Din decembrie 2019, luna în care au început să se depisteze primele cazuri atipice de pneumonie în orașul Wuhan din China, până în martie a.c., lucrurile au luat întorsături bruște și au prins întreaga lume în offside. Am crezut că nu ni se va întâmpla și nouă, deși numărul cazurilor continua să crească. Ne-am gândit că suntem departe. Întotdeauna, regula proximității s-a jucat într-un mod destul de riscant cu empatia și precauția noastră. De data asta, însă, n-a funcționat.
În 26 februarie a fost confirmat primul caz de coronavirus din România. De atunci și până în momentul scrierii acestui articol (17 martie a.c.), numărul a ajuns la 217, 19 dintre cazuri fiind declarate vindecate. Dincolo de asta, statisticile comunicate de către Ministerul Sănătății ne informează că, în prezent, 3373 de persoane sunt în carantină, 18965 persoane sunt monitorizate la domiciliu și au fost efectuate peste 7000 de apeluri la 112 și TelVerde în ultimele 24 de ore. Lor li se adaugă persoanele care au ales să-și desfășoare activitatea de la domiciliu în perioada următoare, precum și persoanele care au fost nevoite să rămână acasă, în urma suspendării activității pe care aveau să o desfășoare în decursul acestei luni.
Cultura în stand-by
Apariția COVID-19 în viața noastră socio-culturală a lăsat urme majore, dincolo de rafturile goale din supermarketuri. Iar mediul care a încasat-o cel mai tare este, probabil, mediul cultural independent.
În 11 martie s-au interzis activitățile culturale care erau adresate unui public mai mare de 100 de persoane. Trei zile mai târziu, odată cu intrarea în Scenariul 3 de prevenire a răspândirii virusului, numărul persoanelor a fost redus la 50. Dincolo de asta, au existat restricții privind modul în care sunt așezate aceste persoane în săli, instituțiile fiind nevoite să lase câte un scaun liber între participanții la respectivele evenimente. Prin urmare, o manifestare cu 50 de persoane putea să aibă loc într-o sală cu minimum 100 de locuri. Cu toate acestea, din solidaritate față de actuala situație de criză, instituțiile și asociațiile culturale din țară au decis să-și suspende activitatea pe toată durata lunii martie.
În 16 martie, România a intrat în ceea ce se numește stare de urgență, așa cum este definită în Ordonanța de Urgență 1/1999, pentru o perioadă de 30 de zile. Asta înseamnă că, în loc de 31 martie, instituțiile și asociațiile culturale se pot gândi la o eventuală reluare a activităților abia după jumătatea lunii aprilie. Nu se știe însă dacă până atunci răspândirea virusului va fi controlabilă și lucrurile își vor putea relua, cu precauție, cursul normal.
Astfel, în timp ce unii organizatori au decis să-și mute activitatea online, cum e cazul unteatru, al Teatrului de Animație Țăndărică sau al Operei Comice pentru Copii (inițiative regăsite și pe plan internațional), mulți dintre ei nu au încă această posibilitate. Prin urmare, tot în mediul online circulă un chestionar care-și dorește să monitorizeze impactul pe care pandemia îl are asupra sectorului independent, și care poate fi găsit aici. Până în prezent, acesta a fost completat de 108 artiști și lucrători din mediul cultural independent care urmau să-și desfășoare activitatea în peste 50 de instituții din întreaga țară. Ce se întâmplă cu ei?
Acte de solidaritate
În România, nu există un fond menit să vină în ajutorul persoanelor care activează în regim independent (aka freelanceri) și care, în astfel de situații, rămân fără un venit minim asigurat. Și, deși am fi înclinați să privim doar în curtea noastră și să ne blindăm cu felurite conserve și baxuri – fiindcă, da, scenariul COVID-19 are valențe apocaliptice în mintea multora -, recomandat ar fi să încercăm să fim solidari și să le oferim noi, atât cât se poate, ajutorul de care au nevoie. Iar asta pentru că normalitatea unei societăți se regăsește în capacitatea și dorința de mobilizare și de solidarizare a celor care o alcătuiesc.
