” Ef ég vinn í þetta eina sinn,

Er það samt dauði minn,

Trú mín er, að allt fari vel,

Þessu er lokið hjá mér „

Sólstafir – Fjara

Personaje:   EL, în jur de 18 ani

                       EA, în jur de 18 ani

                  CAPUL

Actul I

( în stânga scenei, o masă pe care stă CAPUL, iar sub masă, sub CAP, un pahar; pe masă mai este şi un robinet; CAPUL este un bărbat de 40-50 de ani, neras şi cu păr deja albit; vorbeşte rece, impersonal, mai puţin atunci când este specificat altfel; nu se mişcă; EL nu îl observă niciodată, EA, doar atunci când sunt singuri; în mijloc un dulap, plin cu haine femeieşti şi cu o oglindă pe uşă; în dreapta, o bancă de parc)

(EL va fi jucat de acelaşi actor în toate cele 3 ipostaze, dar va avea întotdeauna gesturi şi voce specifice vârstei ; EA îşi va schimba vocea, mimica, accentul poate, în fiecare ipostază a personajului, având şi una diferită pentu momentele în care este singură alături de CAP)

(EA stă în partea stângă; balerini, păr prins în 2 codiţe, rochiţă; în partea dreaptă EL, are în jur de 10 ani, poartă şapcă peste părul tuns scurt şi un tricou cu scooby doo, din ăla ieftin contrafăcut de la chinezi, pantalni scurţi, tenişi )

(primele replici sunt jucate la foc automat)

EA: 1.

EL: Nu.

EA: 2.

EL: Nu.

EA: 3.

EL: Nu.

EA: 4.

EL: Nu.

EA: 5.

EL: Nu.

EA: 6.

EL: Nu.

EA: 7.

EL: Nu.

EA: 8.

EL: Nu.

EA: 9.

EL: Nu.

EA: 10.

EL:  Da! Nu credeam că ai să ghiceşti.

CAPUL : Mereu alege 10, e cel mai mare

EL: Buuuun … deci : gâze, fete, flori, băieţi, muzică sau cântăreţi … ăăă…

EA: Carte de bucate sau desene animate…

EL: Ştiu, ştiu ! gâze, fete, flori, băieţi, muzică sau cântăreţi, carte de bucate sau desene animate.

EA: Hmmm… gâze!

EL: Buburuză sau rădaşcă ?

EA: Buburuză.

EL: (cu gratuitatea specifică uni copil de 10 ani) Eşti o proastă !

EA: Cum poţi să spui aşa ceva ?

EL: Păi ai ales buburuza, dar rădaşca are cleşti.

EA: Şi ?

EL: Păi are cleştii ăia mari tare de tot, şi poate să muşte şi să lupte, şi poate să înşface buburuza şi să o dea de pământ poc! poc! şi buburuza ta moare!

EA: Da, dar buburuza are buline.

EL: Şi ?

EA: Şi e frumoasă.

EL: Păi şi ce contează ? Degeaba eşti frumos, dacă nu poţi să te baţi, şi rădaşca ştie să se bată ! De aia sunteţi voi fetiţele proaste toate, că vreţi numai rochiţe şi baloane şi păpuşi (în bătaie de joc) „frumoase”.

EA: Da, dar rădaşca e urâtă şi maro şi stă prin pămât murdar, pe când buburuza  e frumoasă, şi roşie, şi poate să zboare. Iar rădaşca e rea şi pişcă, pe când buburuza e simpatică şi bună, şi poţi să te joci cu ea !

(în faţa lor aterizează o buburuză ; fata o priveşte un pic mirată, zâmbind, dar  băiatul o striveşte)

EL: Degeaba eşti bună şi frumoasă, dacă nu ai cleşti !

(EA se întoarce cu spatele şi plânge)

EL: (către public) N-am vrut s-o fac să plângă … da ştiţi şi voi că rădaşca e mai faină ca buburuza nu ? (de parcă ar primi o aprobare) E, normal, normal. Mami mi-a spus odată că uneori e mai important să nu te cerţi decât să ai dreptate. Şi chiar dacă mami e deşteaptă pentru că e adult şi lucrează la bibliotecă ceea ce înseamnă că citeşte mult şi cărţile te fac deştept, eu tot nu cred că are dreptate. Adică, de ce să spun că cineva are dreptate, când nu are ?? ( EA plânge dintr-o dată mult mai tare) Hm, poate de asta… Eh, cred că pot să încerc… ( se întoarce la EA ) Hai nu mai plânge, gata, îmi pare rău, hai…  hai că chiar îmi pare rău, nu mai plânge, te rog … ( EA plânge şi mai tare, EL se întoarce cu faţa spre public şi o imită, apoi îşi dă ochii peste cap ) hai, iartă-mă te rog, uite, vrei să mergem să aruncăm cu pietre în şobolanul mort ? ( scurtă pauză)

EA: E pisică.

EL: A, da pisica, scuze ( către pubic) E şobolan toată ziua, da na, poate aşa o calmez…

EA: (ştergându-şi o lacrimă) Bine, hai să mergem (la public) Este şobolan, dar am vrut să îl testez.

(amândoi se aşază pe marginea scenei, cu picioarele atărnându-le în afară, şi aruncă cu pietre imaginare în jos, râzând, dar fără să scoată vreun sunet )

CAPUL : Acum se aşază pe marginea podului şi aruncă pietre în şobolanul care s-a înecat şi care a fost adus de apă până la mal. Au acea atracţie morbidă spre cadavrele de animale care îi înfioară şi care le par în acelaşi timp fascinante; împărtăşind această senzaţie unică, ei doi se apropie unul de celălalt. Bietul şobolan, e martirul relaţiei lor.

EL: Uau, ia uite, iese ceva galben…

CAPUL: Dacă mă uit mai bine, pare mai mult decât prietenie. Din carcasa zdrobită a leşului, se ridică inimioare şi fluturi.  Poate nu vă aşteptaţi, dar mirosul puternic şi priveliştea dezgustătoare creează un cadru romantic.

EA: L-ai lovit direct în cap! Bravo, bravo! (îl ia în braţe şi îl pupă pe obraz, iar EL o priveşte mirat şi jenat, dar mândru şi fericit)

CAPUL 🙁 zâmbind ) V-am spus eu.

EL: Ştii, eu cred că chiar te plac.

EA: Şi eu te plac!

CAPUL : Cele mai grele cuvinte care s-au rostogolit până acum pe inocentele lor buze.

EL: Vrei să te măriţi cu mine?

CAPUL : Ei, la asta nu mă aşteptam.

EA: Nu cred că putem acum.

EL: Nu, nu acum, când o să fim mari.

EA: Păi dacă mă lasă mami, da! (se îmbrăţişează)

EL: Eu o să mă fac actor, şi o să câştig foarte mulţi bani, pentru că am să joc în filme şi am să fiu faimos.

EA: Eu o să mă fac cântăreaţă.

EL: Ah, aşa e cel mai bine, pentru că o să fim amândoi faimoşi şi o să avem bani, şi niciunul nu va fi  „pe interes”.

EA: Ce înseamnă  „pe interes” ?

EL: Nu ştiu, dar l-am auzit pe unchiul meu zicând că nu ebine, dar că aşa fac unele femei care sunt (îi şopteşte la ureche, EA e şocată şi jenată)

EA: Unchiul tău vorbeşte foarte urât!

EL: Da, aşa fac unii adulţi … oricum, o să avem o casă mare, cu 2 etaje, şi o curte mare tare, cu teren de baschet şi piscină, şi o să avem un câine.

EA: Dar mie mi-e frică de câini…

EL: Nu, că al nostru o să fie cuminte, şi nu o să ne muşte pe noi, numa pe hoţi ! Şi o să putem mânca toată ziua îngheţată, şi toţi copiii o să vrea să se joace cu mine, şi am să am voie să mă uit oricât la desene animate…

EA: Şi o să putem să sărim în pat?

EL: Da, toată ziua dacă vrem!

EA: Uau, ce frumos o să fie! ( se îmbrăţişează şi se uită apoi speriaţi într-o direcţie, ascultând)

CAPUL: Acum, mama ei ţipă. De ce nu te joci cu celelalte fete? De ce eşti pe malul râului ? De ce te joci cu mortăciuni? De ce umbli cu derbedeul ăsta? de ce, de ce, de ce, relaţia ucisă infantil de supradoza de grijă maternă.

EA: Îmi pare rău, dar trebuie să plec.

EL: Ah, ok … ne vedem mâine ?

EA: Nu, nu cred că mami o să mă lase să mai ies cu tine.

EL: Ce? de ce?

EA: Spune că baieţii sunt obraznici, şi că ar trebui să stau doar cu fete, să port rochiţă frumoasă şi să mă joc cu păpuşi frumoase…

EL: Păi, dacă nu putem ieşi împreună, cum o să ne cunoaştem mai bine? Pentru că mami mi-a spus că e foarte important să cunoşti bine persoana cu care te căsătoreşti, ca să fii sigur că vă potriviţi.

EA: Nu cred că o să ne mai putem căsători…

EL: Dar… eu chiar te plac !

EA: Şi eu, dar mama sigur nu o să mă lase.

EL: Dar… trebuie să te lase ! Pentru că orice mamă îşi iubeşte copilul, deci mama ta te iubeşte, şi asta înseamnă că vrea să fii fericită, şi dacă ţi-e îţi place de mine şi mie îmi place de tine asta înseamnă că vom fi fericiţi împreună!

( din nou se opresc şi ascultă)

CAPUL: Ce ţi-am zis eu domnişoară, la ce mai stai de vorbă, treci imediat acasă.

EA: Îmi pare rău… (se ridică şi se îndepărtează, apoi se opreşte şi se întoarce pe loc) Ştii, fratele meu obişnuia să prindă rădaşte. Mergeam la bunica la ţară, şi pe acolo erau o mulţime. Mie îmi era frică de ele, dar lui îi plăceau. Lua un băţ mic, şi le împungea cu el, până muşcau momeala cu cleştii lor ăia mari şi puternici. Apoi le prindea cu mâna cealaltă, chiar din spatele capului, se uita un timp cum se zbat neputincioase în mâna lui, iar apoi le arunca într-un borcan mare. Şi după ce strângea câteva, organiza lupte: punea câte două într-o cutie, şi le împungea cu băţul până începeau să se lupte, şi se holba râzând la ele până una o omora pe cealaltă, şi făcea asta până rămânea doar una. Dar ştii care era partea cea mai crudă ? Pe ultima o strivea mereu chiar el; oricât de bine ar fi luptat, niciuna nu scăpa vreodată. (linişte, ambii ascultă) Ai grijă. (iese)

EL: Să nu cumva să le spuneţi băieţilor, că după o să râdă de mine, dar mie chiar îmi plac buburuzele… ( iese, încercând să nu plângă)

(EA intră din nou)

CAPUL: Ce dumnezeu a fost asta ? Mergea perfect !

EA: Are 10 ani, şi voia să se însoare.

CAPUL: Ei, se aprinsese un pic şi el… aşa se întâmplă prima dată, se entuziasmează.

EA: Unde voiai să găsim o fată care se mărită la 9 ani ??

CAPUL: Ei, pe vremea mea…

EA: Nu, nu merge aşa.. tre’ să îl mai domolim.

CAPUL: (oftează) Fie cum zici tu, dar cam mult potenţial risipit… Şi uite-l cum plânge acum! I-ai zdruncinat încrederea pentru ani întregi !

EA: Timiditatea poate fii sexy, să ştii.

 CAPUL : Sper să ai dreptate !

(fata dă drumul robinetului şi sânge începe să curgă în pahar, timp în care CAPUL se chinuie să nu ţipe de durere; după ce paharul e umplut 30%, închide robinetul)

CAPUL:(respirând greu ) Hai, du-te şi te schimbă !

EA : (în faţa dulapului) Ce să încerc de data asta ?

CAPUL : Hmm, ceva simplu, tipic!

EA: Crezi ? Nu pare genul.

CAPUL: Eh, tuturor băieţilor le plac aceleaşi lucruri. Avem pantaloni de ăia mulaţi ?

EA : Avem.

CAPUL: Pune-i pe tine! (EA îl priveşte cu mâinile în şolduri şi o sprânceană ridicată) Of, pentru dumnezeu, promit să nu mă uit ! (îşi dă rochia jos, întoarsă cu spatele la public; atât spatele cât şi coapsele sunt acoperite de cicatrici ; urmează ordinele CAPULUI) Buuun, pune-ţi pantalonii; acum nişte cizme; nu, nu ălea, cele cu toc; caută o jachetă de piele; nu, aia nu e bună, caută una neagră; dă-o jos, pune un tricou pe tine, unul roşu şi decoltat; nu te uita aşa la mine, vrei să îl cucereşti, sau nu? Bun, desprinde părul, lasă-l să curgă pe umeri; ia vino încoace să te văd (EA merge până în faţa lui, şi pozează ca pentru o revistă de modă) Pune nişte machiaj pe tine, nişte cercei, şi o să meargă! Deci, tura asta vreau să nu te dai în spectacol. Vreau să fii simplă, banală, dar atrăgătoare. Mizăm pe atuul frumuseţii, şi al unei fete prostuţe care zâmbeşte mult.  Ai înţeles ?

