Poză realizată de Dorin Filimon

Nu obișnuiești, în calitate de spectator, să te gândești cum a fost făcut un anumit spectacol și nici la cum a ajuns actorul respectiv să-l joace. Nu te întrebi dacă a dat vreun casting, dacă a avut vreo pilă sau dacă s-a ocupat de unul singur de toată treaba din spate. Poate doar dacă vezi un actor care are numele de familie ca cel al regizorului îți pui câteva semne de întrebare. Dar atât.

David Constantinescu, un proaspăt absolvent al Facultății de Teatru și Film din Cluj, a scos la public, în cadrul Galactoriei, spectacolul Wake Up! pe care l-a jucat acum, un an mai târziu, la Centrul de Creație Maidan. Este, din punctul meu de vedere, cel mai bun debut pe care ar fi putut să-l aibă.

Ne-am obișnuit deja cu spectacole intime, mai ales în teatrul independent. Spectacole care vorbesc despre noi și care ne provoacă să interacționăm direct cu actorul. A început să ne placă din ce în ce mai mult această abordare pentru că ne simțim importanți contribuind la succesul unul spectacol și pentru că este despre noi. David, cu ajutorul textului scris de Eric Bogosian, schimbă abordarea – susține că one-man show-ul este despre spectator și problemele cele mai importante care îl privesc, însă adevărata temă a spectacolului este actorul/performer-ul/interpretul. Acest spectacol NU este despre noi, dar are nevoie de noi.

Într-un decor ce include două practicabile, un sacou, un microfon și alte câteva obiecte micuțe, ni se arată evoluția actorului, prin prisma jocurilor de rol, a personajelor clasice religioase (Isus/Satan) și, mai apoi, prin prezența actorului ca actor și-atât, într-un moment de maximă vulnerabilitate. David se jignește, se laudă, se iubește, se urăște și se disprețuiește într-o singură oră, iar noi nu putem decât să trecem prin aceleași emoții: de la „ce-i asta?” la „nu m-am gândit niciodată la asta…”. Deși are ecleraj destul de complex, fum și muzică pentru susținerea atmosferei, nu-i iese perfect. De ce? Pentru că nu asta este intenția lui. Poate, când trece dintr-un personaj în altul, lumina întârzie; poate îi scapă o glumă proastă în timpul comunicării cu publicul; poate se bâlbâie – și ce? Dincolo de actorie, el e om. Fie că intri sau nu în lumea spectacolului, fie că-ți schimbă viața sau te lasă rece, n-ai cum să negi că one-man show-ul este cât se poate de uman.

Adânc întipărit în minte, orice om își dorește să devină bogat, mai cu seamă un actor care ia ca modele actori foarte faimoși. Dar visul e greu de atins și trebuie să faci multe sacrificii care se poate întâmpla să nu-ți aducă rezultatul dorit. Pe finalul show-ului, David s-a umilit în fața unui regizor imaginar – adică în fața noastră, a spectatorilor, cu scopul de a obține un rol important într-un film. N-a obținut rolul, nici măcar nu i-a fost citit scenariul pe care l-a scris cu atâta speranță. Da, totul a făcut parte din spectacol – dar putem deduce că așa se desfășoară multe dintre casting-uri. Pentru că actorul este privit ca un obiect și folosit ca atare. El poate face tot ce vrea regizorul, nu? Și n-are scăpare. Câteva studente de la actorie și o proaspătă actriță l-au ajutat în momentele în care se prezenta ca un zeu și, culmea, le trata pe ele așa cum nu i-ar fi plăcut lui să fie tratat. E un cerc vicios în care umilești și ești umilit.

Dar ce vrea David, prin acest one-man show, să obțină de la noi, spectatorii? Milă? E o miză prea mică. Apreciere? Ar fi putut s-o obțină și fără umilință. Consider că intenția lui este să ne arate că e om, așa ca noi, și că limita dintre actor și spectator nu este, de fapt, o limită reală, ci una imaginară care ar putea fi oricând dărâmată.

Feminitatea Medeei în zilele noastre

Medeea este mărturia suferințelor feminine într-o lume în care ele sunt conduse, nu lăsate să conducă, este ca un prospect la care urmașii să se întoarcă pentru a învăța despre Citește mai mult

Sava Cebotari: „Mulţi dintre artiștii din Moldova nici nu consideră companiile teatrale independente drept teatru.”

„De la bun început, Sava mi s-a părut genul de om care face lucruri, chiar și atunci când circumstanțele nu îl încurajează neapărat. Așa că, profitând cumva de contextul pandemic Citește mai mult

 „Trebuie să ne facem propriile spații de joacă”-Alin Neguțoiu, despre teatrul românesc

Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult

Cine (mai) consumă teatru?

Teatrul este o artă, o componentă socială importantă, o formă de entertainment, o eliberare din cotidian – sau o reprezentare fidelă a cotidianului, cu toate laturile lui mai puțin atractive. Citește mai mult

Alois, virusul uitării: dincolo de numărul de ”infectați”

Festivalul Național de Teatru din 2021 s-a desfășurat online, spre bucuria iubitorilor de teatru din toată țara, oferind un program amplu de reprezentații, discuții, instalații performative și vizuale, conferințe, teatru Citește mai mult

Publicul larg n-are de unde ști cum e cu comoara asta – Interviu cu Miruna Runcan despre DMTR

Dicționarul multimedia al teatrului românesc este un site-arhivă creat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Însumând în Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *