptat, casa lui se umple de tot mai mulți oameni cărora nu le poate spune „nu”, fiecare episod crește în intensitate, problemele se adună și se adună, toleranța lui incredibilă devine din ce în ce mai intolerabilă pentru spectatori – ți-ai dori să ia o bâtă de baseball și să spargă niște ferestre, apoi să le spună tuturor ceea ce merită să audă. Continui să te uiți, întrebându-te cât o să mai suporte, cât o să mai reziste, dacă oare nu-și dă seama că cei din jur profită de el – că mai au puțin și îl mănâncă de viu, care mai e rolul toleranței – dacă nimeni nu învață nimic din ea?!, când și cum o să explodeze, dacă nu cumva furia lui va fi atât de mare, încât el va face un lucru nelegiuit, pe care să-l regrete și pentru care să plătească tot restul vieții. Personajul evoluează cu fiecare nouă încercare, ajungând într-un final la „atitudinea potrivită”, și învață să-și folosească bunătatea astfel încât să nu se autodistrugă.
Într-un ton cald, cu multe cadre în natură și interioare tipice scandinave, „Gösta” se concentrează pe: relațiile interpersonale și subtilitățile lor, instabilitate, comunicare de multe ori eșuată, relații de dragoste nereușite, interpretări greșite de situații, viață de familie dăunătoare, căutări, dezorientare, susținere mai mult sau mai puțin reciprocă, a fi acolo pentru alții mai mult decât pentru tine însuți. Da, bunătatea produce dezechilibre, atunci când nu este înțeleasă sau folosită cum trebuie. „Gösta” ne vorbește în 12 episoade despre consecințele bunătății luate drept slăbiciune, uneori chiar transformate în slăbiciune, despre găsirea echilibrului între acestea două, despre a fi dependent de a-i ajuta pe alții (dependenți la rândul lor – de tine), despre a fi la un pas de a te pierde în procesul de a-i servi și / sau salva pe ceilalți. Nimeni nu există ca să consoleze pe altcineva – pare să fie una dintre concluzii.
Finalul, în care personajul se eliberează de toate tensiunile acumulate, e unul realist, ceea ce crește, evident, calitatea serialului. Nu e un final roz (ca halatul purtat de Gösta în casă), un happy end de basm, în care toate problemele sunt rezolvate și toate obstacolele definitiv depășite, ci unul care ne atenționează că, în lumea de azi, dacă ești bun, nu înseamnă că vei și fi instantaneu răsplătit; bunătatea are mult mai multe etape de parcurs, iar aceste 12 episoade nu ne-au arătat decât o parte din lupta lui Gösta.
De la cei care au creat regulile jocului, până la cei care nici măcar nu ştiu că se află într-unul, Stateless ni-i prezintă pe fiecare, scoţând la iveală artificialitatea convenţiilor Citește mai mult
O viață pe planeta noastră: “Nu este doar despre salvarea planetei, este și despre salvarea noastră”
Te simţi vreodată urmărit când stai pe net? Nici nu e de mirare! The Social Dilemma îţi arată cum marile companii folosesc algoritmi pentru a stoca şi prezice toate acţiunile Citește mai mult
„Persoanele din filmele mele simt că atenția pe care o primesc este grozavă, le dă încredere, le dă un sentiment că sunt văzute și auzite.”
Intri pe Netflix și-ți apare la recomandări chipul Shirei Haas în rolul lui Esty, plângând, în timp ce e tunsă la zero de către femeile din familia ei. Sigur, tu Citește mai mult
Pentru această iarnă atipică, vă las aici o scurtă listă cu recomandări de filme dacă...