EA: Nu cred că o să meargă, dar… (scoate o gumă din buzunar, o pune în gură şi începe să mestece zgomotos; îşi schimbă atitudinea în aceea a unei adolescente tipice, care caută băiatul perfect din cărţile Twilight sau Vampire Diaries, care lasă zodiile să dicteze cu cine poate fii prietenă, care petrece mult prea mult timp pe facebook şi care are de altfel milioane de insecurităţi înfricoşătoare dar perfect normale ) Fie cum zici tu, bătrâne !

(EL intră în scenă; de această dată are freza făcută, poartă blugi strâmţi de designer, cămaşă albă şi pantofi , miroase a parfum scump; amândoi merg spre bancă, la care se aşază în acelaşi timp; EA stă picior peste picior şi se uită în telefon; EL este stresat, îşi roade unghiile, bate din picior)

EL: (zâmbind timid) Hei !

EA: (fără ca măcar să se uite la EL) Hei.

EL: Şi … ce mai faci ? ( către public ) Banal şi stupid, recunosc, dar… nu am nimic mai bun !

EA: Eh, mai nimic…( către public ) OH…MY…GOD…fetelor, cred că mă place!

EL: (către public) Cred că o plac. Adică, nu ştiu foarte sigur cum ar trebui să îmi dau seama, dar e frumoasă şi de treabă, şi îmi place să petrec timp cu ea. Plus că râde la glumele mele.

EA: (către public) Şi eu cred că îl plac… ( telefonul bâzâie; citeşte ceva de pe el ) corecţie: îl iubesc nebuneşte. E deştept, şi frumos, şi râd la glumele lui, chiar şi atunci când nu le înţeleg sau când chiar nu sunt deloc amuzante.

EL: (trage adânc aer în piept) Trebuie să îţi spun ceva. Cred… nu, nu cred… eu, eu chiar te plac.

EA: (nu s-a uitat la EL în tot acest timp, acum către public) A zis că mă place! Acum ce fac? (telefonul bâzâie, citeşte, apoi se uită la EL şi îi cuprinde mâna într-a ei) Şi eu te plac ! (se uită în telefon) Şiiii….oficial suntem un cuplu !

EL: ( către public ) Ei, asta a fost uşor! (către EA) Mi-e ruşine să recunosc, dar nu prea ştiu exact ce ar trebui să facem acum.

EA: Ah, stai calm dragă, eu sunt o expertă în dragoste ! (pe parcursul întregii scene, se întinde spre EL şi  îl mângâie, se gudură ca o pisică, iar EL este jenat ) În rimul rând, trebuie (îl priveşte în ochi cu solemnitate) trebuie, să îţi pui la status că suntem într-o relaţie. Altfel, ce rost mai are !

EL: Nici măcar nu ştiu cum schimb un status…

EA (către public): Eu ştiu că nimeni nu e perfect, dar ăsta e din start un obstacol greu de depăşit.  (către EL) nu-i nimic, iubi, te învăţ eu… E foarte important să îmi spui tot timpul iubi, iubire, dragă … dacă le ai cu engleza, poţi să încerci ” baby”… să nu te zgârceşti nici cu complimentele, mai ales când sunt prieteni de-ai mei de faţă, ei trebuie să vadă că mă iubeşti, şi la fel şi prietenii tăi, cu care sunt de acord să te mai vezi din când în când, dar bănuiesc că înţelegi că de acum cu mine trebuie să stai în pauze, pentru că eu sunt iubita ta, şi va trebui să ne şi mutăm împreună în bancă…

EL: (către public) Eu şi Alex stăm în aceaşi bancă de 6 ani, şi jucăm avioanele aproape în fiecare oră. Scorul general e 842-840 pentru el; dacă mă mut, va spune că a câştigat! (se uită la EA) The things we do for love!

EA: Şi va trebui să înveţi să scrii cu stânga.

EL: Da, „baby”, nicio problemă !      

EA: Pentru că doar aşa o să putem să ne ţinem de mână pe sub bancă, şi e foarte important să ne ţinem mereu de mână, şi să ne îmbrăţişăm, şi să îmi pupi mâinile şi obrajii, şi să strălucim în aceaşi ramă, şi să mă săruţi… Ştii când să faci toate astea nu ? (în acest punct, EA e lipită de EL, iar EL încearcă să o îmbrăţişeze) Hmm, pe aproape, dar nu chiar acum ! ( se uită în telefon, în timp ce EL o priveşte mirat cu mâinile rămase în aer ) Stai… stai… acum ! (după o secundă de şoc, o îmbrăţişează) Ţine mâna stângă mai jos, mai sus un pic, mai jos, mai sus, aaaşa; strânge mai tare, mâna dreaptă mai sus, ţine-mă mai aproape, şiii… gata! gata! (se zbate şi se rupe din mâinile lui ) există o durată exactă pe care trebuie să o aibă fiecare îmbrăţişare.

EL: Oh, ce romantic…

EA: Nu-i nimc, ai să înveţi, şi ai să te descurci mai bine (se uită în telefon) Ia uite! Au apărut prcentajele pentru relaţia noastră !

EL: Procentajele ?

EA: Da. I-am întrebat pe toţi din şcoală dacă ar trebui să fim împreună, şi acum au venit rezultatele! (tristă) Ce… doar 70% ? Dar GăseşteDragostEA.ro ne dădea 83… sau m-am înşelat şi de fapt porţi şosete şi sandale ?

EL: Ce?… Nu !

