Chimamanda Ngozi Adichie e un nume care poate a circulat în ultima vreme pe la urechile unora dintre noi. Scriitoarea are la activ un istoric de proză scurtă și de patru romane traduse și în limba română (Hibiscus purpuriu, Ce simți în jurul gâtului, Americana, Jumătate de soare galben), fiind o voce reprezentativă pentru literatura contemporană. Important este, după cum ea însăși recunoaște, să știm că este feministă încă de când înțelesul cuvântului îi era destul de vag.
Ce este deci un feminist/o feministă conform definiției găsite de scriitoarea nigeriană? (Definiție pe care mi-ar plăcea să o găsesc și eu în oricare din dicționarele online consultate, întrucât la noi feminist e o persoană care militează pentru drepturile femeii, ca și cum ele nu ar exista deja.) Revenind, un feminist este o persoană care crede în egalitatea socială, politică și economică dintre sexe. Nu e cineva care arborează un steguleț pentru a susține femeia și nici cineva care azi vine acasă cu un mărțișor și ghiocei iar a doua zi se comportă cu ea ca vremea cu Baba Dochia.
Conform definiției încorporate în discursul „Ar trebui să fim cu toții feminiști’’ de la TedX Euston (a cărei variantă extinsă a fost publicată sub numele de „Feminist(ă), Feminiști’’) , și tu (bărbat sau femeie) și eu putem fi feminiști. Pentru asta, e nevoie să fim atenți la detalii, la subtilitățile de comportament față și între femei și bărbați, diferite de la o cultură la alta. Venind cu exemple argumentate din propria țară, Chimamanda Ngozi Adichie construiește un discurs coerent, rațional și pe alocuri amuzant care ne amintește de situații similare, trăite în patria mamă, discurs care naște și formează la rândul lui, alte dezbateri.
Masculin vs. Feminin
Ne gândim frecvent la fapte concrete care diferențiau până acum cele două genuri principale. Chimamanda aduce în discuție întrebări firești, cu grad diferit de importanță. Cine plătește consumația? Cine întreține familia? Cine răspunde în fața rudelor, prietenilor și…. chelnerilor la restaurant? Cine e ales să conducă? Cine e investit cu mai multă încredere de către colegii de muncă? Ce măsuri sunt luate atunci când o femeie aflată într-o poziție de conducere e la fel de dură ca șeful anterior, dar e aspru criticată (și eventual reclamată) doar pentru că e femeie? Fie că verbalizăm sau nu aceste întrebări, ele există și ne vizează pe toți.
Masculin
În dezbaterea propusă, scriitoarea ajunge la discursul despre așa-zisa masculinitate cu care un bărbat ar trebui să fie înzestrat sau pe care ar trebui să o construiască degrabă, dacă nu vrea să rămână pe dinafară. Să te naști bărbat e considerat încă de demult un privilegiu. Bineînțeles, în discurs ni se reamintește de avantajul mai mult decât evident al staturii fizice, care domina implicit afirmarea pe plan intelectual. Diferențele biologice nu mai sunt factori (atât de mari) ai discriminării între genuri. Astăzi putem vorbi și în termeni de abilități, dezvoltare de competențe sau inteligență, calități ce pot fi dezvoltate indiferent de anduranța și forța noastră fizică. Asocierile continuă însă să se perpetueze. A fi bărbat are și dezavantajele sale. Tocmai pentru că dispui de o anumită imagine, se presupune că trebuie să-ți maschezi vulnerabilitatea și să asiști la stereotipizarea comportamentului și alegerilor tale. Există o cutiuță pentru fiecare.
Feminin
Să fii femeie înseamnă foarte multe lucruri. Dar ce înseamnă să fii tânără și femeie? Înseamnă să fii vulnerabilă la puterea a doua? Sau să trebuiască să porți haine cu croi masculin ca să fii luată în serios? Unii văd în a fi femeie o provocare. De multe ori, așa și este. Ar părea că de când cu dreptul la vot poziția noastră s-a schimbat. La nivel de mentalitate colectivă, am rămas, însă, undeva departe. Deși librăriile și online-ul urlă de conținut feminist, noi suntem la fel de tradiționali în gândire. Ne menținem argumentele învechite ale „bunei cuviințe’’ folosite doar pentru genul feminin. Pe scurt, ce criticăm la femei admirăm la bărbați. Niciodată invers. Educația e făcută și ea în mod diferențiat, fiecare învață deprinderi „specifice genului’’.