Centrul Cultural Clujean a făcut un prim pas în această direcție. Împreună cu 46 de organizații membre, a alcătuit un document cu propuneri adresate Ministerului Culturii, menite să ofere sprijin sectorului cultural nu doar în contextul actualei crize pandemice, ci și în eventualitatea apariției unor situații similare în viitor. Documentul pune în perspectivă problemele cu care se confruntă mediul cultural în momentul de față și posibilele soluții care ar putea contribui la gestionarea acestor probleme. El poate fi consultat în întregime pe site-ul CCC.
Care sunt, însă, lucrurile pe care le putem face noi, de la om la om, pentru ca situația să fie depășită cu ceva mai multă ușurință de către toți cei afectați? Dacă v-ați întrebat asta, thumbs up. Pe rețelele de socializare încep să apară răspunsuri.
Multe dintre asocțiațiile independente se bazează pe biletele vândute pentru a putea plăti cheltuielile care vin odată cu întreținerea spațiului și a echipei. Anularea evenimentelor implică, deci, riscul închiderii acestor spații. Pentru a putea supraviețui în perioada următoare, Centrul Independent Coregrafic Linotip a lansat pe pagina oficială de Facebook o campanie de strângere de fonduri, iar orice contribuție în acest sens – de la o donație minimă la un share pe paginile noastre – este mai mult decât binevenită.
Un alt mod de a contribui este achiziționarea biletelor la spectacolele difuzate prin live streaming pe Facebook sau pe alte platforme. Chiar dacă investim într-un singur spectacol, biletul respectiv s-ar putea să facă diferența pentru o întreagă echipă de oameni. Aici intră și mișcarea #nuvreaubaniiînapoi care circulă pe rețelele de socializare și, deși e încă firavă în spațiul nostru, ar putea ajuta semnificativ asociațiile și instituțiile care au fost nevoite să își reprogrameze activitățile din luna martie. Cei care s-au trezit fără concertul sau spectacolul la care și-au dorit să ajungă sunt rugați să aibă încredere că lucrurile vor reintra în ritmul obișnuit și că biletele respective își vor fi meritat banii.
Lor li se alătură alți artiști independenți care și-au făcut diferite conturi de tip Patreon sau alte sisteme de donații și care acum apelează la publicul lor virtual pentru sprijin. Și, cu siguranță, în acest ritm vor apărea multe inițiative similare.
În situații de asemenea amploare este important, deci, să fim cu ochii în patru și să ne oferim ajutorul acolo unde este nevoie de el și unde circumstanțele ne permit să o facem. Avem nevoie de artă. Avem nevoie de activități culturale curajoase și consistente. Avem nevoie de acești oameni la fel de mult cum au ei nevoie de noi. Așadar, pe lângă autoizolare și respectarea normelor de igienă și de siguranță pe care ni le recomandă autoritățile statului, toate celelalte gesturi contează. Pentru că, în final, sentimentul de susținere reciprocă va cântări mai mult decât orice conservă.
Când România este pe primul loc în UE la numărul de sarcini nedorite în rândul minorilor, noi ne simțim atacați de limbajul necorespunzător.
Problema e: cât de real a fost acel imbold pentru scris. A fost un lucru conjunctural sau adolescentin? Dacă e doar atât, se pierde, pentru că scrisul e o muncă. Citește mai mult
Dacă e realism, piesa trebuie să fie bună, trebuie musai o scriitură bună. Asta e jumătate de muncă. Nu ai cum să faci ceva realist bun, fără o scriitură bună
E un sentiment de reticență și nesiguranță care mie mi se pare ușor de înțeles. Te confrunți cu o situație atât de nouă și schimbări radicale în stilul de viață Citește mai mult
Nu înțeleg de ce nu poate fi un punct în care sunt validat și pot primi bani pentru acel proiect pentru o perioadă de 5 ani. E obositor să tot Citește mai mult
Non-spectacolul 99,6% doreşte să provoace conversaţii despre identitate, despre ce ne aseamnănă şi ce ne diferenţiază.