EA (răsuflă uşurată, şi îşi recapătă energia): Of, mulţumesc lui dumnezeu, că asta chiar ar fi fost prea mult! Ei, atunci lasă, nu dispera iubire, Romeo şi Julieta aveau doar 65%, deci speranţa nu moare! Hai să stabilim cum o să ne îmbrăcăm la banchet  (EA vorbeşte repede, gesticulând, fără să scoată vreun sunet; EL o priveşte, aprobă din când în când din cap, încearcă ocazional să intervină dar renunţă)

CAPUL: Vedeţi copii, asta e dragostea adevărată ! Ea debordează de entuziasm de-a dreptul pueril, iar el îi răspunde cu stoicism matur. Va sta acum pe acea bancă până se întunecă, şi va afla cu ce se va îmbrăca la un banchet de peste doi ani, chit că probabil se va răzgândi până mâine; va afla unde vor sta la facultate, unde vor merge în luna de miere, va şti ce fel de faianţă vor avea în baia de la etaj. E băiat deştept, foloseşte timpul ăsta să se gândească la orice vrea el, iar ea ştie şi nu o deranjează; buzele dulci şi roşii au nevoie doar de urechi în care să plângă şi să cânte. Exact când îi explică ce ojă va purta la nunta de argint, îşi va da seama că e târziu, iar el o va duce acasă. Ah, o femeie fericită şi un bărbat care ştie să dea din cap şi să tacă, iată fundamente unei relaţii fericite!

EA: …chiar dacă Eusebiu e un nume mai rar, eu cred că e perfect pentru al treilea băiat!

EL: (către public ; în timpul replicii, EA continuă să vorbească dând din mâini şi fără sunet, ca apoi spre final să se uite la rândul ei în public, căutând parcă pe cineva) Ştiţi cum e atunci când cumperi o maşină de spălat, şi primeşti un ghid de utilizare gros cât o biblie, şi de obicei în turcă? ( Arată spre EA cu un gest larg, teatral)

EA:  Ălea sunt Smaranda şi Rodica…da, ele sunt ! Repede, sărută-mă!

EL: Poftim… acum ?

EA: Da ! Dacă văd ele că mă săruţi, ne-ar putea creşte şansele cu până la 10% ! Aşa că haide iubire, sărută-mă !

(amândoi închid ochii şi se apropie unul de celălalt, într-o mişcare nefirească, cu buzele ţuguiate; EA deschide un ochi, şi se uită în sală)

EA: (exact înainte să li se atingă buzele) Stai ! (EL se dă în spate speriat) Of, nu se uită încoace… Ah ! Ba da! Repede, sărută-mă! ( acelaşi joc, aceaşi oprire) Of, iar s-au întors…! Hai că se uită, repede! (acelaşi joc) Of, au plecat ! Nu-i nimic, iubire, vor mai fi şanse… hai să te învăţ cum să îţi schimbi statusul. Dă-mi telefonul tău!

(EL scoate telefonul din buzunar, dar înainte de a i-l întinde îi vine o idee)

EL: Hai mai bine să jucăm un joc.

EA: Un joc ? Ok. Mi-e îmi place să joc Gâze fete flori băieţi.  Sunt foarte bună la jocul ăsta, pentru că ştiu ce le place absolut tuturor.

EL: Nu, e un joc pe care l-am inventat eu. Dă-mi mâinile, şi închide ochii.

EA: (către public) Am mai auzit eu de jocuri de ăstea, dar hai că îi dau o şansă ( îşi strâng mâinile, închide ochii)

EL: Bun, acum veau să îţi imaginezi exact tot ce îţi descriu (pe măsură ce EL descrie scenariul, EA va deveni din ce în ce mai încântată) Avem 20 şi ceva de ani. Nu ne-am certat niciodată. Tu eşti la fel de frumoasă ca acum, eu te-am ascultat şi chiar am mers la sală. Ajungem într-un restaurant scump, tu porţi o rochie lungă vişinie, şi un şirag de perle.

EA: (în şoaptă) Nu prea se mai poartă vişiniu

EL: Tu decizi ce se poartă şi ce nu. Când intrăm, totă lumea se uită la noi pe furiş, şi şopteşte. Suntem ca nişte vedete pentru ei. Ne aşezăm la masă.  Comandăm, fără ca măcar să ne uităm la preţ. Ne simţim bine, şi de fiecare dată când tu râzi, întreg restaurantul tace şi ascultă, aerul palpită de gelozia lor. După desert şi un pahar de vin franţuzesc vechi, din care tu verşi un pic cu nonşalanţă un strop ce costă mai mult decât mesele celorlalţi, îţi spun că te iubesc. Cât de mult însemni pentru mine, şi cum mi-ai schimbat viaţa. Toată lumea ascultă. Şi atunci, eu mă aşez în genunchi, şi te întreb simplu, dar cu patos: „Te măriţi cu mine ?” În tot restaurantul, nimeni nu îndrăzneşte să respire. Cu glasul tău cristalin, spui „Da!” şi mă iei în braţe. Toată lumea o ia razna. Aplauze, lacrimi, şampanie. E cel mai frumos moment al vieţilor lor, iar noi suntem în centru strălucind ca doi sori, şi îi invităm pe toţi la nuntă.

EA: (care până acum abia s-a abţinut să nu explodeze de atâta fericire) Oh, Baby ! E minunat, minunat ! Ştiu sigur că aşa o să fie, presimt eu!

EL: Stai, jocul nu s-a terminat încă. Câteva luni mai târziu, ne căsătorim. Nunta e absolut perfectă, exact aşa cum ţi-ai imaginat. Acum, să ne concentrăm pe noaptea de după.

EA- Oh.. dar voiam să mă mai gândesc la nuntă…

EL- Respectă regulile (fericirea ei va scădea pe parcursul replicii, dar EA se va strădui să ascundă acest lucru) Camera matrimonială a unui hotel de 5 stele. Suntem doar noi doi. În faţa unui şemineu cald, stăm, doar noi doi, pe fotolii moi, obosiţi, dar fericiţi. Te uiţi în telefon, şi toată lumea te felicită, pozele tale strâng milioane de like-uri. Dar eu ţi-l iau. Îl arunc pe pat, şi te ţin de mână, şi ne privim. Şi eşti atât de frumoasă, încât nu ştiu cum să ţi-o spun. Dar încerc. Îţi spun cât te iubesc, cât însemni pentru mine, te strâng în braţe şi te sărut. În faţa focului, ne iubim cum nimeni nu a mai iubit niciodată. Cum sună ?

EA: ( deschide ochii, zâmbeşte fals) Sună…minunat.

EL: La fel de minunat ca scena din restaurant ?

EA: D…Da, sigur.

EL: ( deloc nervos, doar dezamăgit) Minţi.