„Un bărbat care se simte intimidat de mine este fix unul care nu mă interesează.’’
Manualul nescris al conduitei în societate al femeii ne dictează în felul următor: să ai succes, dar nu prea mult. Să scandezi dacă se poate (ca o majoretă), pentru că „femeile fără personalitate’’ nu mai plac nimănui, dar să nu dai cu pumnul în masă. Să porți fustă, dar nu prea scurtă și nu la serviciu. Și dacă porți, să ții picioarele apropiate. Să stai dreaptă, cu pieptul înainte, dar să nu fii rigidă și inabordabilă. Să-ți vezi de treaba ta, dar să nu fii intransigentă. Să te machiezi, să vorbești frumos, să fii finuță. ( Aș vrea să mă opresc la observația că vorbitul frumos nu are treabă cu a fi feminin/ă sau masculin/ă, ci strict cu educația și cu respectul pe care îl avem față de noi și implicit față de cei din jurul nostru.)
„Eroare Feministă’’
Dincolo de discursul extins de la TedX, în cartea cu același nume e prezentă o poveste anecdotică despre Mătușa Chinwe – o femeie de treabă a cărei personalitate devine „lipsită de unghiuri ascuțite’’, care se scufundă în propriul „ocean nesfârșit de bunăvoință’’. Admirată de Chimamanda Ngozi Adichie pentru sacrificiile făcute și capacitatea de a se dedica în întregime vieții de familie, ea devine mai târziu un exemplu pe care scriitoarea îl va pune sub semnul întrebării. Pentru că una e să fii umărul de sprijin al cuiva și alta e să te transformi în persoana respectivă, „pentru liniștea căsniciei’’.
Argumentul „pentru că ești femeie’’ încă lovește din toate părțile și ne dă lecții despre cum să ne comportăm pentru a fi mai degrabă agreate pentru ce ar trebui să fim decât apreciate pentru ceea suntem cu adevărat. Ni se trâmbițează ideea că mariajul e cel mai important. De ce nu îi învățăm și pe bărbați să aspire la căsătorie, sau să se lupte pentru atenția femeilor? Sau mai bine – de ce nu ne dezvățăm de ideea că mariajul e o cursă în care trebuie să intri „până nu îți trece vremea’’ și nu ne concentrăm asupra propriei dezvoltări?
Atât timp cât discriminarea de gen va exista, va trebui să recunoaștem că există feminism. Că el nu poate intra în categoria problemelor general umane întrucât ar deveni… general. Ne-am întoarce de unde am plecat, învârtindu-ne după coadă. Când ne vom învăța copiii să se concentreze pe abilități și nu pe gen, atunci vom putea să spunem că am reușit. Până atunci, vor mai urma, însă, câteva meciuri de rugby la care vom adăuga probabil și câteva reprize de prelungiri.
Ava DuVernay este un nume din ce în ce mai pregnant în lumea filmului american,o deschizătoare de drumuri pentru femeile de culoare şi o artistă hotărâtă să aducă experienţa comunităţii Citește mai mult
Non-spectacolul 99,6% doreşte să provoace conversaţii despre identitate, despre ce ne aseamnănă şi ce ne diferenţiază.
Când vezi Bog, metaforic vorbind, îți iei existența în propriile mâini și o așezi pe masa din bucătărie. Te uiți la ea ca un detectiv, o întorci pe toate părțile, Citește mai mult
Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.
„Nu prelucrăm trecutul, întotdeauna ieșim pe post de victime. Oare nu de aceea el se și repetă?’’ O mamă; o soție; un soldat; tanchist; o funcționară, un medic militar. Iată Citește mai mult
Contrar credinței de masă, cinematografia românească nu a rămas pierdută în timp, prinsă undeva între filmele lui Sergiu Nicolaescu și ale lui Lucian Pintilie. În ceea ce mă privește, chiar Citește mai mult