EA: Ce…nu…

EL: Ţi-am luat pulsul. Inima îţi fugea când îţi imaginai că te cer în căsătorie, şi e şi normal,  dar nu şi atunci când îţi imaginai că suntem doar noi. Pentru că asta e diferenţa, eram doar noi. Dacă nimeni nu te vedea, dacă nimeni nu ştia cât de mult ne iubim, nu conta. Nu vrei să mă săruţi, vrei să ştie alţii că m-ai sărutat; nu vrei să ştii cât de mult te iubesc, vrei să ştie alţii cât de mult te iubesc. Şi e păcat, pentru că eu nu am făcut teste pe nu ştiu ce site, dar chiar credeam că ne potrivim.

EA: Credeai…la trecut ?

EL: Îmi pare rău, dar nu pot să te iubesc aşa cum vreţi tu şi prietenele tale. Nu pot, şi nu vreau ! Vreau să te îmbrăţişez cum ştiu, şi când ştiu, vreau să te sărut atunci când suntem doar noi şi simt nevoia să îţi arăt cât te iubesc, nu doar când ne vede cineva pe care vrei tu să impresionezi. Ţie nu îţi place de mine.

EA: Oh, nu spune asta! Normal că te plac !

EL: Nici măcar nu cred că îţi dai seama, dar ţie îţi place doar ideea de a avea un iubit !

EA: Oh, baby, dar nu trebuie să fie aşa ! Eu chiar te… te iubesc, indiferent dacă ceilalţi ne văd sau nu! Nu trebuie să ascult ce îmi spun procentajele !

(se privesc un timp în ochi, apoi telefonul aşezat între ei bâzâie; EA încearcă să nu se uite, dar nu rezistă tentaţiei )

EL: (oftând) Îmi pare rău, dar nu pot să fac asta. (se ridică, şi merge spre ieşire) Sper că GăseşteDragostEA.ro îţi va găsi pe cineva perfect pentru tine. ( Iese)

(scurtă pauză; EA scuipă guma cu putere în direcţia CAPULUI, pe care îl priveşte cu ciudă)

EA: Adolescentă tipică, ha? Mare idee !

CAPUL: (dezamăgit şi încurcat) Erai frumoasă, şi el trebuia doar să tacă. Majoritatea ar fi fost perfect mulţumită!

EA: Când ai fost tu, vreodată, majoritatea ?

CAPUL: A meritat să încercăm !

EA: Da ? Dacă aşa spui tu… ( roteşte din nou… paharul se umple încă 30%, el suferă şi mai tare ca prima dată ) Tura asta, o facem cum ştiu eu.

CAPUL:  Of, ce ştii tu ?

EA:  Crezi că poate merge mai rău de atât ? ne-a dat papucii după 10 minute!

CAPUL : ( oftează) Fă-ţi de cap

EA (uitându-se în dulap, se schimbă pe parcursul următoarelor replici în haine simple, dar cu gust, blugi, un tricou, tenişi; părul prins într-o coadă la spate) Bun… tura viitoare ar trebui să aibă cam 20 de ani. Pe atunci aveai claia aia jegoasă de păr şi te credeai poet, nu-i aşa ?

CAPUL: Mă spălam constant şi unele din poeziile mele chiar erau bune.

EA: Mda, fie cum zici tu. Dragostea inocentă şi cea socială nu au funcţionat, mai e doar o posibilitate…

CAPUL : Oh, nu te rog nu…

EA: ( trântind uşa dulapului şi întorcându-se cu faţa la el) Dragostea autentică !

CAPUL: Mai bine omoară-mă de pe acum ! Şi cu ce dumnezeu eşti îmbrăcată ?

EA: Nu contează. O arde filosof, umplut tot cu romantism prostesc; vrea să iubească pentru suflet, vrea o conexiune arzătoare între inimile nastre. Nu e interesat de sex, vrea să ne bucurăm unul de celălalt pur intelectual; vrea să fiu Cătălina, iar el Luceafărul.

CAPUL: Dar Luceafărul moare singur !

EA: Nu şi Luceafărul ăsta !

(se duce spre bancă, dar apoi se opreşte în loc, de parcă CAPUL ar fi prins-o de mână)

CAPUL:  Sper că ştii ce faci, pentru că asta ar putea fi ultima noastră şansă !

EA: L’amour gagne toujours ! Dragostea învinge mereu!

CAPUL: Merde!

(EL, intră în scenă, cei doi se aşază pe bancă simultan; EL are într-adevăr părul lung, prins într-o coadă joasă  la spate, cercel în urechea stângă; ochelari cu rame pătrăţoase, cioc şi poate un pic de mustaţă; îmbrăcat casual; EA deschide o carte; discuţia lor va deveni din ce în ce mai pasională, ca un dans sălbatic cu rol de preludiu)

 EL: Şi… tu de ce nu te sinucizi ?

EA: Ce ?

EL: (arătând spre carte) Albert Camus, „Mitul lui Sisif” : „Nu există decît o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei.”  Ai găsit răspunsul ?

EA: Nu … nu ştiu.

EL: Atunci… podul e acolo. Mi-a făcut plăcere să te cunosc. (întinde mâna ca şi cum ar vrea să dea noroc)

EA: Nu vreau să mă sinucid.

EL: De ce nu ?

EA: Încă am destule lucruri pe care vreau să le fac în viaţă.

EL: Cum ar fi ?

EA: Să termin o facultate, să mă angajez, să schimb lumea într-un fel. Să mă căsătoresc, să am un copil.

EL: Oricum ai schimba lumea, ea tot va dispărea, tu tot vei fi uitată. Soţul, copiii, nepoţii, vor muri. Şi atunci ce rost are ? Ce rost are să înduri viaţa, dacă în fond nu o poţi schimba ?

EA: Sunt pictoriţă ! Picturile mele pot dăinui mii de ani, pot emoţiona generaţii întregi.

EL: Mii de ani, dar nu o eternitate. Îţi ajung mii de ani ?

EA: Chiar dacă aş admite că toate eforturile mele sunt inutile,ceea ce nu fac, tot nu mă pot sinucide. Am o familie care ar suferi prea mult.

EL: Mai mult decât suferi tu, trăind o viaţă care ştii că nu are scop? Pentru destul timp cât chiar să conteze? Sau ar fi doar cercurile făcute de o piatră, aruncată într-o baltă, care s-ar linişti imediat înapoi, şi nimeni nu ar ştii că piatra a existat vreodată ?

EA: Atunci…atunci mi-e frică ! Mi-e frică de durere, mi-e frică de necunoscut, sunt o fiinţă simplă închisă în viaţa asta mizerabilă de frica de moarte, cea pe care Platon o numea singurul obstacol în obţinerea fericirii.

EL: (amândoi în picioare, se apropie din ce în ce mai mult de EA şi pare că se măreşte, spre finalul replicii faţa lui fiind deasupra feţei ei) Un motiv perfect valid. Dar nu pentru tine. Priveşte-te! Pictoriţă cu talent imens, pe care tatăl alcoolic care i-a ars tablourile o obligă să urmeze medicina. Se consideră grasă, urâtă, nu a avut niciodată un iubit aşa că se preface că e mai presus de relaţii erotice. Petrece ore întregi învăţând şi tot are note mai mici decât geniala ei colegă de bancă şi prietenă cea mai bună pe care o invidiază în mod infinit, căreia îî doreşte răul, lucru pentru care se urăşte şi pentru care a plâns de atâte ori în pernă. Cum poate fi asta numită o viaţă ? De ce ar continua să trăiască ? De ce nu te sinucizi ?

EA: (pe parcursul replicii va căpăta energie şi rolurile se vor inversa) Nu ştiu ! Nu ştiu de ce sunt în viaţă şi nu ştiu de ce a devenit asta obsesia ta! De ce nu mă poţi lăsa să trăiesc liniştită, fără să mă întreb ce rost are, ca orice om normal. Ca tine de altfel ! Mereu căutând paie prin ochii tuturor, când el este orb de-a dreptul ! Scriitor, dar care nu a scris niciodată nimic, poet, dar care nu poate să arate nimănui o poezie. Virgin, care pretinde că el este mai presus de rangul iubirii carnale, pentru că îi este prea teamă să vorbească cu o fată. Filosof, căci tratează cu superioritate toată cercurile în care nu e invitat, dar ale căror acceptare o cerşeşte pe ascuns. Simţindu-se inferior în faţa oricăruia dintre prietenii săi, pe care îi clasează ca „oameni banali, ţărănime” doar pentru că ei chiar şi-au găsit un scop mai bun, mai concret în viaţă decât acela de a se preface că înţeleg sufletul omului !Tu, tu de ce nu te sinucizi ??

EL: (aşezat pe bancă, cu EA aproape călcându-l în picioare) Chiar acum? Pentru că ai nişte sâni foarte frumoşi !

EA: Oh, enervant ai fost mereu, dar mitocan niciodată. Ce înseamnă asta ?

EL: Nu mă sinucid, pentru că mă bucur de ce sâni frumoşi ai. După ce vei pleca, voi mai trăi un timp cu amintirea, şi apoi îmi va trebui un motiv nou. Poate o îngheţată, poate cântecul unei păsări. Poate o carte, poate un somn bun. Dacă viaţa nu are niciun sens, ne putem bucura doar de lucrurile fără sens; dacă eternitatea nu există,  atunci carpe diem, ma chéri !

EA: Deci tu nu crezi în nimic mai mare mai important decât noi ?

EL: Nu!

EA: Şi trăieşti doar clipa, doar micile plăceri ?

EL: Da!

EA: Şi nu vrei o facultate, un loc de muncă. O familie?

EL: Nu.

EA: (râde, şi cade extenuată, întinsă pe bancă, cu capul în poala lui) Nu îmi vine să cred! Eu mă enervez, şi el ca de obicei îşi bate joc!

EL: Trebuie să admiţi că a fost distractiv.

EA: Nemernicule… Şi dacă viaţa nu are niciun rost, atunci ce job ai să ai tu?

EL: Am să cresc buburuze.

EA: Poţi face ceva cu buburuzele ?

EL: Absolut nimic.

EA: Şi atunci?

EL: Au buline.

EA:( râde)Tu, tu eşti cu adevărat filosof. Scriitor,poet, toată şleahta de nenorociţi. Spune-mi o poezie!

EL: Bleh, nici nu mă gândesc !

EA: Hai, te rog, una scurtă !

CAPUL: (care a ascultat până acum, cu o dulce tristeţe melancolică, aceea a retrăirii unei amintiri care ştie că se va termina sfâşietor, vorbeşte acum, încărcat de acelaşi sentiment) Nu, te rog nu… doar una ştiam pe atunci, şi tocmai pe aia…

EL: În mine/În tine/Şi-n el/Inima cântă /Şi plânge la fel…/Cântă/Şi plânge /Înfiptă în noi – /Căntă în clipa în care ne naştem/Şi plânge cu clipa de-apoi…/Când cântă cu ploaia/Ne-nchidem odaia…/Când plânge cu vântul/Ne-nchidem mormântul/Tustrei, şi, la fel,/Şi-n mine,/Şi-n tine,/Şi-n el!…

EA: Ştiu de ce nu mă sinucid.

EL: De ce?

EA: Pentru că tu reciţi foarte frumos.

EL: (după o scurtă pauză, către public) Sunt un câine. De când am cunoscut-o sunt un câine, sau poate câine am fost mereu, dar sunt mai conştient de asta când îmi găsesc o stăpână. Acum 3 ani am venit la tine, ca un câine plouat care caută afecţiune. Căci mai fusesem alungat şi înainte, dar nu îmi pierdusem speranţa. Şi m-ai mângâiat, şi m-ai strâns la piept, şi am crezut că te găsisem pe tine, Stăpâna la picioarele căreia voi muri. Dar te-ai plictisit. Te-ai jucat cu mine, cum te joci cu un câine vagabond, şi când te-ai plictisit, ai plecat să cauţi alţi câini cu care să te joci; dar nu ai văzut sufletul câinelui, care rămăsese atârnat de glezna ta. Sufletul ăla mic şi puricos, ţi-l dădusem şi nu mai puteam să îl iau înapoi. Aşa că am turbat, am turbat şi am început să te latru. Ai spus că nu am fost mitocan niciodată, dar am fost, şi încă de câte ori… am lătrat, am mârâit, am încercat să te muşc. Te-am numit muiere, târfă; am râs de tine, am râs ca o maimuţă, ca un măgar de toate clipele în care ai plâns, când de fapt aş fi vrut să plâng şi eu. Când de fapt am plâns şi eu. Pentru că voiam să fiu mândru, voiam să fiu superior, voiam să fiu om, dar eram câine. Eram câine, şi oricât de tare m-ai fi lovit cu piciorul, veneam la chemarea ta. Mă mângâi după ureche şi ce să fac ? Dau din coadă, chiar dacă ştiu că vei pleca şi voi rămâne iar singur cu puricii mei. Dau din coadă, acum, cât mai pot…

EA:(către public) Tot ce a spus e adevărat. Sunt victima unui clişeic abuz domestic. Trăiesc într-adevăr, în umbra celei mai bune preietene, care încă din copilărie a fost mai bună decât mine la orice. A fost mai bună chiar şi la a-mi fi prietenă, şi nu pot să nu o urăsc pentru cât de mult o iubesc, pentru cum o iubesc toţi mai mult decât pe mine, deşi ştiu că asta merită. Şi cel mai important, chiar…chiar l-am alungat. L-am găsit, un căţel din ăla mic, dar care latră fără încetare, ascuns sub vreo maşină veche cu roţile sparte; m-am aşezat pe burtă, şi am continuat să îl chem, oricât ar fi lătrat. Şi a venit, şi l-am mângâiat. Şi ne-am jucat, şi am râs, ore şi ore în şir. Şi apoi am plecat. Dar ştiam ce îmi atârnă de gleznă, şi am mers pe vârfuri cât am putut. Nu m-am plictisit niciodată de tine. Dar mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că înt-o zi am să las poarta deschisă şi vei fugi, şi atunci… atunci aş fi ales podul!  Te-am alungat, te-am lovit cu piciorul, pentru că am fost o laşă. Dar dacă tu crezi că am fost o stăpână, o zeiţă care s-a plictisit de tine, atunci te înşeli amarnic… pentru că tot câine am fost şi eu! La viaţa mea, am fost un câine, un câine care s-a târât prin noroi şi a cerşit. Şi şi eu am fost lovită, şi  eu am scâncit, şi de asta, oricât m-ai fi hulit, m-ai fi muşcat, sau m-ai fi rănit, n-am putut să plec… pentru că ştiam că o merit. Dar acum… acum parcă te-ai mai îmblânzit. Acum nu mă mai muşti, şi cu greu rezist să nu te iau în braţe şi să te sărut. Şi dacă nu o fac, e tot pentru că sunt laşă. Sunt laşă, şi mi-e frică să nu îţi aminteşti cum te-am rănit şi să te arunci la gâtul meu şi să mă sfâşii. Dar dacă… dar dacă aş ştii că m-ai iertat.. dacă ai ştii că vrei să fii şi câinele şi Stăpânul meu, atunci nu aş mai pleca niciodată, oricât m-ar durea, oricât de frică mi-ar fi. Doar, dă-mi, te rog, un semn !

EL (către public)Normal că ştiu că mă place. Nu că mă place; că mă iubeşte, aşa cum ştiu şi eu că o iubesc pe ea. Şi dacă credeţi că nu o sărut acum, pentru că sunt la fel de laş ca ea, vă înşelaţi; îmi e frică să nu plece din nou, dar îmi e şi mai frică să trăiesc fără ea. Nu, nu sunt laş. Sunt un idiot. Critica literară poate va spune că sunt un martir absolut al loialităţii sau alte rahaturi de genul, dar vă asigur că sunt idiot. Pentru că şi Alex o place. Nu, şi Alex o iubeşte. Chiar dacă e mult prea imbecil ca să o exprime în poezii sau în metafore, chiar dacă e atât de prost încât i-ar spune-o probabil printr-un bileţel, Alex o iubeşte. Când suntem amândoi lângă ea, văd în ochii lui aceeaşi deznădejde şi disperare, luminate de speranţă pe care le văd şi în oglindă. Şi nu pot să îi fac una ca asta. Nu lui Alex, care chiar dacă trişa la avioane îmi e frate;  Alex îmi este frate. Şi dacă el, în stupizenia lui inocentă, a putut să îmi spună că o iubeşte, înainte să pot să îi spun eu lui acelaşi lucru, atunci…atunci am să mor, trist, singur, şi onorabil. Pentru că şi ea îl iubeşte. Chiar dacă a alungat-o atunci, ea îl iubeşte, exact cum o iubesc şi eu pe ea (râs trist) Trei câini, şi trei stăpâni! Iar eu ? Eu sunt cel mai prost dintre ei, pentru că înţeleg, şi nu pot să privesc totul subiectiv, şi să mă văd pe mine ca un personaj principal, care merită mâna prinţesei.  Eu înţeleg, că aşa cum voi acum aţi aplauda dacă aş săruta-o, aşa şi în viaţa lui ar aplauda cineva. Pentru că ştiu că şi el o merită. Şi pentru că ştiu că oricât aş vrea să fiu prinţul din poveste, sunt în fond, un câine. Şi un câine este, din nefericire, nevoit să fie loial ! (ridică  „Mitul lui Sisif”, care căzuse pe jos; se ridică, îi sărută mâna, şi pleacă spre marginea scenei) Ştiu că vreţi să ne luăm de mână şi să zburdăm pe plaje însorite, să cadă cortina peste noi strângându-ne în braţe; vreau asta mai mult ca orice, dar nu pot clădi dragostea asta pe trădare. Şi poate nu e trădare, dar eu aşa o simt. El va putea să o iubească, fără să se gândească la mine. Ei vor putea să se iubească, crezând că bătrânul câine a plecat la fermă, şi nu îl mai doare. Şi ar face bine să o facă, pentru că altfel chiar că mă oftic ! Idiotul părăseşte scena ! (într-un gest aparent suicidal, sare de pe marginea scenei, şi se aşază pe locul din primul rând care îi fusese rezervat special )

( CAPUL respiră greu, încărcat de tristeţe şi de furie mascată; EA stă pe bancă cu genunchii la gură; următoarele replici le va spune şocată, absentă, de parcă nu ar înţelege ce se întâmplă )

CAPUL: Unde s-a dus ? Ce se întâmplă ?

EA: A renuţat.

CAPUL: Ţi-am zis că nu o să meargă ! Dragoste adevărată, de ce dracului te-am ascultat ?! Unde naiba ai fi putut să găseşti aşa ceva ?!

EA: (se ridică şi merge încet spre CAP)A renunţat

CAPUL: Cât va avea tura viitoare… 25, 30 de ani ? Poate îi intră şi lui minţile în cap, putem încerca ceva mai clasic, mai sigur !

EA: A renunţat.

CAPUL: O fată tânără îndrăzneaţă, dar care să îl aducă şi cu picioarele pe pământ! Blugi, cizme, machiaj, dar machiaj de doamnă, nu ostentativ. Se va dezvălui mai apoi că are un tatuaj pe coapsă. Da, da, asta ne trebuie !(autoritar, patern) Du-te şi îmbracă-te !

EA: A renunţat.

CAPUL: Măi, n-auzi ? Lasă bazaconiile şi du-te şi te îmbracă !

EA: Tată, a renunţat…

CAPUL: Nu, nu, nu se poate, taci şi du-te şi te îmbracă !

EA: Îmi pare rău ( încet, lasă sângele să curgă în pahar, iar nu-urile lui se transformă în ţipete abia înfrânate de durere; când paharul e aproape plin, se opreşte, iar el rămâne respirând greu, cu aer muribund) Îmi pare rău…( se întoarce şi se îndepărtează lent)

CAPUL:(tunând, turbat) NU POATE SĂ RENUNŢE ! Nu îl las eu ! Nu poate să renunţe, şi să mă lase aici, orb şi neputincios, doar pentru că eşti tu proastă ! M-ai auzit, fă ?! De acum asculţi de mine, şi ai să pui mâna şi ai să îl aduci înapoi ! Ai să te duci goală dacă trebuie, şi ai să te culci cu el pe banca aia, dar eu nu rămân aşa. NU RĂMÂN AŞA, MĂ AUZI !?

EA: (s-a oprit şi a ascultat, acum se întoarce; enrvare în crescendo) Dacă sunt proastă, tată, e pentru că aşa m-ai creat. Eu nu exist, eu sunt doar o parte din tine, şi am fost proastă recunosc, dar vina e doar a ta. M-ai sculptat aşa cum credeai că ar trebui să arăt, frumoasă, perfectă. Dar nu te-ai uitat o clipă la ce era în jur! Ai creat un mariaj ideal pentru un copil ? Ai creat o fetişcancă banală pentru un viitor poet? Ai înţeles vreodată, chiar şi puţin, lumea de afară ? Nu, pentru că oricâţi ochi ai primi înapoi, rămâi orb, prea orb să înţelegi, ce vrea el, ce vrei chiar tu! Vrea iubire, iubire asta păcătoasă de câine ! Şi i-am oferit-o, dar…(se întristează) era deja prea târziu… pentru că cineva aşa încăpăţânat ca tine, nu o poate iubi nici chiar pe cea creată special pentru el. Aşa că a renunţat. Nobil, dar prostesc, îmi pare rău, dar ăsta eşti! A renunţat, şi nu mai e nimic ce putem face, decât să murim în solitudinea la care ne-a condamnat. Îmi pare rău, tată, dar am piedut…

CAPUL: Nu, nu se poate! Trebuie să mai fie o cale! Trebuie!

EA 🙁 acum lângă EL) Paharul e aproape plin. Asta a fost ultima şansă.

CAPUL: ( disperat) Nu, te rog, fata mea, te rog, nu, nu…

(plânge, iar EA cade în genunchi şi îi strânge CAPUL în braţe; plânsetul e încet redus la un scâncet care abia poate fi auzit; din primul rând, se aud chicotelile unui cuplu, care distrug solemnitatea scenei; la început ignorate, se aud din ce în ce mai tare, până ce EA îl lasă pe cap singur dezolat, şi merge să vadă ce se întâmplă; EL râde, alături de fata din scaunul de lângă)

CAPUL: Ce naiba se întâmplă acolo ?

 EA: (zâmbind cu duioşie) A… a găsit pe cineva !

CAPUL: Ce? Cum ? Pe cine ?

EA: O fată.

CAPUL: Cum arată ?

EA: Nu semănăm absolut deloc.

CAPUL: Oh, atunci va fi un dezastru ! Du-te şi fă ceva !

EA: Nu cred că ar trebui.

CAPUL: Ai înnebunit ? Se va termina groaznic, va fi distrus !

EA: Şi dacă nu? Şi dac ea este aleasa, cea pe care chiar o va iubi ?

CAPUL: Imposibil ! Ai zis că nu semănaţi !

EA: Nu, dar…EL a ales-o ! Te-ai gândit oare, vreodată, că de fapt habar nu ai ce vrei ? Că de fapt habar nu ai cum să găeşti iubirea ? Că de fapt, altcineva trebuie să îţi dea ochii înapoi ?

CAPUL: Oh, şi cine dracul poate fi ?( EA bate uşor cu degetul în pahar ) Nu ! Prostii !

(râsetele se aud din nou, iar EL şi spectatoarea se ridică, scuzându-se, şi ies din sală ţinând-se de mână şi chicotind în continuare; CAPUL îi urmăreşte de parcă i-ar vedea, şi lasă să îi scape un zâmbet trist)

EA:  Mai avem ceva de pierdut ?

CAPUL: ( după ce bombăne un pic) Oh, la naiba ! S-o încercăm şi pe asta ! Dar să se ştie, eu nu am fost niciodată de acord !

EA: Şi ce ştii tu mă rog ? (ia paharul, şi se duce în faţa scenei cu EL ridicat în mână)  Ştie oare cineva, ce vrea el însuşi ? Niciodată !     

(dă drumul paharului, iar lumina în sală se închide complet în timpul în care acesta cade; paharul se sparge, iar sunetul trebuie să se audă clar, puternic, până în spatele sălii, să răsune ca un clopot ce vesteşte atât o înmormântare, cât şi poate, o naştere sau o nuntă)

CORTINA

Voluntari la Manșă

Tu cum îi ajuți pe cei din jurul tău? Dacă faci voluntariat la o organizație non-profit care vrea să facă lumea mai bună, trimite-ne o pagină de jurnal cu povestea Citește mai mult

Scriere creativă: Despre Îngerii lui Dumnezeu sau Stranie întâmplare cu doi părinți mici, un copil prea mare și o Companie

Ce-au scris cititotrii noştri în pandemie? Îngerii lui Dumnezeu este unul dintre textele selectate în urma call-ului de scriere creativă.

Scriere creativă: Corp și Umbră

Ce-au scris cititotii noştri în pandemie? Corp şi Umbră este unul dintre textele selectate în urma call-ului de scriere creativă.

Call de scriere creativă

Cum stai la capitolul creativitate? Copiloţii vor să afle ce-ţi place să scrii în această perioadă. Trimite-ne până la data de 15 mai o proză scurtă de maximum 4000 de Citește mai mult

Scriere creativă: The Lost Ladybug Project

Ce-au scris cititotrii noştri în pandemie? The Lost Ladybug Project este unul dintre textele selectate în urma call-ului de scriere creativă.

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *